...îți prezint modelul Kubiena în cinci trepte, testat și răstestat. Cum se îndrăgostesc oamenii, pe drumuri naționale, județene, comunale și în miriști. Da, la început omul zice nu, nici vorbă, nu se poate să mi se întîmple așa ceva tocmai mie, care am atîta treabă, tocmai mie, să mă îndrăgostesc la vîrsta mea, mie care suflu și-n iaurt și așa mai departe. Prietenul tău vine și îți arată cu degetul pe factura de telefon că ai sunat-o de cincizeci de ori la rînd, pînă a răspuns, dar tu zici că nu recunoști numărul ăla, tu sunai la Salvare, că ai făcut bolile copilăriei la maturitate. Ai fost văzut la fereastră, dar tu pretinzi că măsurai geamul; ai ascultat același cîntec de o sută de ori, chipurile doar pentru că aveai un casetofon nou. Femeia însăși îți spune de la obraz că o iubești, dar tu te prefaci că mănînci o caramea. Da, asta e prima fază." Kub se opri ca și cum uitase despre ce era vorba. Aida așteptă, dar pînă la urmă spuse, "și apoi se căsătoresc și trăiesc fericiți o vreme? Ăsta e modelul !?" "Pînă acolo mai e, după tăgăduire urmează mînia. Pe om îl apucă dracii, pentru că e deja căsătorit! Ce se face acum? Va trebui să înceapă să mintă, să fie atent! Nevastă-sa o să sufere și ce vină are ea că a luat-o de nevastă? Apoi deodată omul își aduce aminte că mai are și copii! O situație mai rea de-atît nu se poate! Amanta la fel, abia ajunge la ea și o pune în pat că aia și începe să plîngă, aoleu, vai de copilașii tăi că rămîn pe drumuri! Omul nu vrea decît o clipă de liniște, să se poată gîndi la toată situația. Și-apoi, la ce poți să te aștepți, cu un asemenea tată? Ăla e vinovat, bătrînul, că l-a lăsat cînd avea cinci ani și a trecut cu nemțoaica lui în Bulgaria! Apoi omul se duce la frati-su, singurul care încă îl mai ascultă, îi spune toată povestea, explicîndu-i că nu poate continua așa cu amanta, îi va duce pe toți la pierzanie, și pe el, și pe ea, și pe nevastă, și pe copii! Care e soluția? Atunci fratele se gîndește și îl sfătuiește – desparte-te de amantă! Omul sare de pe scaun și pleacă strigînd, ce dracu', chiar n-ai înțeles nimic?! Ha ha", rîse Kub. "Deci doi, mînia." "Da. Apoi vine tîrguiala. Nu acum, la anul. Ne iubim la anul. Să apuc să pun via, să trag electricitate în spate. Am lucrat din greu să pun totul pe roate, să nu-mi mai pese și acum trebuie să-mi dau inima la bucătărie, ca pe un cal bătrîn... Am mîncat cal în '44 și în '45, și secretul e să dai tare cu țuică, ca să se dizolve." "Cu cine se tîrguiește individul?" "Cu oricine simte că l-ar putea ajuta să nu se bage, pentru că omul așa percepe această îndrăgostire, și pe bună dreptate. Noaptea se vîră în pat și o roagă pe nevastă să-i cînte cîntarea cîntărilor, nevasta îl ascultă, la sfîrșit are fața roșie și frumoasă, dar dimineața omul formează numărul celeilalte, că și aia cîntă! Dumnezeu știe că merge în fiecare duminecă la biserică și ia și copiii? Atunci de ce măcar în ziua aia nu-i arată lui Cosette, că așa o cheamă, nume de mare vampă, un semn, ca să nu-i mai trimită flori fără bilet fără nimic? Omul se duce la Cosette acasă într-o zi, dar nici nu-și dă pălăria jos și îi destăinuie că e o lepră, nu se știe dacă se referă la ea sau la el, că ei doi nu pot fi împreună decît ca prieteni, ca să se ajute la bătrînețe! Femeia îi cade în brațe, atinsă la mir! Dar dacă i-ar trece casa pe numele ei? Nici așa, pentru că femeia vrea sentimente, și fără sentimente nu acceptă să renunțe la sentimente!" "Asta e cu dus și întors!" "Absolut de acord", întări Voinea, ceva mai tare decît trebuia. "Dar nu înțeleg de ce trebuie să fie căsătorit acest bărbat, poate nu e căsătorit!" "Cum adică nu e căsătorit?" Kub căută la ea intrigat și bănuitor. Aida se enervă. "Nu e, pur și simplu! Tu de exemplu nu ești căsătorit, colegii mei nu sînt...". "A, de ce nu zici așa, în cazul ăsta trebuie să știi că datoria ta și a colegilor tăi acum este să vă vedeți de școală, examenul la liceu bate la ușă, părinții tăi au făcut totul pentru tine ca tu să poți să înveți, lasă prostiile pentru mai tîrziu..." "Adică pentru cînd sînt căsătorită?" "M-ai prins aici. Ai dreptate" Kub se uită în sticlă, la coniac. "În fine, cînd ai înțeles în sfîrșit faptul că te-ai îndrăgostit și începi să te gîndești ce urmează să se întîmple, te apucă mîhnirea. Această mîhnire este aceeași la toate categoriile de vîrstă și constituie faza a patra a modelului Kubiena. Cercetările mai vechi introduceau aici o faza suplimentară, a beatitudinii. Dar în stadiul actual al cunoștințelor noastre, această fază tranzitorie, foarte greu de identificat în teren și în formă pură, nu mai poate fi suficient corelată cu procesul îndrăgostirii, specificitatea ei nefiind sprijinită de cifre relevante pe un eșantion reprezentativ de subiecți. Mîhnirea, din contră, este bine atestată încă la populațiile preistorice, cei mai de treabă respondenți, numai oase. Cînd bărbatul vede deci încotro se îndreaptă, deodată îi vine mintea la cap și se oprește din treabă. Toată viața lui va fi dată peste cap cum dai cu mașina peste un coș de gunoi. De-acum se va trezi trei ore mai devreme și va adormi trei ore mai tîrziu, va alerga ca un cîine scăpat din lanț, va mînca fără să știe ce mănîncă, va bea fără să știe ce bea. Va construi un turn Babel de nesaț și nestăpînire și cu cît va ajunge mai sus, cu atît va vrea mai sus și de acolo va vedea clar toate problemele pe care le-a îngropat cum îngroapă cîinele un os, ba va vedea și problemele pe care n-a apucat să le formuleze niciodată pînă acum. Și rezultatul din păcate este unul singur – cu cît vrei să construiești mai mult, cu atît te vei trezi pe o grămadă mai mare de moloz. Omul știe că iubirea, ca numerele complexe, are o parte reală și o parte imaginară, te ajută să rezolvi problema, dar de îndată ce lucrezi în absența problemei, te conduce la rezultate falacioase." Asta e, se gîndi Kub, cînd trebuie să vorbești despre iubire, dar nu și despre sex, trebuie să recurgi la radical din minus unu, și tot sperii copiii. "Un pictor flamand, Gonzales Coques, a dovedit că simțurile ne mint, omul nostru merge la Muzeul Brukenthal să se convingă cu ochii lui că așa este. Simțurile ne mint, mintea ne înșală, iar inima, mai onorabilă, greșește. La ce bun toate acestea? Atunci hotărîrea este firească, să se despartă și de nevastă și de amantă, acum, de ce să mai aștepți." "Dar de ce să se despartă?" tresări Aida. "Tu n-ai auzit? Pentru că este periculos. În dragoste intri sănătos și vesel, ca la închisoare, și ieși peste treizeci de ani fără dinți în gură și fără să-ți mai placă fotbalul". "Dragostea te face fericit!" spuse Aida. Kub făcu ochii mari. "Alouette, mă îngrijorezi. Nu cumva ai început să mergi la cinema? S-a stabilit acum cîțiva ani, am citit săptămîna trecută în Magazinul, că dragostea e o tulburare obsesiv-compulsivă cu un impact gigantic asupra adrenalinei, oxitocinei și testosteronului, în condiții irepetabile de dopamină și serotonină. Asta este dragostea, și ea nu te face fericit." "Acum o să-mi zici că faza a cincea e sinuciderea!" "A, nu, nici vorbă. Din contră, omul se resemnează și se aruncă în mocirlă. Asta se numește împăcarea cu situația. Ce poți să faci? Nu poți să te împotrivești, deci e mai bine să consimți. E fericit dimineața cu una, seara cu alta. În restul timpului e într-adevăr la marginea sinuciderii, evident, pentru că așa nu se poate trăi. Enormă vinovăție. Frumusețea e un incendiu care mistuie, iar cadourile te arde la buzunar. Mintea întinsă ca o praștie. Ești mai muritor ca niciodată, dar tăbăcit atît de bine, încît ești bun de ascuțit briciul. Asta e, alouette, asta e situația, și e tristă. E greu să fii contemplativ cînd îți dai drumul pe tobogan. Dar cam asta se întîmplă, adică trăiești simultan în viteze atît de diferite, încît iese fum din tine ca din tarlale vara. Nu știu dacă mă-nțelegi. Mă refer la bărbatul respectiv. Pentru că dragostea vine și zice, lasă totul și urmează-mă, or asta e culmea tupeului, pentru că de-abia se eliberase un scaun și pentru noi. Ha ha! De-abia se eliberase un scaun și pentru noi! E aproape ridicol, nu? Individul de care vorbesc e vraiște, adică sare în sus gîtuit cînd aude telefonul țîrîind, ce s-a întîmplat? ce să fie? E cu nervii în pioneze. Cînd se întîlnește cu cineva pe stradă dă să spună un cuvînt oarecare și e ca și cum ar tura în neștire motorul mașinii aflate în garaj. M-am lungit prea mult. Esențialul îl ai. După această fază deci, a cincea, și dacă le-a trăit din plin pe toate, e în sfîrșit pregătit." "Pregătit pentru ce?", întrebă Aida. "Pregătit să rămînă așa, doar o coajă, și să-și ia o slujbă bine plătită în petrol, și oamenii să vadă toate calitățile lui ca pe defecte și toate defectele ca pe calități." "Nu trebuie să se ajungă aici, pentru că femeia îl iubește cu adevărat!". "Evident că îl iubește, pentru că e o femeie de toată isprava, dar la fel erau și cetățenii cumsecade care duceau taurul de funie la altar, treceau funia printr-un belciug fixat acolo de alți cetățeni cumsecade, și trăgeau nițel de ea ca taurul să încline capul adică, da dom'le, sînt de acord să fiu sacrificat zeului, aici și acum..."
 
(fragment din romanul Nicio clipă Portasar, recent apărut la Editura Cartea Românească)
 
Cătălin Pavel (n. 1976) este doctor în arheologie. Săpături în ţară şi în Maroc, Franţa, Germania, Anglia, Israel şi în special Turcia (Milet şi, în 2005-2010, la Troia). Autor al unui volum de teorie şi metode arheologice, Describing and Interpreting the Past, Universitatea din Bucureşti, 2010; co-autor al unui Dicţionar de Mitologie Greco-Romană, Corint, 2011. Articole de specialitate, cel mai recent fiind „Homer and archaeology”, în M. Mazoyer, V. Faranton (edd.), Homère et l’Anatolie, II, L’Harmattan, Paris 2014. Chevening Fellow al Universităţii din Oxford şi Mellon Fellow al Institutului Arheologic Albright, Ierusalim. A predat cursuri de artă clasică în București și Atlanta, iar în prezent este bursier post-doctoral al Colegiului Noua Europă din București. Debut în poezie în 2013 cu volumul Altera Pars, A.T.U. (premiul Mircea Ivănescu acordat de Artgothica Sibiu), urmat în 2014 de Tulburarea la ființele vii, și în 2015 de Doi oameni într-o poză, amîndouă la Editura Limes. Primul său roman, Aproape a şaptea parte din lume, Humanitas, 2010 a obținut premiul UniCredit/Bibliofagia şi premiul „Tînărul prozator al anului 2010” acordat de Ministerul Culturii.