Lumea musulmană, altfel spus un miliard de oameni, a început de luni 6 iunie să celebreze Ramadanul, sarbătoare considerată unul dintre cei "cinci piloni ai islamului". Cum s-a mai întîmplat însă şi în alţi ani, acest moment care ar trebui să fie unul de pace, de reflecţie şi de comuniune se derulează pe fond de tensiuni, războaie şi ameninţate teroristă.

Această lună sacră, a postului şi a rugăciunii, este concepută ca un efort spiritual şi de rezistenţă împotriva atracţiilor terestre. De la răsăritul soarelui musulmanii se abţin de la multe practici cotidiene, nu beau şi nu mănîncă, dar odată cu apusul soarelui interdicţiile cad şi pot petrece în jurul unei mese copioase. Ceea ce este mai greu de făcut însă în zonele de război din Siria sau din Irak. Agenţia France Presse relatează într-o depeşă despre lipsurile din oraşele siriene asediate, unde au crescut şi preţurile la produsele de bază. Greu de spus cum vor petrece Ramadanul cele 50 000 de persoane blocate la Fallujah, unde armata irakiană a lansat asaltul împotriva jihadiştilor care controlează oraşul din 2014. Ramadanul este perturbat şi în Yemen şi în Sudan tot din cauza unor conflicte care se eternizează.

În schimb, în ţări Golfului Ramadanul este luna consumului prin excelenţă, iar hotelurile şi restaurantele se întrec la capitolul ofertelor propunînd ospăţuri fastuoase în fiecare zi după apusul soarelui.

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro