Multă vreme bîjbîi la marginea nopţii
ca o pisică eşuată pe ţărm.
Nu am nevoie de somnifere,
eu însumi pot fi sedativ în clipe de glorie.
Răul din oase, din buze, din ochi,
răul din ficat, din plămîni şi din inimă
se prăbuşeşte ca o clădire dinamitată.
Mă strigi la marginea nopţii şi-s sfînt,
îmi dai să beau vin din faguri de miere,
dar nu pot trăi fără beznă.
Cu dinţi de leoaică mesteci molozul,
cu gură de sfintă îmi cînţi
şi marginea nopţii e luminată.
Răul din oase, din buze, din ochi,
răul din ficat, din plămîni şi din inimă
umple marea cu alge negre.
Cine să urle de boală, cînd boala-i în mine
ca un păianjen?
Cine să treacă de marginea nopţii,
cînd bezna-i în mine ca un hotar luminos?
Multă vreme nu scriu, multă vreme nu cos
răul e sfînt.
Gîtlejul meu e un mormînt.

din volumul Extazul Sfîntului Markon, Editura Tracus Arte, 2012.