Iulia Badea Guéritée, jurnalistă la Presseurop, a scris un comentariu la articolul lui Gheorghi Nikolov, din care am reprodus ieri un fragment aici.

Din punctul său de vedere, emigrantul român devine un fel de "cetăţean al lumii": "Cu fundul nici aici, nici acolo, nestăpînind perfect nicio limbă, nici româna, nici limba de adopţie, un individ care nu-şi găseşte locul şi care nu este acceptat pe deplin nicăieri. Care se bucură în permanenţă că nu mai este în România (ah, am scăpat fir'ar să fie de corupţie, de bacşiş, de ţigănia de pe stradă, de mizerie şi de mahalagism!), dar care suferă de dorul amintirilor care îl ţin legat de ţară, de dorul şi mirosul castanilor toamna, al micilor, al epavei de la Costineşti, al aerului de la Predeal...
Of! Un dezrădăcinat care rătăceşte prin lume, condamnat la mica veşnicie umană, şi pentru care moartea vine de fapt ca o eliberare. Moartea ca uitare şi izbăvire.

Poate că sînt prea reductoare (şefii mei, francez şi bulgar, mi-au spus amîndoi că s-au gîndit la mine şi la colega cehă atunci cînd au ales articolul pentru publicare. "Te recunoşti?", m-au întrebat), dar editarea şi publicarea ulterioară a textului semnat de Gheorghi Nikolov în Presseurop, preluat ulterior şi citit de sute de persoane pe Dilema Veche, mi-au reamintit aceste adevăruri pe care încerc să le uit. Zilnic."

Citiţi textul integral pe Presseurop, aici: Românii şi complexele lor. Vă aşteptăm comentariile.