Atelierul de scriere creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu (since 2012) continuă cu sesiunea de primăvară şi cu a 8-a serie de cursanţi.

Cine crede că are talent, cine a scris dar nu știe cît de bine, cine vrea să debuteze, cine vrea să se perfecționeze - toţi cei cu ambiții literare sînt invitați să „candideze”. Se va vorbi despre structura unui text literar, tipuri de naraţiune, personaje, conflicte, cum se face dialogul, descrierea, cum se folosesc timpurile verbale, ce precede scrisul, cum să scapi de blocaj, cum să (nu) ții cont de cititor, cum găseşti un final puternic, o editură și multe altele.

Marius Chivu: „Atelierul se adresează celor care vor să învețe cum să scrie mai bine, cum să-și descopere și să-și rafineze stilul. Atelierul nu va produce scriitori, ci îi va ajuta pe cei care au deja talent să-și îmbunătățească scrisul.”

Florin Iaru: „Mă uit, cu supărare, cîte idei mişto se ratează din cauza neştiinţei textuale și sînt sătul de strigătele “îmi place” şi “nu-mi place” care n-au nici cea mai mică idee de ce se întîmplă asta.

Înscrierile au loc pînă pe 18 februarie cu o povestire de maximum 6000 de semne. Detalii aici.