cu toată nebunia de a nu regreta nimic
voi zîmbi politicos oricăror factori incisivi ai stresului
şi inima va ştii singură cînd să-şi otrăvească poftele
 
într-o zi voi scrie pe clădirile publice îndemnuri optimiste
ca acel pacifist care a scris pe o filieră de bancă:
„şi tu meriţi! eşti minunat!”
logică tristă: nu trebuie să fii minunat ca să meriţi,
ci trebuie să te minunezi de cum se obţin acum meritele
 
trebuie să fii iluzionist şi nu numai
trebuie să calci pe tendoanele celor care se
căznesc să supravieţuiască în plină glorie a ultrajului.
înţelegi? trebuie să îi prăbuşeşti pe cei slabi
ca un călău gustînd sîngele cald, de pe mîna vînjoasă
a execuţiei.
 
într-o zi voi arunca dintr-un aerostat petale de trandafir
peste cartierele ucigaşe, peste cămine abandonate
de jos se vor ridica la cer lampioanele luminoase ale unor
copii care îşi construiesc case din lego,
speranţe din scobitori, fericirea pe stomacul gol.
şi ochii lor vor fixa acele luminiţe de încurajare pe bolta
cerului senin. palmele le transpiră şi tremură de emoţie.
rîd şi aclamă ploaia de petale la fel de caldă şi liniştitoare
ca lacrimile părinţilor şterse pe ascuns.
 
dar într-o zi vor fi nişte oameni foarte fericiţi.
 
din volumul black aphrodisiac, Editura Tracus Arte, 2014.