74 de oameni stau pe scaune și asudă. Eu și 73 de oameni stăm pe scaune și asudăm. Podeaua scîrțîie pe alocuri și hîrtiile mișcate ritmic nu fac decît să încălzească și mai tare aerul. În turnul Teatrului 74 ne-am refugiat parcă de o iarnă siberiană, la fel cum personajele create de Adam Rapp s-au refugiat de potopul care le amenință viața.

Mai înainte de asta, citeam pe iarba rece din jurul cetății și liniștea de după-amiază de vară era spartă de vocea răgușită a Claudiei Ardelean, pe acorduri de Chet Baker. Și mai înainte de asta, am luat drumul Mureșului pentru a vedea cel mai recent spectacol semnat Radu Afrim, la Teatrul 74, în Tîrgu Mureș.

Hoțul de oase / Sparrow on the roof
(text scris de Adam Rapp, despre care citesc că a fost unul dintre finaliștii la Pulitzer în 2006 și a realizat și un film cu adorabila Zooey Deschannel) nu-ți strînge inima ca pe un purice, ca apoi să o facă să îți sară pe gît afară, ci te amuză pînă la lacrimi. Iar dacă asta se întîmplă e numai vina lui Afrim, pe care eu îl bănuiesc că pînă la urmă o mare iubire de-a lui a rămas filologia.

Povestea surorilor Blum – Lila și Sparrow, chelnerița cu o viață fixată sub programul orelor de bar și cîntăreața de jazz cu moravuri ușoare (Lila Blum - numele m-a dus cu gîndul la Lilja Bloom, o voce de ascultat cu precădere primăvara) tulbură viața celor din jurul lor. Odată cu dispariția lui Sparrow, Lila devine cet obscur objet du désir totodată pentru băiețelul vecinei de jos, pentru tîmplarul romantic care face cadouri hand-made cu balamale, pentru reprezentantul autorităților și pentru misteriosul hoț de oase. Sparrow va fi găsită în final, dar e oare ea? O întrebare care nu te frămîntă într-atîta, pentru că Afrim mizează mult în acest spectacol pe comicul de limbaj, iar toată acțiunea pare creată numai ca vorbele bine ticluite să aibă unde să prindă viață.

Dacă și în Omul pernă (montat la Brăila) sau în Piața Roosevelt (Teatrul din Timișoara) sau în Cîtă speranță (Odeon București) Radu Afrim se joacă cu cuvintele, de parcă textul îi aparține întru totul, reușind să dea savoare chiar și acolo unde pare imposibil, în Hoțul de oase face ceva mai mult de atît. Dacă se caută universalitatea în teatru, ca și în altele, Afrim merge contra curentului, reducînd un text scris de un dramaturg american la spațiul strîmt și comod al unui turn de cetate medievală. Personajele recreate devin mureșeni pe care îi întîlnești pe stradă (în scurta mea vizită acolo chiar i-am întîlnit!), româno-maghiari cu dileme zilnice atît de banale, și totuși existențiale. Nici măcar Chet Baker nu mai e în întregime Chet Baker, pentru că Radu apelează la Ada Milea pentru versuri (o mostră de cîntec poate fi ascultată pe afrim.ro). Ceea ce în definitiv nu e rău deloc, ci hilar de-a dreptul (unul dintre personaje e redenumit doamna Mureșan!).

Bonus – interpretarea absolut minunată a Cristinei Toma, pe care poate o știți dintr-un alt spectacol-eveniment – 20/20, de Geanina Cărbunaru.

Hoţul de oase, de Adam Rapp
Regie: Radu Afrim
Distribuţie: Claudia Ardelean, Cristina Toma, Cătălin Mîndru, Nicu Mihoc, Theo
Marton şi Cristian Bojan
Spectacol realizat în cadrul Proiectului TEATRUL ACUM
www.teatru74.ro

Cătălina Miciu face turism cultural și le povestește și altora pe gingergroup.ro

Foto: Radu Afrim