O să miroasă a porumb fiert. O să miroasă intens a ardei umpluți și-a vinete coapte. Pe aleile dintre blocuri, dar și pe străzile cu case vechi și frumoase și cu vile opulente, care se termină spre mare. O să fie, iarăși, extrem de aglomerat. În unele după-amiezi și seri se vor vedea, alunecînd de sub porți, dare groase de zeamă de pepene roșu. Pe tălpile sandalelor, ale șlapilor ni se vor lipi sîmburi. Serile vor fi fierbinți, îmbîcsite de parfumuri, umede, lipicioase, uneori irespirabile. Nopțile se vor transforma fără să (mai) simțim în dimineți în care cel mai puternic sentiment va fi, poate, fericirea. Sau iluzia ei. Dimineți care vor fi traduse în povești de Instagram, în poze cu soarele ieșind din mare. Portocaliu, gol, îmbietor, nerușinat.

O să miroasă a mare și-a scoici. O să miroasă, la unele terase și „autoserviri”, a hamsii. Și vom vedea, ca în fiecare an, femei care, atunci cînd mănîncă, poartă doar un slip și-un sutien decupat generos. Bărbați în șort sau în slip. Doar în șort sau doar în slip. Și dacă nu ești pudibond tot e ceva deranjant în felul ostentativ în care turiștii, dar și băștinașii își expun, vara, sînii, fundurile, burțile neacoperite la terase, în supermarket-uri, în autobuze, pe stradă. Îți spui, în minte sau în barbă, desigur, neinteligibil pentru alții, că e Constanța. E doar Constanța.

O să miroasă a vacanță. A concediu. A piele bronzată, păstrînd pe ea urme de nisip și de costume de baie. Uneori, o să miroasă, prin „satul de vacanță”, printre trenulețe și tiribombe, a gogoși și a mici. A bișniță, a tocmeală, a limbaj licențios, a semințe prăjite, a Balcani. A tendința de a fraieri vreun turist străin, a cauciuc de colac sau de saltea de plajă încins de soare, a baloane, a bucurii mărunte.

Pe timp de vară, Constanța devine și mai colorată, și mai stridentă, și mai pestriță. Mai gălăgioasă, mai obositoare. Mai tentată să se joace cu nervii tăi. De șofer, de pieton, de localnic. Pe timp de vară, orașul ăsta devine un zumzet permanent, un claxon sîcîitor. Pe timp de vară, dăm Constanța turiștilor și ne refugiem pe  cîte o plajă pe care mai avem încă voie să ne punem prosopul, dacă nu vrem să închiriem un șezlong. Totul e comerț, totul e contra cost, totul trebuie să se transforme în profit. Totul e o goană continuă, o negociere strînsă, un du-te-vino!

După 1 Mai, Constanța e mai puțin a noastră și mai mult a lor. A celor veniți să petreacă pe litoral. A celor pe care-i vedem în jurnalele de știri, povestind cîte mii de euro au investit în distracția de weekend. Constanța kitsch-ului, a impresiilor puternice, a extravaganței desprinse parcă din filmele lui Kusturica. Te poți, uneori, aștepta, ca prin fața vreunui club așa-zis exclusivist din centrul orașului să treacă un constănțean într-o Dacia 1310 cu un purcel în portbagaj. Un purcel viu. E doar Constanța.

O să miroasă, în curînd, a început de vară și-apoi a vară plină, coaptă, așteptată. A porumb fiert, a vacanță, a mare caldă, a dovlecei și-a vinete coapte, a turiști transpirați. Inconfundabilul melanj al litoralului românesc, cu de toate pentru toți, cu decență, dar și cu sclipici, cu stridențe și cu oameni cuminți. E Constanța. E doar Constanța.

Foto: flickr