Silver Age și Art of the Mandolin: două albume foarte diferite și, totuși, cu numeroase puncte comune, apărute pe parcursul lunii noiembrie 2020. Muzică rusă de început de secol XX, interpretată de Daniil Trifonov și un parcurs de la baroc la contemporan în repertoriul scris exclusiv pentru mandolină, propus de Avi Avital.

Epoca de argint a muzicii ruse. Cu Daniil Trifonov

Într-un an 2020 profund afectat de pandemie, prea puține sînt înregistrările care au putut fi, efectiv, realizate pentru disc: cele mai multe albume apărute în 2020 pun în valoare înregistrări realizate în perioada anterioară. Este și cazul celui mai nou album semnat de tînărul, dar foarte apreciatul pianist rus, Daniil Trifonov. Pe 6 noiembrie 2020, casa de discuri pentru care semnează în exclusivitate, Deutsche Grammophon, a publicat un dublu CD cu înregistrări realizatede Daniil Trifonov în ianuarie și octombrie 2019. Silver Age (Epoca de argint) cuprinde lucrări pentru pian solo, dar și concerte semnate de compozitorii ruși ai începutului de secol XX: Prokofiev, Skriabin, Stravinski, muzicieni inovatori, fiecare cu un profil aparte, care au marcat întreaga evoluție a istoriei muzicii.

Acesta este al șaptelea album de autor al lui Daniil Trifonov pentru Deutsche Grammophon: o adevărată performanță pentru acest pianist de doar 29 ani, care reunește în personalitatea sa trăsăturile marii școli ruse de pian, al cărui continuator este, în contemporaneitate. Pe precedentele sale discuri, Trifonov s-a concentrat pe muzica romanticilor: în primul rînd, Rahmaninov, cu integrala concertelor pentru pian și orchestră. Apoi, o excepțională integrală a studiilor pentru pian de Franz Liszt și concertele pentru pian și orchestră de Chopin.

Este prima dată, deci, cînd Trifonov depășește granița romantismului pentru a aborda repertoriul modern pe disc; însă muzica rusă de secol XX îi este, în mod evident, foarte familiară. Regăsim pe acest disc Serenada de Igor Stravinski, Suita Sarcasme și Sonata nr. 8 de Prokofiev, transcripții după momente din baletele Pasărea de foc și Petrușka de Stravinski – toate, lucrări pentru pian solo, dar și două concerte înregistrate alături de Orchestra Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg, condusă de Valery Gergiev: Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Prokofiev și Concertul op. 20 de Aleksandr Skriabin.

Lumea muzicii ruse de la începutul secolului XX este una dintre cele mai interesante și diverse din istoria muzicii: avem ezoterismul din creația lui Aleksandr Skriabin, noutatea absolută a baletelor lui Stravinski compuse pentru compania lui Serghei Diaghilev, lumea ca de cinema din universul sonor al lui Serghei Prokofiev. Și peste toate, Istoria: cu puternicul moment de cotitură reprezentat de revoluția din 1917, prăbușirea imperiului țarist și instaurarea comunismului.

Simțim această istorie frămîntată în Suita Sarcasme și Sonata nr. 8 de Prokofiev, ne bucurăm încă de armonia romantismului în puțin (și pe nedrept) rar cîntatul Concert op. 20 de Aleksandr Skriabin, rezonăm la lumea colorată din muzica baletelor lui Stravinski. Unele dintre partituri au povești ieșite din comun, cum este cazul Concertului nr. 2 de Prokofiev: definitivat în 1913, cu partitura pierdută în timpul revoluției ruse și reconstituit de compozitor în 1923. În mod evident, însă, în 1923 Prokofiev scria altfel decît în 1913, așa că partitura rezultată este una cu importante accente moderne. Apoi, avem cele Trei mișcări din baletul Petrușka de Stravinski, astăzi, una dintre cele mai dificile partituri pentru pian compuse în perioada modernă. Baletul Petrușka a avut premiera în anul 1911; 10 ani mai tîrziu, Stravinski a realizat aranjamentul pentru pian solo pentru trei mișcări din acest balet, la dorința expresă a unuia dintre marii pianiști ai acelui moment, o adevărată legendă a secolului XX: Arthur Rubinstein.

Silver Age este marele test de maturitate pe care-l parcurge Daniil Trifonov; el este acum un mare pianist, matur și cerebral, care nu simte nevoia să facă spectacol cu tehnica sa excepțională, ci pe care o subordonează unui discurs care, în sine, este foarte provocator și divers. Trifonov înțelege perfect această lume – vine din chiar ADN-ul său, de pianist rus hrănit cu muzica înaintașilor săi, un univers pe care, istoric, îl putem înțelege foarte bine. Îi sînt alături o orchestră compact și eficientă, care cunoaște foarte bine acest repertoriu și Valery Gergiev, care oferă o viziune unitară.

Silver Age seamănă, într-un fel, cu lumea în care trăim noi: la o graniță istorică între trecut și viitor. Viitorul de atunci a fost sumbru, cu un secol XX atît de frămîntat; 100 ani mai tîrziu, sperăm ca viitorul nostru să arate și să sune mai bine...

Selecțiuni de pe albumul Silver Age pot fi ascultate aici

Art of the Mandolin. Cu Avi Avital

Că viitorul poate să sune foarte bine ne transmite cel mai nou album semnat de mandolinistul israelian Avi Avital. Art of the Mandolin a apărut pe 13 noiembrie, tot sub sigla casei Deutsche Grammophon; este al patrulea album de autor al lui Avital pentru această celebră casă de discuri, însă primul care include exclusiv lucrări care au fost scrise în original pentru mandolină.

Mandolina, instrumentul serenadelor italiene, folosit mult în muzica populară, nu are tradiție în lumea scenelor clasice de concert. Iar în timpurile noastre, Avi Avital este primul muzician interpret la acest instrument pe care l-a impus ca o vedetă a muzicii clasice: cu apariții pe marile scene ale lumii și nominalizări la premiile Grammy, această apreciere este, evident, îndreptățită.

Avi Avital este un muzician excepțional; un talent ieșit din comun pe care l-a pus în slujba acestui instrument considerat înainte de el, mai curînd, frivol; și este interesant că un muzician care astăzi are 42 ani să fi obținut deja un atît de mare succes cîntînd la mandolină. Secretul lui este însă simplu, atunci cînd îi asculți înregistrările: sub degetele lui, mandolina poate să sune foarte diferit – uneori ca o vioară, alteori ca un violoncel sau poate chiar ca un flaut. Tehnica este imbatabilă, iar emoția pe care o transmite, autentică și vie. Este o încîntare să-l asculți și sper să am ocazia să o fac vreodată și în sala de concert. Poate chiar aici, la București...

Art of the Mandolin explorează un repertoriu foarte puțin cunoscut, cel compus special pentru mandolină. Cu o singură excepție: cea a celebrului concert pentru două mandoline și orchestră semnat de Antonio Vivaldi, înregistrat de Avital în decembrie 2019 alături de Alon Sariel și Venice Baroque Orchestra. Cine cunoaște însă ingenuul Adagio pentru mandolină și clavecin compus de Beethoven în 1796? Sau chiar sonatele pentru mandolină scrise de Domenico Scarlatti?

Însă nu acest repertoriu cred că este marea descoperire propusă de acest album, ci lucrările contemporane pe care le conține. Avi Avital i-a inspirat pe mai mulți compozitori contemporani, care i-au dedicat lucrări. Printre ei, americanul David Bruce. În februarie 2018, Avital cînta în premieră la Elbphilharmonie din Hamburg o lucrare compusă de David Bruce – Death Is a Friend of Ours, o suită de trei piese cu spirit cavaleresc scrise doar pentru instrumente cu corzi ciupite: mandolină, harpă, theorbă, clavecin, chitară. O lucrare deosebit de frumoasă, care cred că vorbește și despre un viitor mai luminos pentru contemporanii noștri, de care avem nevoie după acest 2020 atît de tulburător.

La fel de reușit este și Preludiul pentru mandolină solo de Giovanni Sollima, compozitor italian, dar și violoncelist, născut în 1962, ale cărui lucrări se regăsesc din ce în ce mai des în programele recitalurilor de azi. Preludiul său, cu spirit neoclasic, poartă însă și o indubitală tușă de modernitate.

Tot cu un spirit modern sînt și celelalte două lucrări pentru mandolină și ansamblu de pe disc, semnate de israelianul Paul Ben Haim și germanul Hans Werner Henze.

O interpretare inspiratoare, cu acea marcă de virtuozitate și emoție ce-i este specifică lui Avi Avital, un repertoriu interesant și valoros, precum și o curgere sonoră inteligent construită – iată motivele pentru a asculta acest album și a visa la o lume ce stă cu un picior în trecut și altul în viitor. Un viitor luminos.

Albumul a fost difuzat la Radio România Muzical și poate fi reascultat aici.

Ambele albume sînt disponibile pentru ascultare pe platformele de streaming online. În format fizic, sînt disponibile pe www.emag.ro.