Cînd, în vara lui 2008, vestea năucitoare a morţii premature a pianistului suedez Esbjörn Svensson a trăsnit prin canalele de ştiri – acelea preocupate de existenţa, creaţia şi evoluţia celor ce ne înfrumuseţează viaţa – odată cu stupoarea şi neputinţa în faţa absurdului s-au auzit voci ce, privind rapid în perspectivă, întrebau: ce vor face partenerii de scenă, de muzică, de turneu şi de creaţie ai inegalabilului Svensson? Cu cine îl vor înlocui pe cel fără de egal? Întrebau deci pe cine vor coopta bateristul Magnus Öström şi basistul Dan Berglund pentru a reforma/reformula/renaşte cel mai influenţial trio de jazz al anilor 2000?

Apariţia în 2010 a albumului Dan Berglund’s Tonbruket (ACT Music, 2010) aduce o mare surpriză, precum şi o parte a răspunsurilor: colegii din Esbjörn Svensson Trio duc mai departe introspecţia în sunet, însă nu împreună. Dacă despre percuţionistul maestru al efectelor electronice Magnus Öström, atît de aclamat în Timişoara anului 2006, încă nu ştim pe ce cale se va aşterne, despre Dan Berglund, basistul înamorat de hard rock, aflăm că dă TON(bruket)ul alături de o trupa complet nouă, formată din muzicieni foarte diferiţi ca educaţie, experienţă şi viziune muzicală, emiţînd, în această formulă de cvartet, un sunet care preia moştenirea trioului mai sus pomenit şi o plimbă pe cărările rockului în forţă, ale celui alternativ, inventînd nu un sound de jazz-rock, ci un foarte novator TON de rock-jazz!

Probabil nu întîmplătoare este coperta albumului, reliefînd o inimă mare, intens vascularizată, aşa cum fusese muzica E.S.T. şi cum se dovedeşte a fi acest concept TONBRUKET în care, bineînţeles, se recunosc pe alocuri acordurile sobre, alteori extatice, însa permanent de forţă, ce definesc ritmul E.S.T., însă în TONBRUKET pianul nu mai este vocea secondată de celelalte instrumente, ci acum basul acustic, uneori mîngîiat de arcuşul tandru al lui Berglund, posedă un rol mai larg, un spaţiu mai amplu, conducîndu-ne într-o spiralată călătorie în atmosfera pură a nordului şi prin sonorităţile ce mai întîi sînt descifrate de creier, iar apoi pompate de inima aceea vizual grăitoare în sufletul ascultătorului.

Cvartetul suedez are în arsenal tot ce trebuie pentru a cuceri fiece public căruia i se prezintă: zece piese originale, ce nu sînt variaţiuni ale unei aceleiaşi teme, tot ce putem visa în materie de claviaturi, ghitări şi percuţie, plus vioară, acordeon, efecte, acestea secondînd uluitorul sunet de pescăruş care planează al contrabasului. Mai adăugaţi un pian preparat (articulat de Martin Hederos) şi aranjamentele muzicale ale eminenţei cenuşii non-vedetă a grupului, ghitaristul Johan Lindström, şi veţi avea formula pentru aceste melodii ce ne poartă de la melancolia baladei intitulate „Song For E” (meritat omagiu!) pînă la beatitudinea cerebrala a „Sailor Waltz” şi, de acolo, la ameţitoarea „Cold Blooded Music”, care e oricum, doar cu sînge rece, nu…

Meritul deosebit al celor patru artişti este că au găsit într-un timp record nu doar ceva original de transmis nouă prin acest prim album, dar şi calea armoniei ca un numitor comun al diversităţii pieselor propuse. Aşadar, nu e greşită titulatura de Tonbruket, expresia, på svenska, pentru un atelier care produce tonuri. Aş zice măiestrite.

Tonbruket vor concerta la Festivalul de jazz de la Gărîna duminică, 25 iulie. Mai multe pe www.garana-jazz.ro.

Pe Paul Tutungiu îl găsiţi la andante.ro