Nu e nimic putred în Danemarca (sau în Suedia, sau în Norvegia, sau în Finlanda). Ba dimpotrivă. În vreme ce Statele Unite, precum şi o bună parte din Europa continuă să se afunde în criză, ţările nordice au avut propria criză a datoriilor în anii '90, iar acum îşi reinventează modelul capitalist şi îşi reformează sectorul public.

După cum explică jurnalistul Adrian Wooldridge într-un reportaj special apărut în The Economist, ţările nordice devin din ce în ce mai mult un model de bune practici în ceea ce priveşte funcţionarea şi guvernarea unui stat. Deşi "noul model nordic" nu este perfect (cheltuielile publice ca parte din PIB sînt, încă, destul de ridicate; nivelul de impozitare încă îi încurajează pe antreprenori să se mute în alte ţări; prea mulţi oameni - mai ales imigranţi - trăiesc ajutoarele de şomaj), "lecţia pe care trebuie să o învăţăm de la nordici nu este una ideologică, ci un practică". Pornind de la competitivitatea economică şi pînă la bunăstarea şi fericirea cetăţenilor, nordicii par că au reuşit să găsească un echilibru. Iată doar cîteva exemple:

♦ Danemarca şi Norvegia permit unor firme private să administreze spitalele publice, interestul lor fiind ca serviciile publice să funcţioneze, indiferent de cine le oferă.

♦ Suedia are un sistem de vouchere şcolare, prin care şcolile private concurează cu cele publice.

♦ Performanţele tuturor şcolilor şi spitalelor din ţările nordice sînt măsurate.

♦ Guvernele sînt forţate să acţioneze perfect transparent. (Spre exemplu, în Suedia, accesul la documentele oficiale este liber pentru toţi cetăţenii.)

♦ Nordicii dovedesc că este posibilă combinarea unui capitalism competitiv cu un stat puternic: peste 30% dintre forţa de muncă este angajată în sectorul public, în comparaţie cu media de 15% a OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică).

♦ Au rezistat tentaţiei de a interveni pentru protejarea unor companii emblematice. (Suedia a permis ca Saab să intre în faliment, iar Volvo este deţinut acum de compania chineză Geely.)

♦ Danemarca are un sistem de "flexicurity" (adică o strategie integrată care urmăreşte, deopotrivă, flexibilitatea şi securitatea pe piaţa muncii) prin care este mai uşor ca un angajator să dea afară un angajat, dar care le oferă şomerilor sprijin şi instruire.

Pe scurt, "statul e popular nu pentru că e mare, ci pentru că funcţionează".

(Patricia Mihail)