- interviu cu Mircea Alexandru Hortopan (II) -

Dacă prima parte a interviului despre Peleş aducea, în general, lămuriri estetice, cea de-a doua se referă la  istoria sa, statutul său din perspectiva proprietăţii şi a patrimoniului, proiectele şi acţiunile de promovare ale acestuia.

Ne puteţi schiţa o scurtă istorie a vizitării Peleşului, mai ales a etajului (incluzînd şi perioada comunistă, şi pe cea de dinainte de ea, daca se poate)?

Istoria vizitării Peleşului este lungă. Acest castel a fost construit nu numai pentru vacanţe sau pentru ceremoniile Curţii regale, dar şi pentru a constitui un exemplu, o modalitate de instruire pentru public. Aşa cum primele monografii ale Peleşului o spun, încă din 1892, castelul se vroia a fi şi „un muzeu”. Carol I a permis aşadar vizitarea reşedinţei sale, de care era foarte mîndru. Vizitele pentru public însă, într-o formulă extrem de restrînsă, erau organizate de Administraţia Curţii regale, numai pe perioada cît suveranii nu se aflau la Sinaia. Astfel, primele instrucţiuni pentru reglarea vizitelor publice datează din anul 1911. Banii obţinuţi din taxele de vizitare erau folosiţi pentru acţiunile filantropice ale reginei Elisabeta. Mai tîrziu, după moartea lui Carol I, această tradiţie a continuat. Ceva mai restrictiv a fost accesul publicului în timpul domniei lui Carol al II-lea, apoi în anii războiului.

În anul 1948 domeniul regal de la Sinaia a fost naţionalizat. După o perioadă de organizare, Peleşul a fost deschis ca muzeu, în anul 1953. Din păcate, în anii '50, muzeul a fost folosit ca loc predilect de ilustrare a „huzurului în care trăiau regii”. Cînd acea perioadă grea a trecut, încetul cu încetul, muzeul s-a profesionalizat, fiind recunoscut ca cel mai important muzeu de arte decorative de la noi.

În 1975 un mare eveniment a avut loc la Peleş, anume vizita preşedintelui american Gerald Ford. În holul de onoare al castelului s-au semnat instrumentele de ratificare ale tratatului de liber schimb între Statele Unite şi România. La începutul anilor '70, clădirile din zonă, care nu erau patronate de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, ci de Gospodăria de partid, au început să intre în renovare şi modernizare, şi asta în strînsă legătură cu faptul că Foişorul a fost una dintre reşedinţele preferate ale lui Nicolae Ceauşescu. Poate că la vizita lui Ford, Ceauşescu şi-a dat seama cu adevărat de potenţialul de imagine al Peleşului. El a hotărît închiderea şi renovarea castelului. Pe de o parte, pentru că vroia să îl folosească pentru ceremonii oficiale, pe de alta şi pentru că a înţeles (s-a lăsat convins) că acea clădire are nevoie grabnică de renovare, şi patrimoniul artistic din interior, de restaurare. Nu trebuie uitat că, în 1975, castelul nu mai era locuit în mod curent de şase decenii, că lucrările de reparaţii curente fuseseră minime, iar cele două decenii de exploatare ca muzeu aduseseră la Peleş cîteva milioane de vizitatori (!). Prin 1989 lucrările erau în mare terminate, nu total, dar numai schimbarea de regim din decembrie a impulsionat redeschiderea muzelui în iunie 1990. De atunci, peste şase milioane de vizitatori i-au trecut pragul.

A fost ceva din patrimoniul lui, sau al Pelişorului distrus/ îndepărtat de epoca comunistă?

Nu aş acuza regimul comunist de eventualele modificări. Trebuie apreciat faptul că pînzele de mari maeştri constituie acum principalele atracţii ale Muzeului Naţional de Artă, sau obiectele cu mare valoare istorică sînt acum expuse în Tezaurul Muzeului Naţional de Istorie. Este esenţial faptul că tot acest patrimoniu se află în administraţia muzeelor, care sînt instituţii profesioniste pentru păstrarea, cercetarea şi valorificarea patrimoniului.

Cît despre scăpările din timpul renovării Peleşului, ele sînt, poate, inerente. Calitatea materialelor şi a finisajelor din 1883, nu mai poate fi egalată. Oricum, ceea ce s-a făcut atunci, s-a făcut cu materiale de cea mai bună calitate şi cu mână de lucru foarte calificată. Acestea erau posibilităţile atunci, în anii '70 - '80. Rezultatul este demn de admirat. Contează că renovarea de atunci a salvat castelul. Deci, putem fi îngăduitori cu micile nereuşite.

Castelele sînt ale regelui, colecţiile ale statului

Ne puteţi clarifica în privinţa situaţiei actuale a castelului, din punct de vedere al proprietăţii şi patrimoniului (ce e al statului, ce al familiei regale) în momentul de faţă?

Ca urmare a Legii 10/2001, fostul domeniu regal de la Sinaia a fost revedicat de către Majestatea Sa, Regele Mihai. În cele din urmă, în anul 2007, Majestăţii Sale i s-a recunoscut oficial dreptul de proprietate asupra castelelor Peleş şi Pelişor, prin decizia de retrocedare a Ministrului Culturii şi Cultelor. În perioada 2007 – 2010, conform legii, Muzeul Naţional Peleş, instituţie a statului, a putut rămîne cu chirie în cele două castele, iar prin bunăvoinţa Majestăţii Sale, contractul s-a prelungit pe  încă trei ani.

Trebuie menţionat aici că patrimoniul mobil (colecţiile artistice, istorice, memoriale) sînt proprietatea statului. Muzeul, instituţie subordonată Minsterului Culturii şi Patrimoniului Naţional, administrează atât patrimoniul regal, cele două castele şi terasele Peleşului, cît şi patrimoniul statului, bunurile culturale mobile. Este o mare responsabilitate dar şi o mare datorie, morală şi profesională.

Este cel mai vizitat/ printre cele mai vizitate obiective din ţară? Aveţi cumva şi cifre (număr de turişti români/străini)?

Astăzi, Muzeul Naţional Peleş este vizitat de aproximativ 300 000 vizitatori anual. Este, după ieşirea din circuitul muzeal a castelului Bran, cel mai vizitat muzeu din România. Nu avem acum timpul şi spaţiul pentru a sublinia diferenţa dintre un muzeu şi un monument vizitabil.

Este personalul de care dispuneţi suficient, calificat? Sînt fondurile  pe care le aveţi suficiente pentru plata lui, şi pentru alte cheltuieli?

Personalul este total insuficient, atît din punct de vedere al administraţiei şi întreţinerii, cît şi din punct de vedere al celui de specialitate. Şi dacă primul segment funcţionează greu, cel de-al doilea va fi o problemă de perspectivă. Pentru că un specialist are nevoie nu numai de studii adecvate, dar şi de o lungă pregătire de strictă specialitate, de muzeologie (aici mă refer la cele trei profesiuni fără de care muzeul nu poate exista, muzeografi, conservatori şi restauratori). Apoi, de hiper-specializare. Muzeologia ca ştiinţă oferă numai suportul metodic, dar fiecare specialist îşi desfăşoară activitatea într-un anumit cîmp. La Peleş e nevoie şi de istorici şi de istorici de artă, şi de restauratori. Dar cred că e o problemă generală a muzeelor din România. Tinerii sînt din ce în ce mai puţin interesaţi de lucrul în muzee. Această profesiune nu oferă nici pe departe un confort material, o singuranţă a zilei de mîine. În condiţiile schimbării extraordinare a structurii pieţei muncii, puţini tineri se mai simt atraşi de acest domeniu. Există multe posibilităţi şi multe oferte, acum şi din alte state europene.

Se vizitează şi etajul

Cum este promovat/ pus în evidenţă? Ce acţiuni se desfăşoară în incinta sa, ce proiecte există?

Întrebarea dumneavoastră e strîns legată de cea anterioară. Cred cu tărie că e momentul acum, pînă nu e prea târziu, ca instituţiile de cultură să fie tratate cu respect şi cu conştiinţa faptului că au ce ne oferi. Pentru tot ce înseamnă promovare, e nevoie de bani. Nu mulţi, dar e nevoie. Dacă angajaţii unui muzeu se mulţumesc cu salarii minime, nu aşa se pune problema şi cu produsul cultural. Produsul cultural trebuie finanţat. Nu aş vrea să fiu greşit înţeles. Dar după ce în perioada comunistă nu am avut un Minister al Culturii, după 1990 nou înfiinţatul minister a fost, an de an, Cenuşăreasa bugetului. Este, de fapt, scandalos, dar noi ne-am obişnuit cu situaţia asta, o situaţie critică. Nu demult, actualul ministru al culturii făcea o analiză referitoare la cît la sută din PIB pe cap de locuitor alocă diferite state. Cît investesc ele pe cap de locuitor pentru cultură, într-un an. România nu stă bine deloc la capitolul acesta. Absolut deloc. Ba mai mult, se aud din ce în ce mai multe voci de persoane publice care afirmă că...instituţiile muzeale sunt nerentabile (probabil, la fel ca şcolile şi ca spitalele...)!!!

Observaţi că muzeele nu fac încă obiectul unei promovări serioase, profesioniste, ceea ce se întîmplă în alte state europene. Fiecare muzeu se descurcă cum poate, cu posiblităţile locale, cu banii puţini pe care îi are. Gîndiţi-vă bine, ce faceţi cînd plecaţi în concediu? Luaţi ghidul, vedeţi cum ajungeţi la destinaţie, cu ce şi cum călătoriţi şi cum vă mişcaţi în interiorul acelui spaţiu (nu e deloc de neglijat), apoi dedicaţi tot efortul şi atenţia dumneavoastră muzeelor şi monumentelor din zonă. Abia la sfîrşit, dacă într-adevăr consideraţi că merită efortul, vă interesează hotelurile, restaurantele etc. Deci, ce contează mai mult ?

Dar să revenim la acţiunile desfăşurate de Muzeul Naţional Peleş. Principala ofertă a muzelui este vizitarea celor două castele, Peleşul şi Pelişorul. Relativ destul de recent, castelul Peleş este vizitabil în întregime, parterul şi cele două etaje. Parterul este spaţiul sălilor de ceremonii, etajul I al sălii de concerte, al apartamentului regal şi al apartamentelor pentru oaspeţi, iar etajul II ( deschis permanent din anul 2009) este nivelul unde sînt situate atelierul de pictură şi camerele suitei regale. Vizita fiecărui nivel reprezintă o experienţă estetică deosebită, de la fastul şi strălucirea sălilor şi apartamentelor oficiale, la confortul şi intimitatea camerelor de la etajele superioare.

O ofertă deloc de neglijat, este cea reprezentată de expoziţiile temporare, care se succedă, de obicei, la trei luni. Expoziţiile se organizează ţinînd cont de cele două coordonate fundamentale ale muzeului, Peleşul fiind un muzeu istoric-memorial pe de o parte, dar şi un muzeu de artă pe de altă parte. Expoziţiile ce valorifică prima componentă au adus în atenţia publicului personalităţile regilor şi reginelor României, chiar anul acesta fiind dedicată o expoziţie regelui Ferdinand. Dar specificul Peleşului ca muzeu de artă face ca majoritatea expoziţiilor temporare să aibă drept scop ilustrarea bogăţiei şi complexităţii colecţiilor sale. Un proiect extrem de interesant, desfăşurat pe doi ani, a fost suita de expoziţii grupate sub titul „Cochetărie feminină”, chiar recent deschizîndu-se a treia expoziţie, „Mon Boudoir”.
O altă atracţie pentru public este stagiunea permanentă de concerte a muzeului. Concertele sunt oferite publicului destul de des, intrarea la concerte este liberă, iar bucuria noastră e că publicul nu vine numai de pe Valea Prahovei, dar şi din  capitală, din alte zone ale ţării. De obicei concertează aici nume deja consacrate, dar şi foarte multe tinere speranţe. Se continuă astfel tradiţia instituită de regina Elisabeta, cea a seratelor muzicale la castel.

A consemnat Iaromira Popovici

Mircea Alexandru Hortopan este directorul adjunct al Muzeului Naţional Peleş, dublu liceţiat, în istorie, apoi în  istoria şi teoria artei.