În luna octombrie, oraşul Tîrgu Mureş şi-a depus candidatura pentru titlul de Capitala Culturală Europeană 2021. Campania mureşeană este o premieră în România, fiind prima lansată în paralel în cinci limbi (română, maghiară, germană, romani și engleză). Unul dintre promotorii acestei campanii este actorul Attila Gáspárik, director al Teatrului Naţional din Tîrgu Mureş, instituţie cu două companii, română şi maghiară, aflată într-unul dintre cele mai bune momente din istoria sa.

Tîrgu Mureş a intrat in iureşul candidaturilor la Capitală Culturală Europeană 2021. Sunt 14 oraşe din România care candidează. Cu ce vine Tîrgu Mureş diferit şi care este motivaţia pentru care şi-a depus candidatura?

În mine luptă două persoane: unul este intelectualul, celălalt este directorul de teatru. Nu sunt întotdeauna de acord unul cu altul. Uneori, directorul mai renunţă la intelectualitate pentru că trebuie să ia o decizia şi ca intelectual, e foarte greu să iei o decizie pentru că ştii efectele adverse. Ca intelectual, trebuie să spun că noi suntem un popor de duminică. Nu vorbesc de români sau maghiari, ci de populaţia acestei ţări, indiferent de etnie. Doar duminica vrem noi să fim religioşi, doar cînd se face ceva european ne interesează cultura. Aş vrea ca fiecare localitate din ţară, fiecare om să consume cultură, să aibă un cinematograf, posibilitatea să meargă la concert sau la operă, măcar o dată sau de două ori pe an şamd. Aici avem foarte multe de făcut. După ce vom bifa asta, ar trebui să facem un proiect mai mare, să ţintim Capitala Culturală Europeană. Ca director de teatru, sunt absolut de acord cu propunerea Primăriei şi a Consiliului Judeţean. Pentru noi, candidatura înseamnă să facem un inventar al instituţiilor culturale, să armonizăm activitatea lor, să elaborăm strategii culturale. De multe ori m-am gîndit dacă o primărie trebuie să aibă strategie culturală. Nu sunt sigur de asta. Ar trebui să aibă permanent un dialog cu instituţiile culturale, chiar dacă ei finanţează. Şi asta ar trebui să înveţe orice politician.

Apoi, candidatura este o posibilitate să investim în infrastructură. Ţara asta aşa funcţionează. Vine cineva din afară, hai să facem curăţenie. Cînd suntem doar noi, lasă că merge şi aşa. Eu pot să vorbesc doar în numele insituţiei în care lucrez. Noi ne facem treaba în continuare. Cred că de la noi s-a inspirat cine a avut ideea cu capitala, de la deschiderea noastră spre programul european Fabulamundi, de la premiera noastră care va fi în curînd la Berlin, de la colaborările noastre cu teatre din Polonia. S-a văzut că ceva a funcţionat. Dar avem foarte multe de făcut. De exemplu, la cinema, la premiera Macbeth, s-au vîndut 4 bilete. Şi noi vrem Capitală Culturală? Binenînţeles, e chestie de marketing, de gîndire, fiecare dintre noi trebuie să-şi pună osul la treabă şi dacă nu funcţionează, trebuie dat afară. Trebuie să creştem consumul cultural, exigenţa culturală, să avem programe pentru tineri, dar nu numai.

La ora actuală, limbajul teatrului, al artelor plastice, al literaturii nu mai este înţeles după 12 clase, nici prin universitate dacă treci nu e o garanţie că înţelegi o pictură a lui Gorzo. Pentru asta nu am văzut să aibă cineva o iniţiativă. Cum putem să aducem publicul în vîrstă la un spectacol contemporan? Să înţeleagă de ce bărbatul e îmbracat în femeie etc. E o discrepanţă enormă. Cînd am început noi să mergem la teatru, acum 30 ani, dacă Bunul a cîştigat, atunci a fost comedie, dacă Răul a cîştigat, a fost dramă. Atît. Am aplaudat şi gata. Şi să fie spectacolul din cinci acte, pentru că aveam patru pauze. Dar asta s-a terminat şi de atunci, nimeni nu s-a ocupat de noi ca să înţelegem şi altceva. Eu aşa văd un program pregătitor de capitală culturală. Noi înşine să fim consumatori mai sofisticaţi de cultură. Eu sper ca politicienii să nu facă o Cîntare a României în care să ne arătăm faţa cea frumoasă şi atît.

Cu ce vine Tîrgu Mureş diferit? Avem o zonă foarte frumoasă a Europei, care este pe graniţa între două culturi mari, catolicismul clasic şi ortodoxia, Europa de Vest si Balcanii. Pe o bucată de 50 – 60 km totul se simte: e Sovata cu ungurimea ei şi cu natura extraordinară, cu Lacul Sărat, e Sighişoara, un oraş compact care păstrează ceva din tradiţie, e partea românească pe Valea Mureşului. Tot ce e autentic, tradiţional aici găseşti, în triunghiul ăsta. Dar dacă mă gîndesc la György Ligeti, muzicianul contemporan, născut la Tîrnăveni, nici cei din Tîrnăveni nu ştiu cine e. Dacă acest eveniment, candidatura, ne-ar ajuta să focusăm lucrurile şi oamenii să-şi dea seama, „măi, asta de acolo e”. Sunt multe lucruri pe care nici localnicii nu le ştiu.

Eu cred în infrastructură. Tîrgu Mureş are capacitatea de a construi o biliotecă care ar funcţiona ca un centru de cercetare. Are aeroport internaţional, pînă în 2021 sper că va fi şi autostrada care să facă legătura cu Ungaria, adică de la Paris sau Londra să vii direct pe autostradă. Şi hai să nu ocolim. Sunt două naţiuni majore în Tîrgu Mureş. Mulţi români vorbesc maghiară. Şi dacă vorbeşti o limbă străină, ai luat ceva din cultura aceea. Simt în oraş o sete de a demonstra, orgolii locale pe care le poţi focaliza frumos. Cluj e un oraş mare, cu multe evenimente. Timişoara la fel, peste tot festivaluri etc. În Tîrgu Mureş e o sete de cultură. Există public şi aşteaptă profetul, să facă ceva. Eu cred că ăsta ar putea fi un atu pentru Tîrgu Mureş. Locaţiile sunt multe şi bune, sală de concert cu orgă, teatrul naţional cu trei săli, universitate de artă, filarmonică, 5, 6 trupe independente de teatru care funcţionează, reviste literare, cinematografe. Are un potenţial bun.

Aţi vorbit despre învăţare şi asta mă duce cu gîndul la conceptul candidaturii care este The Learning Hub, aţi amintit de Sovata şi Sighişoara şi asta mă duce cu gîndul la faptul că Uniunea Europeană recomandă o candidatură a regiunilor, nu doar a oraşelor. Cred că sunteţi puţini care aţi folosit această recomandare.

Şi Craiova cu conceptul „Oltenia” intră aici.

Ideea candidaturii regionale nu intră însă în contradicţie cu sloganul "Făcut în Tîrgu Mureş"?

Dacă vor să vină la teatru sau concert, sighişorenii nu în Tîrgu Mureş vin? Acelaşi lucru cu Sovata. Cred că nu trebuie să tragem nişte linii stricte, trebuie să le oferim celor care vor cultură posibilitatea ca o săptămînă, 10 zile să se simtă bine. Şi cred că, cu sunt mai mulţi, cu atît puterea creşte.

Întreb directorul de teatru: aţi început să lucraţi pe ideea colaborării dintre români şi maghiari, actorii joacă împreună, sunt spectacole în care se dezbate relaţia dintre cele două etnii. Pînă unde mergeţi cu această strategie?

Am zis că mergem pînă acolo unde nicio cultură nu face compromis. Cultura românească nu se va prăbuşi sub presiunea culturii maghiare şi nici invers. Sunt interferenţe destul de mari între cele două etnii. La noi, nu ştiu dacă e multiculturalitate, dar sigur e interculturalitate. Am învăţat foarte multe unul de la celelălat şi asta se vede cînd plecăm de acasă. Cînd vii la Bucureşti, iese transilvăneanul din tine, indiferent de ce naţie eşti. Orice mureşean, de orice etnie, joacă în deplasare, noi ţinem pumnii. Acasă ştim cine de unde vine, dar cînd joacă la Brăila, spunem că e al nostru. Eu provin dintr-o comunitate multiculturală şi mi-e uşor să spun asta. Sunt orădean şi acolo, sincer, nu ştiu în ce limbă vorbeam pe stradă. La armată, ma întrebau dacă sunt român sau ungur. Deci cosmopolitismul e vechi. O să studiez asta cînd mă întorc acasă, că sunt în emigraţie de 30 ani la Tîrgu Mureş, unde am văzut prima data etichetarea. Nu-mi place că punem etichetă pe celălalt, că e român, ungur, bogat, sărac. Şi am încercat să văd dacă la teatru are priză colaborarea. Deocamdată, cifrele confirmă asta.

Oamenii sunt foarte curioşi. Unii unguri nu vor veni niciodată la cultura română aşa cum simt acelaşi lucru şi din partea unor români. Pe ăştia nu ne bazăm. Dar sunt alţii curioşi. Sunt multe căsătorii mixte şi mereu se întrebau cine face compromisul, eu sau soţul? Ei, la teatru încercăm să creăm un mediu pentru ambii soţi. Cînd am candidat la teatru, am vrut să am un program pe care nu l-a mai încercat nimeni: convieţuirea între cele două etnii prin cunoaştere şi prin căutarea diferenţelor. Mereu vorbim despre ce ne apropie, că suntem oameni, că suntem albi - că şi asta e o problemă -, că suntem creştini. Nu, hai să vorbim un pic despre ce ne desparte, că dacă vorbim, poate dispare. Bineînţeles, dintre unguri şi români, mulţi au trăit bine din ura naţionalistă, mai ales în ultimii 25 ani. Noi am încercat acest drum, al colaborării şi am avut-o parteneră pe Alina Nelega. Facem lucruri la teatru şi ăsta e un atu al oraşului. Reţete sunt: aduci bani de undeva, aduci nume mari, cu unul te duci în FNT, ăla te scoate în Franţa. Nu am vrut aşa ceva. Mă interesează ca, din propria noastră forţă, să adăugăm ceva culturii.

Aveţi un proiect în care introduceţi şi a treia etnie, romii.

Da, Romo sapiens, o mare experienţă. Am demisia scrisă, dacă dă rateu proiectul, îmi asum consecinţele. În proiectul iniţial, voiam să fac o trupă de teatru pentru etnicii romi.

Nu există în niciun teatru de stat un astfel de proiect, în ciuda faptului că romii trăiesc peste tot.

Cea mai mare comunitate de romi trăieşte în Mureş. Asta nu înseamnă că sunt cei mai mulţi acolo, ci că acolo, frica de a te declara rom e cea mai mică din România. Mi-am dat seama că credibilitatea intelectualităţii vine de la etnia ta. Niciodată nu îl voi crede pe altul că eu trebuie să mă duc la teatru. Formarea şi autoformarea ei trebuie să le facă. Acest teatru al lor ar trebui vorbit în limba romani şi subtitrat în limba română şi limba maghiară. Şi ar vorbi despre problemele lor. Cînd spun regele Ubu sau Hamlet, aş vrea să văd ce înţeleg ei prin asta. Au mai venit la teatru cu propuneri să jucăm Caragiale în limba romani. Bine, frumos, dar nu cred că ăsta e drumul. Drumul ar fi ca teatrul să provoace mediul în care funcţionează. La Londra m-am dus la un teatru de romi, se juca Hamlet, în loc de regi erau prinţi din India, totul era transformat.

Avem un proiect pe care îl fac Alina Nelega şi Kincses Réka la Berlin, Romo Sapiens, despre acel „dezastru”, cum îl numim noi, că merg romii acolo, cerşesc şi strică imaginea României. Dar noi ce am făcut pentru imaginea României? Credem că, dacă trimitem 10 căluşari care dansează în holul de la Bruxelles, toată lumea va iubi România? Nici pe Brîncuşi nu am fost în stare să îl promovăm. Asta ar fi ideea cu romii, dar e foarte greu. Am scos nişte locuri pentru romi la Universitatea de Arte. Nu s-au prezentat sau dacă s-au prezentat, nu au dat declaraţia că sunt romi. Atît trebuia, să dea declaraţia şi învăţau gratuit, dar atît de mare e frica în aceşti oameni... Îi întrebam şi ziceau: da, sunt ţigan, dar părinţii mei nu vor să semneze. Nu toată lumea a fost încîntată de ideea de a avea colegi romi, au făcut glume proaste. Prejudecata în ţara asta este foarte puternică. Îmi amintesc în copilărie, la grădiniţă, cînd ne spunea educatoarea: „dacă nu te porţi frumos, vine ţiganul şi te ia”. Deci despre ce vorbim?

Care sunt direcţiile din strategia dvs. de management la Teatrul Naţional din Tîrgu Mureş, avînd în vedere că e o instituţie - mamut, cu două companii.

Eu sunt fan al unei concepţii culturale, nu ştiu dacă e finlandeză sau suedeză. Managerul cultural are menirea să stea la etajul 1 şi să se ducă la parter, să aducă sus publicul şi la etajul al 2- lea, să aducă jos artiştii. Se numeşte „cultura scării de bloc”. Pentru asta trebuie să cunoşti nivelul în care trăieşti. Nu cred în manageri care vin din alte domenii sau alte localităţi. Vin, se duc la trei festivaluri şi gata. Dar spectacole ai? Ei, mai avem. Ar trebui să ne bazăm mai mult pe sociologie, să vedem care e publicul care nu vine la teatru, cel care nu va veni niciodată, care sunt cei care ar veni, dar ... şi cei care, orice s-ar întîmpla, vin la teatru.

Cel mai mare cîştig în concepţia asta a fost ideea cu voluntarii, 80, 90 în fiecare an, liceeni. Un potenţial public care va fi cult. Îi pregătim pentru teatru, cunosc literatură, actorii au ore cu ei. O dată pe săptămînă fac improvizaţii, li se explică cum teatrul se poate folosi în viaţa publică. Fiecare copil voluntar aduce familia şi şcoala la teatru. Ei sunt imaginea noastră, ştiu totul despre spectacole, sunt amabili, au o identitate vizuală cu tricouri speciale. Şi acolo am încercat mixuri, sunt jumătate - jumătate, maghiari şi români. Deja unii au plecat, ne scriu din diferite oraşe ale lumii unde sunt studenţi că au văzut una, alta, deci merg in continuare la teatru. Mulţi s-au dus în Danemarca la universitate unde puteau să înveţe gratuit, dar aveau nevoie de o adeverinţă de voluntar. Noi le dăm adeverinţa asta. Pentru noi e un efort mare, trebuie să convingem şcolile, ispectoratul şcolar, mergem la şcoală să vedem ce note au, am făcut rasteluri de biciclete pentru licee, din resturile de decor, ca să promovăm mişcarea, dar acel rastel are şi două cutiuţe unde se pun afişele teatrului. Am încercat să facem din asta o activitate prestigioasă. Deja trebuie să facem selecţie.

Alaltăieri, 20 de voluntari s-au hotărît să stea toată noaptea în teatru şi au cerut să le facem program. Am adus studenţii de la Arte, au făcut ore de improvizaţie, au vizionat două filme, au jucat ping pong şi pînă dimineaţă au făcut un bairam în tot teatrul. Cu supraveghere, desigur. În plus, investim în spectacole pentru copii. Dacă copilul trece prin faţa teatrului şi zice „aici m-am simţit bine”, ai şansa să revină.

a consemnat Oana Stoica

Foto: Zoltan Rab