Mireasă-a brazilor geometrici şi-a brazdelor însămînţate – solemnitate
albă, rece, fatală, mută şi divină – tu vii cu graţii de Madonă sau de
Fecioară bizantină şi pleci cu gesturi de bacantă, stigmatizate de păcate.

Nu te doreşte-aproape nimeni, deşi te-aşteaptă toţi să vii… Şi frumuseţea
ta bizară n-o cîntă nimeni decît, poate, îndrăgostiţii de imagini abstracte
şi imaculate – cuminţii tăietori de lemne şi nebunaticii copii.

Şi totuşi, cînd cobori – suspectă, insinuantă şi egală – pe cîmp, pe arbori
şi pe ape, pe străzi, pe case şi pe noi, tu schimbi în plăsmuiri lunare
întreaga pastă de noroi, iar pe Maria din Magdala o-mbraci în peplum de
vestală.

Şi-n timp ce toţi, deopotrivă, pigmei şi umiliţi, simţim puterea-ţi magică
ce-ngheaţă, distruge arde şi creează, doar ciorile sacerdotale te mai insultă
şi-ţi pătează – cu ieroglifele lor negre şi stranii – albul unanim.

din CD-cartea Ion Minulescu, Strofe pentru toată lumea, Editura Casa Radio, 2012.