Reacţiile de pînă acum în criza imigranţilor la nivel european par să fi fost mai degrabă emoţionale, spune actorul Marcel Iureş, invitat de RFI să comenteze valul de refugiaţi care vin în Europa. În opinia sa, "Europa pare asediată, dar termenul Europa e destul de difuz. Se pare că pînă acum nici n-avea graniţe, acum ne-am dat seama că ea are o graniţă. Societăţile civile sînt anexate de guverne, care se comportă ca nişte doici".


Reporter: Sunteţi adeptul porţilor deschise sau credeţi că s-ar impune o anumită precauţie în privinţa imigranţilor?
Marcel Iureş: Eu sînt un om circumspect prin educaţie, pentru că cred foarte mult în lege, în normă, într-o metodă. Şi învăţatul e după o metodă, nu e haotic, nu e aiurea. Dar e după caz. Aşa, aparent, migraţii au fost de la anul 1000 încoace cu duiumul, au format popoare, au fost chimii din astea extrem de complexe, sîntem rezultatul acestui tip de mişcare. S-au scurs energii aici, s-au transformat în altceva. E de vorbit, e de vorbit şi evident, de gîndit înainte.

Rep.: Apar diverse voci care se tem că identitatea culturală a Europei ar putea fi afectată de venirea acestor imigranţi. Are Europa motive de teamă, în opinia dvs.?
M.I.: Vorbim despre o abstracţie, cînd pronunţăm cuvîntul "Europa", mi se pare o abstracţie. Eu vorbesc de la mine de pe stradă, nu-mi pot permite să emit judecăţi de genul ăsta (...). Dar vedeţi, e important să ştim ce-i cu cultura Europei înainte. Ar fi trebuit să medităm sau să începem să medităm asupra acestui lucru. (...) E foarte uşor să critici şi să dai verdicte. Nu fac parte din oamenii care trăncănesc, în buna tradiţie a omului post-modern. (...) E mult, e foarte mult pentru omul modern, care pretinde că face faţă, dar de fapt el nu face faţă, e chircit undeva şi aşteaptă ori de la Guvern ori de la un comesean, un drumeţ să-i spună ce se întîmplă.

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro