pe scările blocului de pe vasile conta 3

îmbătrînește o oglindă.

trecătorii o îmbrățișează,

o sărută, își fac fotografii

acoperindu-și fața.

de fiecare dată cînd o pisică își freacă

urechile de colțurile ei

tremură

se scutură de sclipici, rugăciuni

mesaje rămase în notițe

coșuri pline în aplicații de cumpărături online.

 

oglinda a crescut din canalizarea noastră,

are rădăcinile în pădurile aduse pe

bocancii purtați la festivaluri,

straturi sănătoase de coji de semințe și capace de

desperados cu fundiță și limetă.

 

la început mi-a fost teamă, acum

mă cațăr și eu pe imaginile din ochii mei:

accept hainele pe care le port

lumina pe care o împrăștii

tremurul palmelor cînd ating marmură și

piele. coroana de mea de flori și rubine

împletită cu iederă, internet de mare viteză,

dorința de a străluci ca un casino,

ca licărul din ochii mamei cînd mă întorc acasă.

 

oglinda vede mai multe în mine pentru că

m-a văzut cu mai puține pe mine.

îmi pun eșarfa pe ochi, mă ating în reflexie

îmi dau seama cît sînt de luminoasă cînd

îmi înțeleg liniile trupului.

din boxă aud listz și maluma,

viața e suficientă și întreagă cînd trag obloanele.

 

bărbatul de lîngă mine mă apucă cu gura de ceafă,

mă cară departe de reflexii și închipuiri,

îmi promite realitatea curată și pătrunde

ca un om fără adăpost care știe

cel mai cald și primitor loc de înnoptat.