Spectacolele lui Andrei Şerban sînt prin definiţie incitante. În Ivanov, recenta sa premieră de la Bulandra, Andrei Şerban pune sub microscop personajele cehoviene. Ca şi cum ar face zoom pe un detaliu, regizorul accentuează pînă la caricatură cîte o latură a personajelor deformate din cauza supradimensionării. E o cruzime a excesivităţii, un fel de tiranie a lui „prea”. Personajele sînt prea mult într-un fel. Lebedeva e prea avară, contele Şabelski e prea lucid şi prea direct în a-şi exprima luciditatea, Borkin e prea inventiv în afaceri, prea absurd în invenţiile sale şi prea dinamic în contrast cu toţi ceilalţi care sînt prea lenţi, doctorul Lvov este prea onest şi prea categoric în onestitatea lui, Sarra e prea bună, Saşa e prea idealistă, Ivanov e prea împovărat de vină. Această excesivitate a caracterelor acţionează distructiv asupra relaţiilor interumane, inflamîndu-le pînă cînd plesnesc. Regizorul a temperat melodrama cehoviană, ba chiar a sublimat-o în cinism. Spectacolul este aidoma modului în care Borkin fredonează La vie en rose, în loc de visare şi melancolie, răutate şi furie. La Şerban nu e loc de pansat răni, ci de operaţii fără anestezie. Regizorul teatralizează această vivisecţie a umanului, o expune scenic, ca la teatru. Personajele sînt declamative, cortina roşie coboară ritualic după fiecare act, scenografia se rezumă la recuzită şi pereţii scrijeliţi ai teatrului gol (nuditatea scenei este şi ea vădit ostentativă), iar la final apar măştile. Discursurile despre natura umană şi înfruntările au loc la balcon în timp ce „circul” este jos. În ultima scenă, doctorul prea onest îl acuză furibund de la balcon pe Ivanov de mizerie morală, într-un gest inchizitorial. Virtutea, cinstea şi onoarea funcţionează ca o ghilotină, aşa că lui Ivanov nu-i rămîne decît să moară sub povara rechizitoriului. Exagerarea în perfecţiune este ucigătoare.

Spectacolul are însă unele stridenţe. Actualizarea excesivă a textului, în acord cu întregul concept, este totuşi deranjantă. De exemplu, introducerea sintagmei „criză economică” este o explicitare inutilă care vulgarizează textul. De asemenea, englezismele, expresii uzuale astăzi, ar fi putut înlocui justificat franţuzismele din textul original, dar regizorul a preferat să le adauge, păstrînd şi expresiile în franceză ceea ce a dus la un limbaj încărcat şi nefiresc.

Tendinţa ilustrativă, făcînd parte din aceeaşi teatralizare intenţionată, este şi ea în exces. Redundanţa cuvînt – gest devine obositoare şi sabotează spectacolul. Un personaj spune: „aud cum ţipă cucuveaua” şi se aude ţipătul păsării, altul vorbeşte despre „oamenii care sînt animale” şi apar personaje cu măşti zoofile etc.

Ciudat este şi personajul colectiv care apare în final, secondîndu-l pe Ivanov în scena acuzării. Sigur, doctorul face un proces colectiv şi Ivanov este reprezentatul acestui univers scîrbavnic incriminat, dar corul dă o notă (involuntară?) de farsă întrucît, după un parcurs realist, spectacolul cade în simbolism.

Sînt cîteva reuşite actoriceşti notabile. Victor Rebengiuc este absolut fabulos în rolul unui bătrîn plin de resentimente şi rău de gură. Cu o expresivitate corporală impecabilă, marele actor face un personaj din care viaţa dă pe-afară. Dacă spectacolul ar fi fost un tablou, personajul lui Rebengiuc ar fi vorbit.

Cornel Scripcaru joacă în Lebedev pe cartea excesului de slăbiciune. Dominat, în ciuda staturii sale masive, de o soţie mărunţică, Lebedev este conştient de penibilul situaţiei, iar Scripcaru redă excelent o stare subtilă, dar permanentă de jenă.
Marius Manole face din Borkin un perpetuum mobile uman. Inventiv utopic, mitoman (măcar în minciuni îşi pune în practică ideile), Borkin suferă de o febrilitate dementă care îl duce în pragul infarctului.

Probabil că cea mai grea misiune îi aparţine lui Vlad Ivanov în rolul titular, un personaj pe care viaţa l-a dat afară din el însuşi. Golit de energie, Ivanov îşi pierde şi afectul, şi moralitatea. Vidat, conştient pînă la obsesie de vina faţă de soţia sa, el suferă nu din cauza vinovăţiei, ci a lipsei remuşcărilor. Actorul construieşte cinematografic rolul, cu austeritate şi detalii infinitizemale, în contrast cu teatralitatea asumată a celorlalţi. Drama lui Ivanov a devorat personajul pe dinăuntru.

Teatrul Bulandra
Ivanov
de A. P. Cehov
Regia: Andrei Şerban
Decor: Octavian Neculai
Costume: Carmencita Brojboiu
Cu: Vlad Ivanov, Mirela Oprişor, Victor Rebengiuc, Cornel Scripcaru, Manuela Ciucur, Ioana Anton, Alexandru Pavel, Ana Ioana Macaria, Maria Obretin, Radu Amzulescu, Marius Manole, Dana Dogaru, Marius Chivu, Mihai Bisericanu, Dan Clucinski, Vasile Toma, Alin State, Alexandra fasolă, Andreea Bolovan, Ana Turos, Gabriel Sandu, Anca Ioana Iliese, Adriana Bordeanu, Ioana Cortea, Iulia Samson, Irina Drăgănescu

Oana Stoica este jurnalist și critic de teatru.

Foto: Petrică Tănase