Între 29 iulie și 4 august, au loc la Brăila cursurile de măiestrie artistică (masterclass) oferite de soprana Mariana Nicolesco, în contextul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée. Ambele manifestări, Festivalul și Concursul pe de o parte și cursurile de măiestrie artistică, pe de altă parte, se desfășoară sub Înaltul Patronaj UNESCO.

Ediția din această vară a cursurilor de măiestrie artistică va constitui, de asemenea, prilejul de-a evoca marea personalitate a legendarei Hariclea Darclée, la 80 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Conferinţa susţinută vineri 2 august de Stephan Poen, medic foniatru și doctor în muzicologie, o va situa în epoca sa pe marea artistă, adorată de public şi venerată de compozitori, prima soprană a lumii timp de peste două decenii. Conferinţa va fi punctată de proiecţii video cu arii în care a triumfat Mariana Nicolesco, arii din opere interpretate cîndva şi de Darclée: I Pagliacci de Leoncavallo, Mefistofele de Boito, Carmen de Bizet, Aida de Verdi, Tosca de Puccini. Serata se va încheia cu un Recital al tinerilor artişti cuprinzînd pagini din vastul repertoriu al Haricleei Darclée.

În plus, această ediție a cursurilor de măiestrie artistică constituie un moment important în pregătirea ediţiei 2020 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, cînd se vor celebra 25 de ani de existență meîntreruptă a acestei manifestări unice.

Tinerele talente care se vor desăvîrși în arta cîntului anul acesta, la Brăila, vor fi aplaudate şi în alte două seri. Mai întîi, sîmbătă, 3 august, la Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării al laureaţilor Concursului Darclée, cînd vor fi acompaniaţi de Corul Filarmonicii George Enescu pregătit de Iosif Ion Prunner şi de Orchestra Festivalului Darclée, sub bagheta Maestrului Marco Balderi, concert ce reuneşte dintotdeauna peste zece mii de spectatori iubitori ai muzicii, ai vocii, ai cîntului. Apoi, duminică, 4 august, tinerii interpreţi vor încînta pubicul la Gala Master Class, adevărat maraton liric de mai multe ore, ce are loc pe scena splendidului Teatru ”Maria Filotti” din fermecătorul oraș dunărean, aceeași scenp pe însăşi pe care însăși Hariclea Darclée debuta, în 1881.

Organizatori: Fundaţia Darclée, Fundaţia Internaţională Ateneul Român, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Local Municipal, Consiliul Judeţean Brăila, Prefectura Brăila, Teatrul Municipal Brăila, Filarmonica Lyra – George Cavadia Brăila, Centrul de Creaţie Brăila.