Există prea multe lucruri care merg prost în România, de la “n-avem bani de medicamente” la “s-a stricat Vama” (sau mai degrabă invers, dacă e s-o luăm în ordinea vîrstei), încît majoritatea poveștilor kafkiene despre polițiști și casierițe sînt, dacă nu vetuste, cel puțin căzute în aria truismelor. Există totuși o serie de povești care se regenerează și primesc zilnic noi valențe, de dragul de a ne impresiona. E acel moment în care spui “Am văzut-o și pe asta. Parcă am mai văzut-o, dar acum e altfel.”

O colegă de redacție din anul III a făcut greșeala de a urma fascinantele cursuri ale modulului pedagogic. Dacă în primii doi ani înveți care-i treaba cu piramida necesităților, supraego-ul și alte bombonele numai bune de pus pe coliva unui suplinitor în Apahida Mare, anul terminal (macabră expresie, nu-i așa?) te trezești trimis la școala vieții, în practică, în cîmpul muncii intelectuale, să înveți pe propria piele cum e cu planurile de lecție și să-ți aduci aminte (uitaseși, nu-i așa?) că principala ocupație a unui puști de 14 ani este să facă viața calvar oricărui biped care prezintă cea mai mică urmă de autoritate, dovadă că spiritul New age n-a murit, atît doar că nu e foarte bine organizat.

[Zoom in:] Mîine, clasa a VIII-a C va învăța care sînt caracteristicile unei povestiri. Avînd în vedere că odată cu liberalizarea Internetului, procentajul de copii cu ADHD a crescut cel puțin exponențial, povestirea trebuie să fie cît mai scurtă, însă destul de lungă încît să suporte o analiză secvențială cît mai plină de pilde. Așa că domnișoara studentă, avînd în gînd privirile... hmmm... eufemistic neinteresate de canonul literar românesc, știind că intelighenția jună o arde mai nou pe bara de gaz din fața blocului, cu căștile iPod-ului conectate foarte aproape de corzile vocale ale lui Justin Bieber, m-a racolat la o ședință ad-hoc de brainstorming. Cu ce îi delectăm pe elevii clasei a VIII-a C mîine la ora de Limba și Literatura Română? După o listă destul de lungă de titluri și autori contemporani dezbătuți, o vizită de patru ore la BCU și cîțiva neuroni arși prin traficul clujean, așa, ca victime colaterale, Doamna Profesoară de Limba și Literatura Română a Clasei a VIII-a C a primit pe mail textul cules al povestirii Cică..., prima din volumul Aberații de bun-simț de Sorin Stoica (Scribd aici: http://www.scribd.com/doc/42077942/Cic%C4%83-Sorin-Stoica, sper să nu fiu stigmatizat de Polirom pentru această mișcare). La o oră după, Doamna Profesoară de Limba și Literatura Română a Clasei a VIII-a C a răspuns mailului Domnișoarei Studente, atașînd un alt text, mult mai potrivit unei astfel de sarcini, și anume Povestea Cîinelui și a pisicii, povestire populară (exemplu de har anonim găsibil de asemena pe Scribd, aici: http://www.scribd.com/doc/42079243/Cainele-Si-Pisica-Poveste-Populara).

Este ora 1:22 A.M. și Domnișoara Studentă lucrează la analiza secvențială a unei povestiri cu tîlc, care va fi devorată mîine de viitorul patriei. Povestirea lui Sorin Stoica va fi scoasă la imprimantă în 20 de exemplare și oferită, pe ascuns, elevilor clasei a VIII-a C ca temă de casă secretă pentru ora viitoare. La această oră, Doamna Profesoară de Limba și Literatura Română a Clasei a VIII-a C probabil doarme. Sau citește. Sau, mai grav, scrie.

Nu putem încheia atît de sec, asemeni unei povestiri de Sorin Stoica. Nici cu tîlc, asemeni poveștii populare a cîinelui și pisicii. Așa că vom încerca ceva de mijloc. Ceva cu cîntec și film.

Bogdan Odăgescu este student al Facultăţii de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, redactor-şef al revistei Echinox şi proprietar de poduri.