După miezul nopţii
păpuşa coboară din landou
şi hoinăreşte prin cameră
fragilă ca un ou.

Dansează cu paşi de ceară
şi rîde cu moliciuni de vată.
Se aşază uşor pe-o muşcată
şi-i extrage carminul
să-şi pună viaţă
în obrajii ei de moartă.

Admiră picturi cu pepeni şi iepuri,
curioasă intră-n abisul oglinzii:
o întîmpină cu ură
ochii din timpul zilei,
dar ea nu-i înjură.

Păpuşa se-nalţă-n fereastră,
înmărmurită priveşte cerul
şi aflînd de lumina stelelor
plînge şi plînge

şi plînge cu lunecări de arcuş –
pînă vine pisica
şi-o sfîşie
lăsînd pe covor rumeguş.

din volumul alte poeme, 1968.