Răcituri de curcan, ciorbă de potroace, pîrjoale, ouă umplute, sarmale fierte în vin, cîrnăciori cu mămăliguță, jumări fierte în lapte, murături, plachie, ciulama de miel, tochitură, salată boeuf, alivenci, pască, papanași, colivă, vin de Cotnari și țuică de la Marcel Iureș. O demență culinară definește al doilea episod din seria poveștilor românești începută de regizorul Alexandru Dabija la Teatrul Act cu Absolut!. După cosmogonia populară a lui Ivan Turbincă, Capra cu trei iezi oferă prilejul unui „studiu gastronomic” (conform regizorului) în care, mai mult decît prezența fizică a mîncării, abundentă și aromată, ceea ce dă de furcă papilelor gustative ale spectatorului este știința vorbirii despre gătit (delicioasă manipulare!) care amintește de retorica pofticioasă din emisiunile lui Radu Anton Roman. 

Dabija imaginează parastasul iezilor ca punct final într-un plan de răzbunare diabolic în care mîncarea este arma crimei. Mîncatul pare a fi o trăsătură definitorie a poporului român, care găsește mereu un pretext pentru îmbuibare. La mîncare ne repezim la sărbători, în mîncare ne afundăm la tristețe. Bucuria și ura se hrănesc cu „atrocități” culinare. Nu există viață fără sarmale și moarte fără pîrjoale. Moartea e tristă pentru că mortul nu mai poate mînca, așa că Mama-Capră învîrte oale și tigăi și pregătește un festin moldovenesc autentic, spre bucuria iezilor uciși ale căror fantome bîntuie pe lîngă masă cu vădite curiozități culinare. Moartea se umanizează prin mîncare, e mai puțin înspăimîntatoare și, iertați gramatica forțată, definitivă. Cînd îți pasă încă dacă sarmalele fierb în vin sau în borș înseamnă că n-ai murit de tot.

Spectacolul e străbătut de o poetică gastronomico-erotică contaminantă. Se vorbește despre mîncare cu senzualitate, pofta are rafinamentul cunoscătorului, nu este pur pangruelică. Lupul (ca și iezii) este un gurmand. Consumă mult și cu nesaț, știe ce băutură stă bine lîngă un anume fel de mîncare, simte mirodeniile, savurează aromele și înghite cu vădită încîntare. Este o paradă de artă culinară românească (noul trend: întoarcerea la bucătăria tradițională) adresată văzului, auzului și mirosului. Designul colivei (despre care orice gospodină poate spune că e foarte important) conține o cruce din nucă de cocos, sarmalele miros indescriptibil, iar plescăiturile de plăcere ale Lupului se aud în background tot spectacolul alături de sfîrîitul tigăii cu cîrnați. Spectatorului nu-i rămîne decît să-i plouă-n gură.

Mîncarea este însă sabia răzbunării. Lupul este un bon viveur, vulnerabil în fața unei capcane culinare. Capra îl îndoapă cu tocături și grăsimi, o adevărată apocalipsă gastronomică pentru colecist. Normal că îl lovește apoplexia și sucombă pe masă. De altfel, masa are dublu rol: suport pentru mîncare și pentru mort. La ea mănînci, pe ea mori. Una decurge din alta. Mîncăm ca să trăim pînă murim. Răzbunarea este orchestrată de Capră cu subtilă ferocitate. Să fii ucis de propria plăcere reprezintă întruchiparea unei morale divine, dar punerea în practică a crimei presupune o cruzime fără margini. Strategia amintește un pic de filmul lui Peter Greenaway Bucătarul, hoțul, soția lui și amantul ei.

Capra (Emilia Dobrin) este o prezență discretă, ușor misterioasă, fals binevoitoare, cu momente de reținută tandrețe maternă, dar care poate deveni într-o clipă necruțătoare. Iezii au personalități diferite. Cel mare (Constantin Drăgănescu) este împovărat de vină și prin urmare, furios (supărat pe viață deși e mort). Mijlociul (Florin Dobrovici) este bonom și pofticios. Cel mic, supraviețuitorul (Mihai Calotă) este îndîrjit în răzbunare și alintat. Spre deliciul publicului, iezii poartă numele actorilor, folosite în variantele diminutivale. Lupul (Andi Vasluianu) trăiește o continuă extremă a plăcerilor. Mănîncă bine, bea mult, e afemeiat și ucide fără scrupule pentru satisfacerea propriilor pofte. Se încadrează astfel în profilul ucigașului în serie. Aparent, Lupul e un tip de lume și cum Dabija gîndește spectacolul postfactum (după asasinat), asta e fața pe o vedem, de pofticios la mîncare și femei deopotrivă. Din cînd în cînd, pe chipul ucigașului apar tușe sinistre.

Desigur, spectacolul are un hit. "Trei iezi cucuieți" se aude în diverse variante: cîntec de leagăn, de petrecere sau de amenințare ori excelenta doina de jale cîntată de Capră.

Capra cu trei iezi identifică un tipar mioritic: mîncatul, la bine și la rău, pînă cînd moartea ne va înghiți. Cei rămași în urma noastră vor mînca pentru asta.

Să fie primit!


Teatrul Act
Capra cu trei iezi
După Ion Creangă
Cu: Emilia Dobrin, Andi Vasluianu, Constantin Drăgănescu, Florin Dobrovici, Mihai Calotă
Regia: Alexandru Dabija
Foto: Alexandru Iureș

Oana Stoica este jurnalist şi critic de teatru.