Am fost contactat de echipa „Cluj-Napoca, Capitală europeană de tineret 2015” pentru un proiect legat de literatură pe care și-l doreau în ianuarie. Discuția noastră a produs un concept simplu, centrat pe dorința de a promova în rîndul tinerilor literatura nouă, cu care aceștia ar putea rezona intuitiv. Titlul de lucru a fost „literatura trăiește - trăiește literatura!”, dar cel final urma să fie decis de ei. M-am angajat să aleg 20 de citate din autori contemporani, tineri pe cat se poate, care urmau să fie colate pe geamurile mijloacelor de transport în comun din Cluj (lizibile din interior) și în stații. Ni s-au părut locuri bune, în care toată lumea citește ce-i cade sub ochi.
 
A fost o provocare să găsesc fragmente de numai 300 de semne (cu tot cu spații) care să spună ceva în sine, despre textul din care au fost extrase și despre autori. În fine, am scormonit cîteva zile prin carți și am ajuns la o selecție de 31 de pasaje (20 de autori, unii însă cu mai multe propuneri)- nu e nici pe departe exhaustivă și suferă de subiectivitate, dar cred că e cît de cît relevantă pentru proza română contemporană (o puteți parcurge mai jos). Cei din echipa Capitalei au fost mulțumiți.
 
Textele mai trebuiau aprobate doar de primărie, pas pe care l-am considerat mai degrabă o formalitate. Drept pedeapsă pesemne, din cele 31 de citate au trecut 3. Apoi, cu lupte din partea tinerilor, încă vreo 7. Pasajul din Filip Florian a fost considerat lubric. Al Laviniei Braniște stresant pentru omul de rînd, normal. Al lui Augustin Cupșa de o revoltătoare morbiditate. Cel din Radu Gheo o impietate. În textul lui Matei Florian li s-au părut inacceptabile cuvintele „țoale” și „țîfnă”. Mi-e greu să-mi amintesc asemenea argumente, dar toate aveau de-a face cu sensibilitatea ipocrită a omului înghesuit (la minte și într-o funcție cu care n-are nici în clin nici în mînecă). Textele erau urîte, negative, neinspiraționale, așa că funcționarii au pus piciorul în prag și-au cerut filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor niște mostre de literatură adevărată.
 
Nu comentez calitatea textelor selectate de Uniune, dar nu înțeleg ce legătură poate fi între pasaje aparținînd lui Ion Mureșan, Papei Francisc, lui Vasile Dâncu și lui Eminescu. Și mă revoltă atitudinea celor care au exclus din acest proiect conceptul, firul de legătură (între texte și dintre acestea și Capitala de tineret), numai pentru că n-au reușit să-l înțeleagă. Ceea ce semnifică gestul lor e o depreciere totală a literaturii contemporane, considerată drept slabă, nereprezentativă în fața locuitorilor și vizitatorilor Clujului, ba chiar jenantă. De asemenea, o totală neîncredere în echipa de tineri implicată în organizarea Capitalei, în ideile și deciziile lor. Și, în fine, o neîncredere penibilă în publicul căruia i se adresează proiectul, în putința lui de-a discerne.
 
În situația dată am retras și cele 10-11 pasaje care trecuseră proba cenzurii, pentru a nu le face parte dintr-un proiect lipsit de orice viziune. Nu port nicio supărare echipei de tineri care m-a contactat și cu care am colaborat ireproșabil - îmi pare doar rău că această capitală a lor e condusă de fapt de niște bătrîni obtuzi.
 
 
 
 
„Eu unul, cert, n-am avut niciodată intenția să dau cuiva vreun mărțișor, cu toate că, recunosc, m-ar fi tentat să agăț șnurulețe alb cu roșu pe sînii fetelor, să le leg cu migală, să le potrivesc cît mai bine.”
(Filip Florian - Toate bufnițele, ed. Polirom, 2012)
 
„Tocmai îmi făcusem un test de personalitate pe net și-mi ieșise că sînt schizo rău. Din fericire, era schizo cu steluță și, sub tabel, la steluță scria că unii dintre cei mai valoroși oameni din istorie au fost schizo, fiindcă mintea lor oscila între extreme îndepărtate ale gîndirii sau așa ceva.”
(Lavinia Braniște - Foto-aventură, din volumul Cinci minute pe zi, ed. Casa de Pariuri Literare, 2011)
 
„Moderatorul emisiunii îl privi grav pe invitatul său și întrebă:
- Și de cîte ori ați fost... ăăă, contactat de îngerul Domnului?
- Cam... să zic așa, de două ori, de trei ori pe săptămînă. De obicei miercurea și duminica. Cîteodată și în zilele de vineri, dar mai rar, spuse bătrînul din fața lui.”
(Radu Pavel Gheo - Îngerul la telefon, din volumul Numele mierlei, ed. Polirom, 2005)
 
„Nu te-am căutat, de ce să te caut?, credeam că te vei întoarce, că-ți vei aduce țoalele și țîfna înapoi, mă înșelam, dorul se desfășurase și alerga de unul singur prin cameră [...]”
(Matei Florian - Și Hams Și Regretel, ed. Polirom, 2009)
 
„De obicei vorbeam noaptea, cînd el își termina treaba și se răcorea cu o bere - iar eu, pe terasa din curte, stăteam pe net sau mă prefăceam că citesc o carte; cînd și cînd se pornea un vînt cald, care-mi intra prietenos pe sub tricou. Căldura, înmagazinată în pietre, ținea și noaptea; iar noi, oamenii, tragem la căldură, căldura ne face fericiți.”
(Adrian Schiop - Soldații, ed. Polirom, 2013)
 
„Lexus LS 430, automatic, motor pe benzină, interior de piele, exteriorul vopsit în argintiu metalizat: asta a fost mașina în care am petrecut în medie 16 ore pe zi, timp de 74 de zile, între septembrie și noiembrie. A fost cea mai lungă perioadă fericită din viața mea.”
(Marin Mălaicu-Hondrari - Cartea tuturor intențiilor, ed. Cartea Românească, 2008)
 
„Nu-i plăceau copiii; spunea că sînt niște djinni, niște turbioane de nisip propulsate de egoism. Îi respingea mereu cînd se întîmpla să-i aibă în preajmă; îl deranjau cu zbieretele lor. Dar eu știam mai bine motivul: nici el nu era altceva decît un copil mare și răsfățat.”
(Silviu Gherman - Cele mai frumoase creiere, ed. Cartea Românească, 2008)
 
„Deasupra ușii era agățată un fel de cunună din flori artificiale, iar pe o altă ușă, dedesubtul tăbliței pe care scria era lipită o hîrtie pe care se putea citi: Domnule Poet bine ați venit! În așa situație penibilă nu mai fusesem niciodată [...]”
(Dan Coman - Irezistibil, ed. Cartea Românească, 2010)
 
„Am deschis robinetul, cada din baie a început să adune apă, pe margine e o musculiță, îi spun în gînd .”
(Stelian Muller - Aerostat, ed. Galaxia Gutenberg, 2011
 
„Chiar și așa, uneori îi era dor de el, însă nu de cel care stătea întins pe pat nepăsător față de prezența lui, ci de un tată precum Moș Crăciun. Din păcate, acel tată nu venea decît o dată pe an și întotdeauna pe furiș, asemenea tîlharilor.”
(Angelo Mitchievici - Niște gîndaci, din volumul Cinema, ed. Polirom, 2009)
 
„Ca la zoo: acolo cuștile sînt spectaculoase, spațiile create, un fel de lagăr, și treci pe lîngă sărmanele animale și păsări ca pe lîngă borcanele și conservele dintr-un supermarket. Totul se abstractizează.”
(Cosmin Manolache - Îngerul Bilbao, din volumul colectiv Povestiri mici și mijlocii, ed. Curtea Veche, 2004)
 
„M-am întors și am început să arunc, țintind în fereastra luminată a camerei mele, la etajul trei. Cînd am nimerit, geamul s-a spart și cioburile au căzut cu zgomot. S-au aprins cîteva lumini și un vecin a ieșit pe balcon înjurînd. Atunci am rupt-o la fugă prin cartierul muncitoresc.”
(Constantin Acosmei - Relatarea unui bărbat, în volumul Jucăria Mortului, ediția a IV-a, ed. Casa de Pariuri Literare, 2012)
 
„Încercam să-mi amintesc dacă avusese mereu aceeași culoare a ochilor. Sigur că avusese, doar că acum ochii se vedeau altfel, ca și cum viața se retrăgea din restul corpului, eliberînd prin ei ultimele străluciri.”
(Mariu Chivu - Întoarcerea, din volumul Sfîrșit de sezon, ed. Polirom, 2014)
 
„Astăzi am fost chemat la secția 3 ca să îmi identific cadavrul. Minunată zi, am bombănit. Lîngă ceai, am citit și am recitit citația pe care mi-o înmînase solemn un soldățel tîmp și murat de ploaie.”
(Augustin Cupșa - Perforatorii, ed. Cartea Românească, 2006)
 
„Dealul era undeva departe și de acolo semăna cu o cocoașă zbîrlită de zimbru. Copacii păreau tunși, ordonați în șiruri incredibil de drepte. Acolo, în spatele acelui deal, credeam pe atunci că, în fiecare noapte, soarele moare.”
(Sorin Stoica - După soare, din volumul Povestiri cu înjurături, ed. Paralela 45, 2000)
 
„Atunci nu trăiam, încercam să scap, dădeam din mîini disperată și mi-era foarte frică de oameni. Poate nu se vedea, nici nu m-ai crezut cînd ți-am povestit prima dată prin ce-am trecut, pentru că încă mai reușeam să zîmbesc.”
(Ana Maria Sandu - Rusoaica de la doi, din Antologia Echinox, 2010))
 
„În fața noastră se desfășura, ca un dinozaur, combinatul siderurgic, la stînga dormea în faliment fabrica de îmbuteliat Coca-Cola, la dreapta se întindea cimitirul alb [...], iar deasupra strălucea un soare ipocrit de ianuarie. De-abia atunci am izbucnit în plîns.”
(Petre Barbu, Blazare, ed. Polirom, 2005)
 
„Se aşază lîngă el, stau aşa privind măsuţa cu bolul, apoi ea îi pune degetele arătător şi mijlociu lipite în piept, de parc-ar fi ţeava unui revolver, şi-l împinge pe spate. Se apleacă peste el, şi are impresia că vine de foarte de sus, plutind deasupra unei cîmpii de gheaţă, pregătindu-se de impact.
– You’re in a movie, îi şopteşte ea, acoperindu-i ochii cu palmele.”
(Rareș Moldovan - Concert)
 
„Ca o şopîrlă uriaşă, oraşul se întindea sub toropeala soarelui, absorbind în trupul său cenuşiu căldura gelatinoasă, care apoi se pierdea în umbrele caselor ce retezau uliţele cu faliile lor întunecate, prăpăstii de tăcere şi de răcoare vremelnică.”
(Francisc Baja - Porumbelul lui Noe, ed. Eikon, 2006)
 
„După lupte mă întorc acasă sau la hotel și stau cîte-o oră în cadă, în apă fierbinte - totul se șterge încet, urletele se estompează, adrenalina se scurge din mușchi. Vine apoi o oboseală cumplită, ca o măciucă.”
(Mihai Mateiu - Animal, din volumul Oameni, ed. Casa de Pariuri Literare, 2011)
 
„Pentru prima oară, jur, de cînd stăteam în copacul ăla și ascultam năuc ce-mi îndrugă un ghemotoc de ceață, am înțeles despre ce era vorba. M-am luminat la față și i-am spus: „Vaca?!”.”
(Matei Florian - Și Hams Și Regretel, ed. Polirom, 2009)
 
„Bună dimineața. Vrei să afli cum arată cel mai frumos vis din lume? E al meu, doar al meu, nu îl împrumut, nu îl dau de pomană, nu îl scot la licitație, nu am de gînd să-l povestesc altcuiva decît ție.”
(Matei Florian - Și Hams Și Regretel, ed. Polirom, 2009)
 
„Azi noapte pe pod, cînd mă întorceam acasă, am făcut un bulgăre și l-am aruncat peste balustradă. L-am auzit după cîteva secunde cum se sparge pe apa înghețată. A fost plăcut.”
(Stelian Muller - Aerostat, ed. Galaxia Gutenberg, 2011)
 
„Îmi place ca după ce iau ibricul cu cafea de pe chiuvetă să-mi pun degetele pe metal și să simt căldura rămasă. Cred că e un gest care merită făcut.”
(Stelian Muller - Aerostat, ed. Galaxia Gutenberg, 2011)
 
„Ajunsese la concluzia că lumea e o uriașă pînză de cort întinsă peste un vid. Dacă o perforezi (cu ajutorul ploii), ea se va destrăma și noi ne vom dizolva în cosmos. Mai departe nu mai conta.”
(Augustin Cupșa - Perforatorii, ed. Cartea Românească, 2006)
 
„Într-o seară mergeam repede pe trotuar, urmărindu-mi chipul bosumflat în vitrinele împodobite cu ciorapi și chiloți. Cînd am dat colțul în viteză, m-a zdruncinat o lovitură puternică. În fața mea zăcea o femeie trîntită pe asfalt cu fața în sus.”
(Constantin Acosmei - Relatarea unui bărbat, în volumul Jucăria Mortului, ediția a IV-a, ed. Casa de Pariuri Literare, 2012)
 
„Lîngă fată a apărut un loc liber, a ajuns la bar, ea s-a întors spre el cu ţigara între buze, doar pentru o clipă. Avea un cercel în nară pe care s-a străduit să nu-l observe. A comandat, a luat berile într-o mînă, în cealaltă paharul cu cincizeci de whisky în care barmanul trîntise două bucăţi enorme de gheaţă.”
(Rareș Moldovan - Concert)
 
„Am luat un autobuz, m-am așezat pe ultimele locuri și mi-am lăsat privirea să umble fără țintă. Sclipirea lacului Titan în lumina rece a dimineții, o biserică ascunsă printre blocuri, aurolacul care, însoțit de un cîine, dormea pe trotuar...”
(Silviu Gherman - Cele mai frumoase creiere, ed. Cartea Românească, 2008)
 
„Am mîncat numai de frică să nu primesc pumni pentru refuzul meu, preotul îmi arunca priviri piezișe, iar Ionică turna țuică după țuică în el, ce naiba, doar n-o să conducă așa, băut, mă gîndeam, și-așa e un șofer prost.”
(Dan Coman - Irezistibil, ed. Cartea Românească, 2010)
 
„Cînd nu mai eram în stare să citesc, ascultam muzică, dădeam la o parte perdeluțele și urmăream scurgerea ploii și a mașinilor, pasul grăbit al puținilor trecători, notam, tot mai impasibil, ce daune mai făcuseră intemperiile.”
(Marin Mălaicu-Hondrari - Cartea tuturor intențiilor, ed. Cartea Românească, 2008)
 
„Cînd se înserează, trupurile se întîlnesc în odăile strîmte într-un aluat veşnic al singurătăţii, fredonînd imnul tainic al nopţii. În zori, uşile se deschid, iar casele se golesc treptat în ritmul şovăielnic al firii, doar cel bolnav rămîne şi priveşte întinderea albă a ferestrei.”
(Francisc Baja - Porumbelul lui Noe, ed. Eikon, 2006)

Mihai Mateiu este scriitor. Îl găsiți la www.mihaimateiu.ro
 
Foto: Antoniu Bumb