AFI Palace Cotroceni, de Crăciun

22 decembrie 2010
AFI Palace Cotroceni, de Crăciun jpeg

AFI Palace este cel mai mare mall din București și cel mai aproape de teoriile consumeriste legate de acest gen de spații comerciale: cel mai capabil să ne ofere (nouă, vizitatorilor) o hiperlume – simulacru îmbunătățit al realității imperfecte în care ne mișcăm. Și tocmai de aceea, e fascinant și înspăimîntător în același timp.

Recunosc, asupra mea efectul acestui tip de spațiu e mai curînd unul de fascinație. De cînd eram mică și mergeam la Romarta copiilor din vremea ceaușistă, unde mă urcam pe animalele de jucărie (cred că imitație de personaje Disney), mi-am dorit un mare parc de distracții interior. La AFI Palace există așa ceva, și la proporții destul de impresionante: labirintul din piatră de deasupra patinoarului îți sare în ochi mai întîi. E cel mai aproape, e drept mai în mic, de „lumile reproduse” din Disneyland (fie ele Vestul sălbatic sau jungla amazoniană).

Fascinante sînt și caruselele pentru copii mai mici, în forme simpatice, de căni, animale sau bărci. Și trenulețul care merge peste tot prin mall, fără șine. Sau „animalele umblărețe”, urmașele mai perfecționate ale celor de pe vremuri din Romarta copiilor: acestea, mai pufoase și mai exotice (tigrii, girafe) decît cele de atunci, dotate cu baterii, te plimbă în voie.

De Crăciun, mall-ul ne oferă, iarăși, imaginea cea mai apropiată de... idealul Crăciunului consumist, cu varianta Disney pentru copii: brazi uriași, și mulți, profesionist împodobiți; tarabe cu produse de Crăciun din toată lumea; Moș Crăciun pe un scaun de catifea roșie cu margini aurii, înconjurat de multe ajutoare; spectacole și acțiuni caritabile.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Donald Trump in Congres FOTO Getty Images
Casa Albă, sub asediu politic. Cum își pierde Donald Trump controlul în fața unui Congres tot mai rebel
Votul din Camera Reprezentanților privind limitarea prerogativelor de război în Iran expune fisuri adânci în tabăra republicană și indică izolarea tot mai accentuată a președintelui american în fața unui an electoral decisiv, scrie CNN.
Lacul Huron Wikipedia jpg
Filmarea care reaprinde controversele despre OZN-uri. Pentagonul verifică imaginile surprinse deasupra Lacului Huron în 2023
Opt congresmeni americani au cerut acces la documente privind posibile fenomene aeriene neidentificate (UAP), iar Biroul de Rezolvare a Anomaliilor în Toate Domeniile a analizat o înregistrare video din 2023 asociată acestui demers.
Dronă Constanța FOTO Facebook
Presa străină reacționează după incidentul din Portul Constanța: „Consecință directă a războiului Rusiei”
Cele mai importante publicații internaționale au relatat despre incidentul care a avut loc în Portul Constanța, unde o dronă maritimă a fost observată în Dana 78 și care ulterior s-a autodetonat, fără a provocat victime.
Caricatură publicată de ziarul umoristic „Veselia”, Anul 1, nr. 10, 29 decembrie 1891 (© Facebook / Institutul de Studii Sud-Est Europene)
Măsuri pentru prevenirea răspândirii sifilisului în Iași, la sfârșitul secolului al XIX-lea
În România, la sfârșitul secolului al XIX-lea, prostituția era un fenomen tolerat și greu de supravegheat, iar răspândirea bolilor venerice, în special a sifilisului, reprezenta o problemă greu de gestionat pentru autorități.
rapid fb jpg
A încasat 250.000 de euro de la Rapid și a dispărut. Povestea personajului care i-a lăsat pe giuleșteni cu ochii în soare
În stagiunea recent încheiată, Rapid s-a clasat pe poziția a cincea în play-off-ul Superligii.
survivor jpg
Emoții uriașe înainte de marea finală Survivor România 2026. Opt concurenți au intrat în ultima săptămână a competiției
Finala Survivor România 2026 va avea loc pe 7 iunie, la Antena 1. Opt concurenți au ajuns în ultima etapă a competiției, iar marele premiu este de 100.000 de euro.
Gigi Stefan si Teodor Nita foto Inquam photos George Calin png
ÎCCJ a prelungit mandatele de arest preventiv pentru procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis propunerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a prelungit cu 30 de zile arestul preventiv pentru Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor. Măsura este valabilă în perioada 14 iunie – 13 iulie 2026. Decizia poate fi contestată în 48 de ore.
Premierul britanic Keir Starmer FOTO AFP
Starmer avertizează: Rusia ar putea ataca NATO până în 2030. Marea Britanie accelerează investițiile în apărare
Premierul britanic Keir Starmer a lansat un nou avertisment privind amenințarea reprezentată de Rusia, afirmând că evaluările serviciilor de informații britanice și ale altor state membre NATO indică posibilitatea unui atac rusesc asupra Alianței Nord-Atlantice „chiar până în anul 2030”.
Dronă Constanța FOTO Facebook
Anunțul Kievului: drona care a explodat în Portul Constanța era ucraineană. Cum a ajuns pe coasta României
Forțele Navale ale Ucrainei au confirmat că drona maritimă care a ajuns în apropierea coastelor României aparținea armatei ucrainene. Potrivit unui comunicat oficial, dispozitivul a fost afectat de mijloacele de război electronic ale Rusiei în timpul unei misiuni desfășurate în Marea Neagră.