Interviu cu Paulo Coelho în Die Zeit. Săptămînalul reputat pentru faptul că nu dă importanţă decît chestiilor... importante oferă de această dată oferă cititorilor săi cîteva platitudini şi-o glumă bună. „Cînd Gutenberg a inventat tiparul, călugării au început să se vaite: « Doamne, mai bine ne-am retrage din această lume care a devenit prea rapidă. Pe vremuri făceam caligrafie, cărţile noastre erau adevărate opere de artă, acum a venit tiparul ăsta ieftin al lui Gutenberg. » Însă: fiecare revoluţie tehnologică aduce cu sine o revoluţie culturală. Şi nu cred că aceste temple, care sînt librăriile, vor dispărea. După cum nici filmul n-a dus la dispariţia teatrului.” Care e efectul acestei revoluţii asupra lumii editoriale – întreabă reporterul. „Am peste opt milioane de fani pe Facebook, blogul meu e citit de două milioane de cititori pe lună. Pot să le vorbesc direct cititorilor mei. Iar editurile habar nu au cît de important e asta. Şi, cu toate acestea, nu se poate renunţa la marketingul literar şi la librării. Doar noi, autorii, nu putem să ne vindem cărţile.”

Cea mai bună parte e – evident – exact la sfîrşit: „Poţi să scrii 140 de semne pe Twitter sau cinci paragrafe pe un blog, sau poţi scrie o carte. Văd un viitor în care titlul de scriitor nu va mai fi rezervat doar oamenilor care scriu cărţi. Avem o paletă largă de posibilităţi”, explică Paulo Coelho. „Atunci, am putea să spunem că şi ceea ce scrieţi dumneavoastră pe blog e artă?” – întreabă jurnalistul. „Sigur că da. La fel şi postările pe Twitter”. Recomand editorilor pasionaţi de Paulo Coelho să înceapă deja să culeagă înţelepciunile în 140 de caractere. Din cîte se pare, n-ar trebui să lipsească din seria „Opere complete”.

(M. M.)