Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Maria Tănase. O fîntînă pe un drum secetos, de Simona Antonescu, apărut recent în colecţia „Biografii Romanţate”, Editura Polirom.

Simona Antonescu s-a născut la Galați în anul 1969 și a copilărit în localitatea Șintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu Național „Nichita Stănescu”) din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București. A debutat în anul 2015 cu Fotograful Curții Regale, roman cîștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Acesta a fost finalist al Festival du Premier Roman de Chambéry și a fost reeditat în 2016 în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016) și Hanul lui Manuc (2017), finalist la Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași, reeditat în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. Începînd din anul 2018 publică la Editura Nemi seria de cărți Istoria povestită copiilor.

*****

Iarna sosi într-o singură noapte în anul acela, sfîrșind chinul copacilor goi care-și loveau crengile una de alta cu sunete uscate. Căzu o zăpadă tăcută și grea care curăță frămîntările din aer, umplînd orașul de liniște. Nu se mai auzeau copitele cailor ori pașii mereu repeziți ai copiilor. Biruite de nămeți, automobilele se răriseră și ele. Pe Calea Griviței, de la Atelierele CFR pînă în Banu Manta, grupuri de ostași cu zăpada topindu-li-se pe umeri și îngreunîndu-le mantalele pămîntii se strîngeau unii în alții, adăpostindu-se de ger.

Așa îi află într-o noapte Maria în fața restaurantului, fumînd o țigară la patru-cinci guri sub lumina galbenă a unui felinar. Ningea prăfuit și rîsetele ultimului grup de cheflii ieșit din restaurantul Luther se auzeau îndepărtat și stins, ca prin vată. Iordache șoferul o aștepta de un ceas cu motorul pornit, ca să fie cald în automobil. Un soldat se desprinse din grup și se apropie de geamul lui, cerînd prin semne un foc.

— Țigări avem, domnule, toată lumea ne dă, îi spuse soldatul lui Iordache atunci cînd acesta întinse și pachetul cu totul.

— La ce oră pleacă trenurile, băieți? îi întrebă Iordache în vreme ce aprindea țigara soldatului, iar flacăra iute a chibritului îi lumină preț de o clipă chipul.

— Noi sîntem în garnitura de la trei dimineața, domnule, răspunse soldatul și-și săltă pușca pe umăr cu o mișcare zvîcnită. Săru-mîna, doamnă, mai spuse el către Maria, care tocmai urca în automobil, înfășurată într-un samur cenușiu.

— Cum adică la trei dimineața? întrebă Maria. Abia e trecut de miezul nopții. Unde o să stați încă două ceasuri?

— Sub felinar, doamnă, îi răspunse soldatul. Se încălzește sub el.

În noaptea înaltă, plină de șoapte și argintată abia ghicit de zăpada ușoară ce cădea prăfuit, lumina slabă a felinarului decupa o altă lume pentru grupul de soldați. Mariei îi păru că cercul de lumină galbenă este o scenă pentru ei, iar tot restul lumii învăluite în întuneric este o sală plină de spectatori greu de mulțumit. Își aminti de sala Teatrului „Taksim“ din Istanbul în cea dintîi seară, cînd tăcerea lor rece o făcuse să se simtă ca o libelulă într-un insectar. Deschise portiera și coborî cu hotărîre în zăpada proaspăt așezată, strigîndu-i peste umăr șoferului:

— Hai, Iordache, ce te uiți?

Şoferul opri motorul și o urmă cu pași grăbiți. Bătură în ușile restaurantului Luther și traseră de zăbrelele ferestrelor, zornăindu-le în cercevelele lor pînă cînd înăuntru se aprinse o lumină și doi ospătari se apropiară, înaintînd șerpuit printre mesele pe care urcaseră scaunele.

— Ați uitat ceva, doamnă Tănase? întrebară, descuind cu mare grabă.

În seara aceea, Maria le plăti o masă soldaților care așteptau plecarea pe front. Ceru pentru ei ciorbe fierbinți și tocănițe, lăsă plată și pentru cîte un rînd de țuică și numai după aceea porni către casă. Își luă obiceiul de a-i căuta nopțile, atunci cînd isprăvea programul la Luther. Îi afla sub felinarele din fața gării, stingheri pe scena lor îngustă în fața unui public ascuns în întuneric care aștepta de la ei un spectacol reușit. Cerea să fie așezați la mese, plătea și apoi pornea spre casă.