în capitala unei ţări cu graniţe din ce în ce mai
nesigure,
s-au organizat în centru nişte expoziţii:
expoziţia puterii şi expoziţia opoziţiei.

pe dinafară păreau diferite, expoziţia puterii părea a fi,
privită de jur-împrejur, expresionistă,
o chestiune desuetă, după cum se ştie,
expoziţia opoziţiei părea că este un proiect,
Proiectul însuşi,
deloc delicat nici el, dar lipsit de substanţă,
evanescent, epifanic, zguduitor.

se intra în expoziţii pe nişte uşi de fier forjat,
grele, imense, dar cu însemne de nedesluşit,
pe dinăuntru, în schimb, erau identice,
rar puteai pătrunde înăuntru, mai degrabă cu forţa
şi, atunci cînd o făceai,
trebuia să te pregăteşti dinainte
şi să porţi haine de plumb, mate, elegante, academice.

scriitorii din ţara aceea îndepărtată erau nişte
înstrăinaţi notorii, nişte pornografi involuaţi, nişte săraci cu ştaif,
nişte orbi, nişte oportunişti, nişte masochişti,
nişte masculi cu aparatele tehnice la vedere,
destul de eficiente, de altfel,
dar numai în anumite împrejurări postmoderne
şi mai degrabă maligne,
ca dovadă starea jalnică a natalităţii.

şi unii şi alţii se făceau că discută despre arta lor,
ba chiar îşi mai dădeau şi premii între ei,
în timpul în care plîngeau în hohote sau cînd
îşi scoteau sacourile de plumb şi-şi dezgoleau
umerii înguşti şi albi ca laptele, ce parcă
purtau poverile lumii, imprescriptibile.

însă lor le plăcea, cel mai mult,
pe-ntuneric, pe ascuns, în plină beznă,
sub tavanul întunecat şi aproape prăbuşit
peste capetele lor,
să-şi plimbe prin gură, veşnic şi plină de salivă,
gumademestecat.