Dilema veche vă prezintă un poem inedit al Teodorei Coman, pe care o puteţi asculta în 27 iulie, de la ora 21, la Nocturnele ARCEN de la Rezidenţa BRD Scena9.
 
unul dintre drumurile spre Zona liberă de corupţie duce prin piaţa cu legume şi fructe, stropite pe tarabe în plin soare, cu grija obsesivă a femeii pentru propria imagine, să pară o idee mai proaspete.
adevărul e că oamenii au nevoie mai mult ca oricînd de duşul ăsta rece, dincolo de retorica victoriei.
cineva a spus: mă disperă, mă, ei joacă mai bine decît noi
dar ticăloşia asta face, se versează de la o lege la alta.
rezistenţa începe să slăbească odată cu transformarea ei în subiect, impresie, imagine.
nu i-am întrebat pe cei mai în vîrstă decât noi
cine sunt, cum îi cheamă, deşi ne apropiem de 200 de zile de cînd protestăm împreună. nu mai am darul comunicării cu aproapele, cînd duşmanul este şi mai aproape. nici tăcerea nu mai are aceeaşi forţă ca înainte. nu toţi au strategii de promovare, nu toţi scriu pancarte sau poeme. sîntem din toate categoriile sociale.
cînd partidul şi-a expus în geam procentele parţial umflate, noi am venit cu aceleaşi cuvinte: justiţie, demisie.
nimic nu pare să fie de ajuns, trebuie mai multă vizibilitate.
sîntem norocoşi şi-aşa, gîndiţi-vă că unii au ieşit cu tuburile în stradă pentru a-şi cerşi dreptul la viaţă. că victimele directe au fost nevoite să devină imagine
cu puţin înainte de moarte.
 
(în memoria lui Călin Farcaş, victimă directă a statului român)
 
Foto: Alberto Groşescu