A fost odată în Anatolia

Radu JUDE
24 aprilie 2012
A fost odată în Anatolia jpeg

Întîmplarea face să fi văzut filmul lui Nuri Bilge Ceylan, A fost odată în Anatolia, în aceeași periodă în care citeam povestirile lui Cehov. Și deși titlul filmului (mai ales în traducere engleză) te trimite cu gîndul la Sergio Leone, eu aș spune că, alături de Piesă neterminată pentru pianină mecanică, este cel mai cehovian film pe care l-am vazut. Elementele principale din care e compusă povestea sînt, toate, cehoviene: în primul rînd, stepa, apoi o echipă procuror-medic legist- polițist căutînd un cadavru, o autopsie, cîteva procese-verbale, un subplot despre o femeie care s-a otrăvit imediat după naștere, cîțiva mici funcționari de provincie, ceaiul servit de o fată frumoasă. Pînă și dialogurile sînt construite după o dinamică specifică scriitorului rus: o serie de replici banale, apoi dintr-o dată cineva spune ceva foarte poetic, dupa care dialogul se întoarce din nou în banal. Există în film chiar și o discutie despre kumîs, există și un vizitiu (sub forma unui șofer de Dacie…) și, mai ales, există acea “tăcere întreruptă doar de tînguirea vîntului și în care simți împresurîndu-te toată pustietatea și tristetea vieții care trece”, cum spune Cehov undeva.

E posibil ca și simplitatea punerii în scenă să vină tot dinspre Cehov. Dacă filmele anterioare ale lui Ceylan aveau, măcar din cînd în cînd, momente de evidentă virtuozitate cinematografică, în Anatolia totul e spus simplu și liniștit, cu un extraordinar simț al detaliului. Există și aici cadre lungi (dar nu atît de lungi încît durata lor să iasă în față), există și aici imagini frumoase (dar care nu cad niciodată în calofilie), există și aici actorie extraordinară (sub aparența unui joc banal), există și mizanscene complexe (fără să devieze înspre coregrafii chinuite). Poate că prin această simplitate Ceylan încearcă să ne spună că esența cinematografului stă, totuși, în ceea ce se întîmplă în fața aparatului de filmat.

Radu Jude este regizor.

Filmul A fost odată în Anatolia al regizorului Nuri Bilge Ceylan va fi prezentat la gala de închidere a Festivalului Filmului European, duminică 13 mai, ora 19:30, la Cinema Studio. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului se desfășoară în București (3 - 13 mai), Brașov (10 - 13 mai), Timișoara (17 - 20 mai), Tîrgu-Mureș (17 - 20 mai) și Iași (24 - 27 mai) 

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

image png
27 iulie, ziua în care Vincent van Gogh s-a împușcat. Lucruri mai puțin știute despre marele pictor
Pe 27 iulie 1890, Vincent van Gogh a făcut gestul care avea să marcheze una dintre cele mai dramatice povești din istoria artei. Pictorul olandez s-a împușcat într-un lan de grâu din apropierea localității Auvers-sur-Oise, Franța
Carul cu zestre. Piese expuse la Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova, Expoziția permanentă, Ritmurile Vieții – Sala Nunții (© Muzeul Olteniei)
Zestrea, indicator al valorii sociale a femeii în satul românesc tradițional
În ritualul tradițional al nunții există o secvență ritualică maxim încărcată de simboluri, anume plimbarea miresei cu alaiul nupțial prin sat, cu carul încărcat cu zestre, acesta fiind punctul culminant dintr-o înlănțuire de secvențe care compun scenariul nunții.
Momente de panică la un festival din Seattle. Doi morți și cel puțin cinci răniți. Suspectul atacului armat a fost reținut FOTO captura X
Atac armat la un festival gastronomic din Seattle: doi morți și cel puțin cinci răniți
Două persoane au fost ucise, iar cel puțin alte cinci au fost rănite, inclusiv un copil de doi ani, în urma unui atac armat produs duminică seară în Statele Unite, la Seattle Center, în timpul unui festivalul gastronomic.
zodii png
Luna august vine cu surprize mari pentru două zodii! Trebuie să vă așteptați la ceva important
Luna august se anunță una dintre cele mai intense perioade astrologice ale verii. Tranzitele planetare favorizează schimbările, deciziile curajoase și începuturile importante, iar pentru două zodii, universul pare să pregătească momente cu adevărat speciale.
neti sandu zodii colaj instagram pixabay jpg
Neti Sandu, de la anonimat la celebritate. Cum a ajuns în televiziune: „A avut un impact uriaș”
Neti Sandu este una dintre cele mai cunoscute figuri de la Pro TV, însă drumul său spre televiziune a început cu totul întâmplător. Prima apariție pe micul ecran a avut un impact uriaș și a făcut-o rapid cunoscută publicului.
Donald Trump FOTO AFP
Trump suspendă pentru a doua zi atacurile asupra Iranului. Casa Albă: diplomația primește „mai mult spațiu”
Președintele american Donald Trump a decis să suspende pentru a doua noapte consecutiv atacurile asupra Iranului, oferind mai mult timp eforturilor diplomatice, a anunțat ambasadorul Statelor Unite la ONU, Mike Waltz.
urs turnul sfatului1 jpeg
Alertă în Sibiu după ce o ursoaică de 100 de kilograme a pătruns în curtea unui liceu
Panică în Sibiu după ce cetățenii au fost anunțați că un urs a fost observat pe o stradă din oraș. În cele din urmă, animalul de aproximativ 100 de kilograme a pătruns în curtea Colegiului Pedagogic „Andrei Șaguna”.
un locuitor din buzau a vazut un obiect luminos cazand pe camp FOTO Stiri Buzau jpg
Alertă în Buzău după ce un obiect luminos ar fi căzut din cer. Pompierii au căutat ore întregi pe o suprafață de nouă hectare
Pompierii din Buzău au desfășurat o amplă operațiune de căutare după ce un trecător a sunat la 112 și a anunțat că a observat un obiect luminos care ar fi căzut între municipiul Buzău și localitatea Maxenu.
urs tranchilizat in sibiu foto turnul sfatului jpeg
Alertă la un liceu din Sibiu. Un urs a pătruns în curte și a fost tranchilizat după o intervenție dificilă
Locuitorii din Sibiu au fost treziți luni dimineață de un mesaj RO-Alert, după ce un urs a fost observat pe o stradă din municipiu. Animalul a ajuns ulterior în curtea Colegiului Pedagogic „Andrei Șaguna”, unde autoritățile au intervenit timp de mai multe ore pentru capturarea acestuia.