ia aer mult
urcă odată cu mine în soarele acesta mecanic
vom zbura mai sus decît Hubble şi mai bine ca el
vei vedea: ca un
greiere rămas fără picioare
voi încerca să ajung la tine voi încerca
să te strig şi tot ce va ieşi din gură
va fi pulbere înecăcioasă şi mută.

te-ai obişnuit cu soarele negru
umbrele sînt mai fierbinţi decît cerul
aici înăuntru e un soare mecanic şi o ladă de nisip în care
să îţi răcoreşti picioarele. culoarele secrete nu-şi au rostul.
să fie aceasta adevărata viaţă?

[dacă ar fi să luăm totul de la început
m-aş descurca atît de bine]

a sosit vremea ca armele să tacă
tu rostogoleşte-te, prinde-mă de încheietură şi lasă-mă să
te duc pînă la capătul lumii
pentru că la capăt de lume sînt Călimanii. de acolo să
aruncăm o eşarfă cînd
ziua se face din ce în ce mai mică iar eu nu ştiu cum vor
încăpea în ea
atîtea frămîntări, atîta singurătate.
de vor fi gînduri care să ne scoată din iarnă goi
şi lipsiţi de putere
toare vor avea loc în soarele mecanic.

din volumul Soarele mecanic, Editura Herg Benet, 2011.