Titlul de mai sus este împrumutat de la Chuck Palahniuk şi romanul său, un road -novel în care personajul principal tranversează America pentru a-şi (re)construi identitatea. Pe traseu, deconspiră straturi multiple de monstruozitate umană, inclusiv în propria persoană.

Tot despre monstruozitate la drum e vorba şi în recenta premieră a Teatrului de Comedie (în parteneriat cu Arcub), Autobahn, o piesă a dramaturgului Neil LaBute, cunoscut pentru textele sale cinice, care, sub masca minimalismului, ascund rezerve consistente de agresivitate şi derapaj psihic. În acest text, LaBute renunţă însă la a diagnostica putregaiul uman, mulţumindu-se doar să prezinte primele simptome.

Autobahn este o colecţie de şapte povestiri din care regizorul Mihai Brătilă a păstrat patru. Există o unitate de loc – o maşină care rulează pe şosea (autobahn, autostrada fără limită de viteză) – şi cîte două personaje în fiecare schiţă, aflate într-o relaţie de subordonare (agresor psihic - victimă). Dialogurile sînt fruste şi pînă la un punct banale, dar sub coaja lor colcăie relaţii interumane deviante. Povestirile lui LaBute sînt drame deghizate în conversaţii obişnuite, construite din replici scurte: despărţirea unui cuplu – el, profesor (Octavian Strunilă, cu un simpatic accent moldovenesc), ea, lucrător la McDonalds (Bench Seat), instigarea prietenului de a se răzbuna pe fosta soţie luîndu-i consola de jocuri (Long Division), un viol în grup reconstituit de iubitul victimei (Alexandru Papadopol, cu un dozaj de teatralitate foarte bun pentru acest tip de scriitură hiperrealistă) din amintirile ei blurate de alcool (Merge), răpirea unei eleve de către profesorul ei libidinos (Road Trip). Există o tipologie a personajului dominat care reacţionează de la cvasimuţenie (prietenul instigat la răzbunare) la hiperlocvacitate (iubita profesorului care presimte despărţirea). Cele mai impresionante victime sînt însă inocentele, femeia violată, cu aerul ei de divă din anii '50 (Laura Creţ), şi candida elevă răpită, viitoare victimă a unui viol (Simona Pop).

În spectacolul de la Comedie, minimalismul textului este dublat de unul al spaţiului. O banchetă de maşină roşie (ca sîngele proaspăt), o lună cu un halou uriaş şi farurile care orbesc spectatorii. „Micile monstruozităţi” ale naturii umane ies la iveală ca şerpii de sub pietre. Şi cît de mult îi place cinicului LaBute să descopere în banalitate colţii sîngeroşi ai degradării umane, acele puncte psihologice în care se produce devierea comportamentală, calmul sinistru al criminalilor sadici. Încă nu e nimic monstruos pe faţă în Autobahn, doar în Road Trip, răpirea elevei prefigurează din start un deznodămînt dramatic, dar aceste discuţii aparent inofensive conţin subliminal elementele grave ale unor tragedii viitoare.

Regizorul susţine că a văzut în text „relaţiile unui bărbat în diferite momente ale vieţii sale, relaţii disfuncţionale şi traumatizante, dar comice. Acest bărbat devine treptat suma relaţiilor sale. În ultimul act găsim un om liniştit şi împăcat cu propria condiţie.Traumele sale au devenit monstruozitate drept urmare mecanismele şi mijloacele de expresie pe care le-am folosit în această ultimă parte a spectacolului nu mai sînt cele ale unei comedii.” De acord cu departajarea comicului de dramă, dar e dificil de spus dacă textul conturează transformarea unui personaj dintr-un om obişnuit într-un agresor fără scrupule. Cel puţin în acest spectacol, poveştile rămîn independente una de alta (ceea ce nu e rău). O soluţie strălucită de convergenţă a poveştilor a avut în urmă cu cîţiva ani regizorul Radu Apostol în spectacolul său de la Timişoara – probabil, prima montare a acestui text în România: un accident grav în care sînt implicate toate maşinile, prin urmare, personajele sfîrşesc tragic. Pe autostradă, ca şi în viaţă, trebuie să porţi centura de siguranţă.

Spectacolul lui Mihai Brătilă este un spectacol corect (chiar dacă se rupe cîteodată convenţia unităţii de loc ceea ce diluează din frivolitatea conversaţiilor). Autobahn (ca aproape orice text al lui Neil LaBute) este o lupă a umanităţii contemporane în care se ascunde o nouă specie: monstrul urban.

Teatrul de Comedie
Autobahn
de Neil LaBute
Regia : Mihai Brătilă
Scenografia: Luminiţa Mustaţă
Cu: Simona Pop, Octavian Strunilă, Laura Creţ, Alexandru Papadopol
foto: Radu Lopotaru, Bogdan Dumitrescu

Oana STOICA este jurnalist şi critic de teatru.