Trăieşti fără curent o lună.
Experimentezi în detrimentul sentimentului autentic,
experimentezi în detrimentul comfortului.
Cu toate astea, comuniunea ta cu natura seamănă, cel puţin, cu prezenţa
unei camionete vechi, uitate pe veci în mijlocul unei păşuni,
mîncată de rugină şi năpădită de o nepăsare senină de urzicile din jur.
 
Vindecarea naturii apare ca gest intuitiv, naiv; oare e prea tîrziu?
Las-o baltă.
Testezi gesturi şi acţiuni copilăroase:
aplicarea leacurilor în mod forţat, împingi pe gîtul unui
copil medicamentul amar amestecat un zahăr.
 
În cădere liberă spre Oraşul de Mesteacăn
admiri cu groază peisajul.
Te-ai deconectat, n-ai nici o şansă, ai pierdut legătura.
De acum încolo e silent disco pe veci.
Măcar de-ai avea un alt plămîn în apropiere la care să te conectezi.
Ce te sperie cel mai tare e primul lucru care îţi trece prin cap:
oare ce se întîmplă cu corpul meu în gravitaţie zero dacă moare?
Se prăbuşeşte pînă la urmă, după ani-lumină de cădere,
sau continuă să putrezească
în costumul ăsta de cosmonaut,
să se învîrtă în jurul Pămîntului alături de deşeurile de la staţiile orbitale?
Cînd o să intri în cîmpul gravitaţional,
mai întîi o să-ţi cadă tot părul, apoi o să se ducă toată culoarea.
Gravitaţia încearcă să te omoare.
Sorry, eşti doar un obiect greu care cade pe pămînt.
Consolează-te cu gîndul ăsta: cînd o să mori,
o să ningă surd cu globule albe,
iar tu o să dispari în întunericul frecvenţelor radio
printre celelalte imagini-hologramă.
 
din volumul nordul e o stare de spirit, Editura Charmides, 2014.