Viitoarele zile riscă să aducă în prim plan o mare tradiţie europeană, şi anume negocierile bugetare interminabile şi amare. Pe 22 şi 23 noiembrie, conducătorii celor douăzeci şi şapte de ţări, ai Comisiei, ai Consiliului şi ai Parlamentului European, se vor întruni la Bruxelles pentru a finaliza viitorul "cadru financiar multianual", cu alte cuvinte bugetul UE pentru perioada 2014-2020. Şi, semn al faptului că toată lumea se aşteaptă la o şedinţă foarte anevoioasă, funcţionari, diplomaţi şi jurnalişti se pregătesc deja să rămînă la locul faptelor pînă în 24, sau chiar 25 noiembrie.
 
Să rezumăm: în iulie trecut, Comisia a propus un buget de 1 025 miliarde de euro pentru perioada cu pricina, cu 5% mai mult faţă de perioada 2007-2013. Mai multe ţări, în frunte cu Marea Britanie, care îşi apăra astfel avantajul obţinut de Margaret Thatcher, refuză să plătească atît de mult în vremuri în care cuvîntul de ordine este, peste tot, austeritate. Ciprul, care asigură preşedinţia rotativă, propune atunci un buget inferior sumei de 50 de miliarde. Suma nu convinge însă ţările reticente, şi acest aspect îngrijorează alte state, printre care Polonia, care se teme că va pierde o mare parte din fondurile structurale care îi revin. Preşedintele Consiliului, Herman Van Rompuy, propune la rîndul său o reducere de 75 de miliarde în raport cu proiectul Comisiei. Franţa, care se opune la orice scădere a bugetului Politicii Agricole Comune, se alătură astfel opoziţiei formate din reticenţi şi îngrijoraţi. Germania promovează un buget echivalent cu 1% din venitul naţionat brut (RNB) al UE (apropiat de cel propus de Cipru) şi se poziţionează ca arbitru al tuturor discuţiilor.
 
În mijlocul unei crize economice care nu dă semne de calmare şi care se întinde chiar la cele mai puternice ţări din zona euro, ca şi la cele mai solide din afara zonei euro, elaborarea unui buget multianual comun ar fi putut să fie o bună ocazie de a reflecta la viitorul UE într-un fel cu mult mai concret decît o fac viziunile instituţionale, şi mai aprofundată decît simpla implementare a rigorii bugetare. Ori, în jurul mesei pentru dezbateri a Consiliului se vor aduna mai ales şefi de state înarmaţi cu revendicări naţionaliste. Totul, bineînțeles, în numele interesului european.
 
Este, bineînţeles, legitim să studiem, să contestăm şi să negociem suma şi atribuirea sutelor de miliarde care se află în joc (şi care provin din buzunarul europenilor). Însă, în spatele sumelor pe care negociatorii le vor organiza în diverse formule complexe, pentru a încerca salvarea imaginii fiecăruia în parte, se află politici esenţiale care ar merita o definiţie precisă pentru viitorii şapte ani care vor urma.
 
Deoarece, din bugetele pentru agricultură, dezvoltare regională, educaţie sau cercetare vor deriva toate alegerile pe care Europa va trebui să le facă pentru a implementa o economie mai puţin lacomă în îngrăşăminte şi energii poluante, care să reducă într-o manieră utilă inegalităţile teritoriale, care să reinventeze o politică industrială de care să poată profita tot continentul, care să ajute tinerele generaţii să depăşească criza.
 
În loc să ofere, asemeni lui Margaret Thatcher, Jacques Chirac şi Gerhard Schröder, în vremea lor, spectacolul unei negocieri nocturne, liderii europeni ar putea demonstra popoarelor lor că ştiu să imagineze viitorul. Mai au doar cîteva zile pentru a nu rata această ocazie.
 
Eric Maurice este jurnalist francez, redactor şef al presseurop.eu. După ce a făcut studii de istorie şi jurnalism, a început să lucreze, din anul 2000, la Courrier international, unde a fost responsabil pentru Franţa, a transmis actualitatea nord-americană şi a condus serviciul Europa de Vest.