Născut în Delhi, Akhil Sharma (n. 1971) s-a mutat la vîrsta de opt ani cu familia în Statele Unite, unde, mai tîrziu, a studiat Politici Publice la Universitatea Princeton și Dreptul la Universitatea Harvard. A profesat mulți ani ca investitor bancar, după care Sharma s-a apucat de scris. În prezent, predă un curs de scriere creativă la Rutgers University-Newark și povestirile sale au apărut în The New Yorker, The Atlantic Monthly, The Best American Short Stories sau în The Quarterly. Noua sa carte, Family Life, la care a lucrat aproape 13 ani, este povestea semi-autobiografică a unei familie de indieni care emigrează în America pentru o viață mai bună. Publicată de W.W. Norton & Company în SUA și de Faber and Faber în UK, Family Life s-a aflat în topurile celor mai bune cărți din 2014 ale New York Times Book Review și New York Magazine și i-a adus lui Akhil Sharma, în 2015, Premiul Folio.

Cum ați rezuma Family Life în doar cîteva rînduri?

O familie: doi băieți și părinții emigrează din India în America. Cel mai mare dintre frați are un accident în urma căruia rămîne cu disfuncționalități cerebrale severe. Familia decide să aibă grijă de el acasă, ignorîndu-l pe cel mic și, în acest fel, băiatul se simte jenat că vrea atenția celor din jur.

O frază din roman spune: „Vei ajunge atît de faimos, încît faima va deveni o problemă”. Family Life v-a adus Folio Prize, iar celălalt roman, An Obedient Father, v-a adus PEN/Hemingway Award, scrieți pentru cele mai mari publicații din America, povestirile dumneavoastră au apărut în The Best American Short Stories, iar Granta v-a inclus în lista celor mai buni scriitori tineri în 2007... Devine faima o problemă?

Ca scriitor, eșuezi constant. Aproape nici o frază pe care o scriu nu este suficient de bună. În contextul conversației citate, faima însemna siguranță. Într-o zi, vei fi în siguranță și vei avea absolut tot ce vrei. Ca adult, trebuie să înveți să fii fericit, chiar dacă nu ești în siguranță și nu ai ce vrei.

Ați început să scrieți proză scurtă la 15 ani. De ce proză scurtă?

Nu cunoșteam o altă formă de artă atunci. Eram singur, trist, mi-era frică de tot și voiam să îi necăjesc și pe alții. Eram nefericit și am vrut să îi necăjesc și pe cei din jurul meu. Aceasta a fost prima motivație pentru care m-am apucat de scris (proză scurtă).

Ați lucrat la Family Life mai mult de 12 ani. A spune povestea unei familii (poate chiar a propriei familii) pare destul de epuizant. V-a luat atît de mult tocmai pentru că este o carte autobiografică?

Natura autobiografică a cauzat probleme, da, chiar dacă multe au fost provocări tehnice - am scris un articol despre asta în The New Yorker: „Family Life mi-a luat 12 ani și jumătate din viață și nu sînt sigur că nu mi-aș fi putut investi timpul mai bine. Family Life este o carte extrem de puternică. Cred că stilistic se întîmplă lucruri pe care nu le-am mai văzut niciunde altundeva. Dacă cineva mi-ar fi dat o copie a manuscrisului și aș fi început să îl citesc, mi-ar fi foarte greu să mă opresc din citit. Cartea face absolut tot ce mi-aș dori să facă o carte. Doar că aș fi vrut să nu mi se ducă 12 ani și jumătate din viață să o creez.”

Scriitorii care petrec atît de mult timp lucrînd la o carte sfîrșesc, în unele cazuri, prin a rescrie sau a renunța la tot ce-au scris (din cauza fricii, din cauza neidentificării unor forme perfecte, din multe alte motive similare). V-a fost vreodată teamă că Family Life nu va fi terminată?

Mi-a fost teamă de multe ori în toți acești ani că nu o voi termina niciodată. M-am temut și că va ieși o carte proastă. Pentru a nu scrie în exces, de fiecare dată cînd începeam un nou draft, o făceam într-un document nou. Ideea era următoarea: dacă nu-mi aminteam ceva din draftul anterior, nu merita să-l preiau.

Cînd v-ați dat seama că aveți varianta finală a cărții? Cum v-ați convins că e terminată?

În momentul în care am ajuns la un draft pe care voiam să-l citesc încontinuu, fără să mă plictisesc. Pentru mine, ăsta e testul pe care un roman trebuie să-l treacă: vreau să-l termin de citit? Am simțit că Family Life se apropie de final cu aproximativ șase luni înainte de-a-l trimite la editor.

„De fiecare dată, sentimentul libertății semăna cu vacanța de vară, cînd te uiți la ceas și te miri, în fiecare zi, că nu trebuie să fii la școală.” V-ați simțit eliberat după ce-ați terminat Family Life?

În primele luni după ce-am terminat Family Life, mă trezeam în fiecare dimineață cu gîndul că trebuie să lucrez ea. Acum, că o știu publicată, îmi vine foarte greu să cred că am trecut prin suferința de-a scrie o carte atît de mult timp. E ca și cum ai fi fost în spital ani de zile. Nu-ți vine să crezi că asta a fost viața ta.
Aș spune că Family Life prezintă atît viața unui băiat ignorat în copilărie de familia lui, dar și viața unui indian ignorat în America.

Avînd în vedere contextul politic în care ne aflăm, v-ați gîndit să scrieți această carte pentru a mai ajuta la rezolvarea neînțelegerilor la nivel mondial? Este, cumva, un manifest?

Am început să scriu cartea cu mulți ani în urmă, iar dacă ea spune ceva despre prezent nu este pentru că așa am intenționat de la început, ci pentru că o operă de artă e ca o oglindă care reflectă orice ar avea în față.

Oscilați între ficțiune și non-ficțiune. Unde vă simțiți mai confortabil?

Eu scriu despre sentimente și dinamica psihologică. Acestea sînt reale – fie că se întîmplă în viața mea sau în viața personajelor pe care le creez. Ficțiunea este întotdeauna, într-o anumită măsură, non-ficțiune.

Trebuie să recunosc că, documentînd acest interviu, am fost plăcut surprinsă să văd că Paul Auster, unul dintre scriitorii pe care îi admir cel mai mult, v-a fost profesor. Ce-ați învățat de la el?

Paul Auster este o persoană incredibil de generoasă și de profundă. Cred că de la el am învățat să fiu un profesor bun. În ceea ce privește scrisul, am învățat să scriu fraze care declanșează emoție. În scrierile lui și ale mele, există sentimentul că tot ceea ce citești este important.

Ce cărți vă plac?

Îmi plac clasicii: Tolstoi, Hardy, Cehov, Flaubert. Aceștia sînt scriitorii la care mă întorc mereu.

Puteți face un top 3 cu scriitori americani?

Henry James, Hemingway, Fitzgerald.

Ne puteți recomanda cîțiva autori preferați, dar mai puțin cunoscuți?

Mai degrabă, aș recomanda cărți în loc de scriitori: The Forgotten Soldier de Guy Sajer, Greenlanders de Jane Smiley, A Pair of Blue Eyes de Thomas Hardy. Scriitorii sînt cunoscuți, dar titlurile acestea nu sînt atît de cunoscute pe cît ar trebui.

La ce lucrați în prezent?

La un volum de povestiri.

interviu realizat de Raisa BEICU