La Centrul pentru Artiştii Persecutaţi, din oraşul german Solingen, s-a deschis la începutul lunii martie expoziţia intitulată "Îndrăgostit de limba germană". Expoziţia este dedicată scriitorului Edgar Hilsenrath, care pe data de 2 aprilie a împlinit vîrsta de 90 de ani. Autorul celebrului roman "Noaptea", apărut, în 1954, în limba engleză şi zece ani mai tîrziu în limba germană, în care povesteşte despre perioada petrecută într-un lagăr din Transnistria, încă nu a fost tradus în limba română.

În acest roman semi-documentar, Hilsenrath descrie într-o formă stilistică laconică radicală, tributară unui naturalism strident, întîmplările incredibile şi soarta tragică a evreilor internaţi într-un lagăr din Transnistria. Fără menajamente sau tabu-uri, Hilsenrath se opreşte asupra unor detalii care ilustrează lupta pentru supravieţuire crîncenă, aproape canibalică, a deţinuţilor dezumanizaţi din pricina condiţiilor speciale create în scopul exterminării prin inaniţie şi frig. Această "epopee a groazei" (Peter Jokostra) depăşeşte orice imaginaţie.

Într-o discuţie cu Hilsenrath, acesta ne-a mărturisit, în 1993, că s-ar bucura dacă romanul s-ar traduce în limba română.

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro