Pentru un copil disperarea e un lucru curios.
Tata mi-a făcut-o cadou
de nenumărate ori. 

Mi-o oferea natural, încruntat sau oftînd,
neîmpachetată
şi fără vreun alt element decorativ. 

Tăcerile lui erau ca fugile:
răsunau acumulînd alte tăceri
prea grele pentru a fi rostite. 

Aşa s-a purtat şi cu fiul său cel mic,
care s-a luptat cu viaţa la doar patru ani
şi care, ca şi el, a supravieţuit. 

Căpătase acea mîhnire în Flandra, în noroi.
Am aflat asta în ultima seară din viaţa lui
cînd nu se mai oprea din vorbit.

Foto: Ben Smith