Cum a arătat a doua învestire a lui Obama şi Biden.
 
Vicepreşedintele american Joe Biden stă în picioare lîngă o masă şi împarte produse de igienă. Pune periuţe şi pastă de dinţi în cutiile voluntarilor. Zîmbeşte, e vorbăreţ, atît cît se poate cu oameni care se perindă rapid prin faţa sa. În acelaşi timp, zeci de persoane aflate la un metru în faţa lui se luptă cu aparatele de fotografiat pentru a prinde orice mişcare a VP-ului. Un reporter face pozele de rigoare cu vicepreşedintele, după care întoarce aparatul spre el şi îşi bagă capul în cadru pentru a se imortaliza cu Biden pe fundal. 
 
La scurt timp, vicepreşedintele pleacă prin mulţime către scena din uriaşa sală polivalentă din Washington DC. Mulţi dintre cei aproximativ o mie de americani prezenţi în incintă aplaudă şi zbiară admirativ. Pe scenă urcă Biden, alături de toată familia sa. Începe discursul, în care laudă eforturile militarilor care servesc ţara şi ale americanilor din faţa sa, care au venit aici cu dorinţa de a-şi exprima recunoştinţa pentru cei aflaţi la datorie. Căci, da, toţi cei prezenţi în sală s-au adunat pentru a face un gest mărunt, dar pe care îl vor cu semnificaţie mare. 
 
Cozile la gestul mărunt încep de afară, în frig. După ce ajung în sală, oamenii se aşază cuminţi la alte rînduri. Cuminţi în sensul că nu vociferează cînd văd noile şiruri, iar unii se apucă să danseze pe ritmurile alerte ale muzicii din difuzoare. După aşteptarea îndelungată, ajung în dreptul meselor lungi la care s-a aflat mai devreme şi Joe Biden. Între timp, oamenii de la coadă au primit o cutie cu nişte borsete goale, iar zecile de voluntari din spatele meselor le umplu rapid cu aţă dentară, pastă de dinţi, sticluţe cu săpun lichid. La finalul şirului, cutia cu borsetele pline este predată altor voluntari. 
 
Rezumînd, fiecare dintre miile de oameni care trec pe la eveniment face acest lucru doar ca să împingă o cutie pentru a fi umplută de alţi voluntari. Nu despre eficienţă e însă vorba, după cum explică Michelle Nunn, reprezentanta asociaţiei organizatoare Points of Light, ci despre dorinţa celor prezenţi de a arăta că „sînt dispuşi să aloce timp şi angajament pentru a face o schimbare în lume.”
Multe dintre pachetele rezultate vor fi trimise militarilor americani aflaţi în misiuni în străinătate. 
Alicia Dixon este o tînără care, la acest eveniment, a mai făcut ceva. S-a aşezat la una dintre mesele din sală şi a compus o scurtă scrisoare către militarul la care va ajunge un astfel de pachet realizat de către voluntari. Aceasta este o altă ofertă pentru participanţi. Cînd am început să stăm de vorbă, Alicia era deja la a doua scrisoare pe care o compunea. „Militarii fac tot ce e posibil pentru a ne apăra ţara, pentru ca noi să fim în siguranţă. Vrem ca ei să ştie că noi îi apreciem, şi să conştientizeze că munca lor e importantă pentru fiecare american.” Explicaţia adolescentei mă face să încerc să îmi amintesc dacă în toată activitatea mea de jurnalist din ultimii zece ani am întîlnit un român care să facă un simplu gest ca acesta, o mică scrisoare de mulţumire adresată militarilor noştri plecaţi la război. Din ce îmi amintesc, nu.
La un astfel de eveniment a ales Joe Biden să-şi înceapă prima zi dintr-o suită de patru, în care au fost organizate ceremonii pentru inaugurarea celui de-al doilea mandat al său şi al preşedintelui american, Barack Obama.
 
Tot în această primă zi de ceremonii, Barack şi Michelle Obama au mers la o şcoală aflată în renovare. Jurnaliştii i-au filmat pe cei doi cu pensulele în mînă, în timp ce dădeau agale cu lac un raft de lemn. 
Este o tradiţie – începută în urmă cu patru ani de Obama – ca în cadrul ceremoniilor de inaugurare să fie sărbătorită „Ziua voluntariatului” (National Day of Service).
Chiar dacă toate serbările cu ocazia învestirii au ţinut aproape cît o nuntă împărătească, începînd sîmbătă şi terminîndu-se marţi, ele au fost mai cumpătate decît „nunta” de după alegerile din 2008, căci, deh, înţelepciunea populară spune că, după o primă căsătorie, o laşi mai moale cu fastul petrecerii cînd încerci a doua oară. După ce s-au smerit sîmbăta, Obama şi Biden au depus jurămîntul oficial duminica. Totul s-a întîmplat în reuniuni accesibile publicului doar cu ajutorul televizorului. 
 
Marele eveniment a fost organizat pentru tot omul de rînd în a treia zi. De dimineaţă, străzile de obicei monotone ale centrului capitalei americane capătă un aspect straniu, blocate de vehicule blindate Humvee şi păzite de militari. Sînt fără arme la vedere. În plus, unele autobuze ale regiei locale de transport au căpătat un rol defensiv, fiind puse din loc în loc de-a latul drumului, cu acelaşi obiectiv – de a opri intrarea maşinilor pe respectiva cale. Alte străduţe sînt închise cu garduri înalte de vreo doi metri. 
Accesul oamenilor pe National Mall – parcul uriaş din faţa Congresului american – se face prin filtre de securitate. La fiecare poartă de acces sînt cozi, iar de data aceasta americanii nu par fericiţi că stau la ele. Frigul înţepător nu ajută cu siguranţă. Zîmbete stîrnesc doar vînzătorii ambulanţi, culmea culmilor fiind comercianţii de „prezervative Obama”, adică prezervative negre. Cam rasist din punctul meu de vedere, dar cumpărătorii nu păreau să pună la suflet.
 
Şerpuiala de corpuri continuă pînă la intrarea pe National Mall. Tinerii dintr-un grup de lîngă mine exclamă bucuroşi, de parcă au terminat o cursă cu obstacole: „Am reuşiiit!!!” De cum au ajuns în zonă, o voluntară le oferă adolescenţilor steguleţe americane. Imediat îi pierd din vedere în marea de alte mini-drapele agitate de mulţimea deja strînsă. Este momentul în care Obama şi Biden depun jurămîntul în ceremonia publică. În faţa Congresului a fost construită special o platformă pe care se întîmplă tot. Eu şi grosul mulţimii cred că sîntem la vreo cinci kilometri de platforma respectivă. Ne zgîim la monitoarele uriaşe amplasate pe laterale, iar jurămintele, promisiunile şi cîntecele le prindem din sistemul de sonorizare. De la mic la mare, bine înfofoliţi, unii cu pături puse peste cap, spectatorii aplaudă şi aclamă. Majoritatea sînt afro-americani. Se strigă: „Obama! Obama! Obama!” Vuietul mulţimii şi steguleţele agitate de cei prezenţi dau însă tot farmecul. Presa americană estimează că ar fi vreo 800.000 de oameni pe National Mall. 
 
O familie îmi povesteşte că s-a grăbit să vină în zonă de la cinci şi jumătate dimineaţa, crezînd vor trece mai rapid prin filtrele de securitate. „Nu a funcţionat, pentru că şi alţii au venit devreme”, spun amuzaţi amîndoi, el cu gluga de la haină pusă peste şapca de pe cap, ea cu o pălărie tip gogoşar adînc trasă pînă peste urechi. Au venit din statul Arkansas, cam la 15 ore de condus de Washington. Ce aşteaptă în general de la un al doilea mandat al preşedintelui Obama? „Muncă de echipă” – cu aluzie la disputele din Congres, în care o cameră parlamentară este controlată de democraţi, iar cealaltă de republicani. Din discursul de inaugurare al lui Obama, doamnei i-a plăcut menţiunea că cei bogaţi ar trebui să îi ajute şi pe cei săraci. Soţul dă aprobator din cap. 
 
Pentru Tatiana, o tînără hispanică, două puncte importante din discursul susţinut de preşedinte au fost drepturile femeilor şi imigraţia. În plus, în al doilea mandat, Tatiana ar vrea ca administraţia Obama să se concentreze pe îmbunătăţirea situaţiei economice. 
Mark şi Damy au venit la inaugurare din California. „Am simţit că e important să fim aici”, povesteşte Damy. Pe rever are prinsă o insignă pe care e desenat chipul lui Barack Obama. „Este timpul să ia sfîrşit (în Congres – n.r.) practica votului doar în funcţie de apartenenţa la un partid. Trebuie să se gîndească la americani”, crede Damy. Cînd îl întreb pe Mark despre cum vede viitorul, răspunde resemnat: „Obama va face ce va putea. Avem acest Congres enervant.”
 
La puţin timp după terminarea discursului de învestire a lui Obama, lumea a început să plece, deşi ceremoniile de pe National Mall continuau. Noua ţintă a interesului a devenit obţinerea unui loc cu vedere bună pe ruta paradei care va urma. Este şansa lor de a vedea familia Obama cît mai de aproape, şi nu ca acum, la un mare televizor în aer liber. 
Clădirile de pe ruta paradei sînt împodobite cu steaguri, cu bannere afişînd mesaje de genul „Thank you Mr. President!”, iar pe acoperişuri umblă, ca nişte pisici negre fără rău de înălţime, diverşi domni ninja. Mă aşez pe la mijlocul rutei, intituind că aici e foarte probabil ca familia Obama să coboare din limuzină şi să meargă pe jos pentru a face cu mîna mulţimii. 
 
Aglomeraţia e mare, iar aşteptarea e lungă. Cu toţii sîntem blocaţi într-un loc. Frigul mă ispiteşte să renunţ. Nu pot să fac o plimbare ca să mă mai încălzesc, pentru că aş pierde locul bun găsit. Stau lîngă o tribună de la marginea bulevardului. Pe bănci sînt primiţi cei care au bilete speciale. Voluntarii, pe care îi deosebesc după căciulile roşii de pe cap, fac glume cu mulţimea, îi încurajează să strige. Cînd se mai întîmplă ca un militar să treacă în grabă cu treabă prin faţa tribunei în aşteptare, lumea începe să exclame: „USA! USA! USA!” Nişte doamne din primul rînd mai aruncă şi cîte o glumă deocheată la poliţiştii sau agenţii Secret Service, care stau cu faţa spre noi, aliniaţi din metru-n metru. Aşa mai capătă şi ei puţin de roşu în obraji. 
 
Explozia sonoră are loc în momentul în care caravana preşedintelui Obama se apropie. Barack şi Michelle Obama au coborît din maşină cu puţin timp înainte, şi salută admiratorii de pe margine. Oamenii se ridică dintr-odată în picioare, agită aparatele de fotografiat, şi un chiuit colectiv se revarsă peste toată zona. O femeie zbiară în aşa hal, de reuşesc să-i fotografiez, cred, amigdalele sau, poate, pastilele roşii din gură. Cîteva persoane dornice să facă poze se reped spre gardul care ne separă de poliţişti şi de caravana prezidenţială. Năucit de reacţia publicului, apuc să văd printre agenţii din faţa mea doar silueta lui Michelle. Lumea începe să scandeze „Obama! Obama! Obama!”
 
Cînd caravana trece cu puţin de noi, o parte din cei din jur dispar brusc. Au luat-o la fugă pe trotuar, în paralel cu familia Obama. Trăsnit, îmi dau seama că, din cauza nebuniei din jur, nu am reuşit să fac nici o fotografie cu vedetele paradei. 
 
Octavian Coman este jurnalist.
Foto Octavian Coman