Indulgenţa
Vreau adevărul!
chiar aici!
şi cu aşchii!
Stau şi vorbesc cu una pe mess
şi îmi doresc ca în ziua asta
să fiu martorul cuiva care pică
lîngă mine.
Infarct, Atac, Epilepsie – orice – nu mă-nteresează
numai să cadă lîngă mine.
Nici să nu-l văd
poate lateral – dar să aud cum îşi face loc
corpul între scaune, pînă jos – cum împinge lucrurile ca
să se poată întinde – odată.
Ce urmează după – adică să-l ajut să chem
după alţii etc etc – nu mai contează.
Dar momentul acela, trecătoriu, – îl doresc:
– eu îl simt că pică şi nimic nu poate
împiedica aşa ceva –
De acolo şi pentru o secundă – seva iese face
cîteva tumbe prin împrejurimi
şi reintră în tălpi opintindu-se de gîtlej.
Îngădui şi las de la mine poate fi
un bătrîn un beţiv un netrebnic – numai
să nu mă priveze de
interjecţia lui ontică.
Nu cred că cer prea multe
pentru numele lui dumnezeu – oricum o să se întîmple
aşa că mai bine azi – spre delectarea mea.
Am început să îi explic
la una
pe mess
şi realizez că ar fi nevoie de prea multe cuvinte
şi chiar de aş reuşi n-ar fi nimic de capu meu după.
aşa că o trag pe emoticoane, mă-nbălmăjesc cu
linkuri, admir ceea ce ea consideră că merită.
Pentru unii oameni – după ce deschid ochii dimineaţa
întotdeauna o să fie flop!
şi o să îi închidă la loc seara.
din volumul Dispars, Editura Cartea Românească, 2012.
