Roger Waters - unul dintre membrii fondatori ai legendarei trupe Pink Floyd - aduce în România cea mai spectaculoasă producţie muzicală a momentului - show-ul The Wall, despre care New York Post scria că e "cel mai bun show făcut vreodată", iar Times că "este un proiect grandios, un adevărat triumf al ambiţiei şi punctul culminant al realizării muzicii rock". Evenimentul va avea loc pe 28 august 2013, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, fiind organizat de Emagic.

În noiembrie anul trecut, Dilema veche îi anunţa pe toţi fanii Pink Floyd că în august 2013 vor avea în sfîrşit ocazia de a vedea live, la Bucureşti, show-ul inspirat din cel de-al unsprezecelea album al trupei, The Wall. Pe lîngă combinaţia de muzică live, proiecţii impresionante, efecte vizuale deosebite şi decoruri grandioase, în 2013 show-ul a fost regîndit şi adaptat spaţiilor în aer liber.  

Pentru toţi aceia dintre noi care au crescut cu muzica lor, ascultînd vinilurile cu albumele lor pînă trebuia să schimbăm acul de la pick-up, a venit momentul. Dacă nu aţi ajuns pînă acum să vedeţi The Wall - primul turneu a început în 2010, în Canada, continuînd cu reprezentaţii în America de Nord, Europa, Australia şi America de Sud -, a venit el la noi. Mai puteţi cumpăra încă bilete de pe www.MyTicket.ro, precum şi în reţeaua Diverta.

Pînă la concert însă, găsiţi mai jos un sneak peak al turneului din 2013.

(Patricia Mihail)

Sursa foto: tour.rogerwaters.com şi Emagic