Peste 20 de editori din Lituania și Regiunea Valencia vin la Bookfest 2018

25 mai 2018
Peste 20 de editori din Lituania și Regiunea Valencia vin la Bookfest 2018 jpeg

Peste 20 de editori din Lituania și Regiunea Valencia sosesc săptămîna viitoare la București, pentru o serie de evenimente care au loc în cadrul celei de a XIII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest (30 mai – 3 iunie 2018).

Vizita oaspeților străini, reprezentanți ai două importante asociații de editori – Associació d’Editors del País Valencià (AEPV) și Lietuvos leidėjų asociacija (LLA) –, este parte a unui proiect european inițiat în urmă cu doi ani și al cărui partener român este Asociația Editorilor din România. Este vorba despre PUBCOOP, o platformă de cooperare europeană susținută prin programul „Europa Creativă” care își propune să susțină editurile din cele trei spații culturale – Regiunea Valencia, Lituania și România –, în competiția internațională cu editorii din țările cu o bogată tradiție a pieței de carte și cu o putere financiară ridicată.   

„Vizita unei atît de consistente delegații de editori străini la Bookfest trebuie privită ca un semn de normalitate, deși este o premieră: Bookfest trebuie să își dezvolte și o componentă de tranzacționare de drepturi, de discuții profesionale, și în aceeași cheie trebuie citite și celelalte evenimente pentru profesioniști din program sau amplasarea, tot în premieră, a unui stand al Agenților Literari la această ediție Bookfest 2018”, a declarat Mihai Mitrică, directorul Asociației Editorilor din România.

Programul vizitei editorilor din rețeaua PUBCOOP la Bookfest începe miercuri, 30 mai, la ora 12, la Romexpo, cu o conferință internațională pe tema educației la care va lua parte și E.S. Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Agenda include apoi mai multe întîlniri profesionale între oaspeții străini și profesioniști ai pieței de carte din România.

Înainte de Boookfest 2018, editorii din Regiunea Valencia, Lituania și România au mai avut o serie de întîlniri în 2017, în cadrul tîrgurilor internaționale de carte de la Frankfurt, Paris și Villnius.

Toate aceste reuniuni ale editorilor din Regiunea Valencia, Lituania și România își propun să pună bazele unor colaborări pe termen lung în ceea ce privește vînzarea de drepturi de autor, promovarea cărților și a autorilor, precum și dezvoltarea de rețele online dedicate profesionalizării angajaților din sfera publishingului din cele trei țări.

Cooperarea editorilor din cele trei teritorii se va concretiza și prin consolidarea unui portal online dedicat vînzării și achiziționării de copyright-uri: literarymarket.ro.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Parteneri

Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
Horoscop 25-31 iulie. Transformări pentru Berbeci, oportunități de neratat pentru Tauri, succes pentru Capricorni
Horoscop 25-31 iulie. Perioada actuală aduce o serie de transformări subtile, dar semnificative pentru fiecare zodie.
image png
Un autocamion a blocat traficul pe „Podul Prieteniei” de la Giurgiu-Ruse
Un camion s-a defectat vineri dimineață, la intrarea pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, pe sensul de mers România - Bulgaria.
decapitation of child atapuerca 1 webp
Decapitarea unui copil în urmă cu 850.000 de ani oferă noi dovezi ale canibalismului în Spania
O vertebră cervicală umană descoperită recent în situl Gran Dolina, din lanțul muntos Sierra de Atapuerca (Spania), datată acum 850.000 de ani, oferă noi dovezi convingătoare ale canibalismului practicat de oamenii timpurii. Osul aparține unui copil cu vârsta estimată între doi și patru ani și prezi
Confesiunea ultimei iubiri a scriitorului Osamu Dazai mp4 thumbnail png
Cartea anului în 2025 la editura Alice Books, prezentată de Andreea Verde, PR Manager
La Interviurile Adevărul descoperă Jurnalul iubirii și morții: Confesiunea ultimei iubiri a scriitorului Osamu Dazai
Jurnalul iubirii și morții mele cu Osamu Dazai Sursa foto Alice Books
Jurnalul iubirii și morții: Confesiunea ultimei iubiri a scriitorului Osamu Dazai
La Interviurile Adevărul intrăm în culisele acestei cărți tulburătoare, despre Jurnalul iubirii și morții: Confesiunea ultimei iubiri a scriitorului Osamu Dazai
canicula furtuni jpeg
Vreme extremă în România. Temperaturi de 43 de grade şi furtuni. Când este anunțat cod roşu de caniculă. Hărţile ANM
ANM anunţă un val de caniculă extremă în România, cu temperaturi care vor urca până la 43 de grade în weekend, dar şi furtuni puternice şi grindină vineri.
1753360844 HaYM jpg
Dieta pentru hipertensiune cu deficit caloric – este optimă?
Când vine vorba de controlul hipertensiunii, alimentația joacă un rol esențial. Specialiștii recomandă o abordare care combină reducerea caloriilor cu alegeri nutriționale echilibrate, iar conceptul de dietă pentru hipertensiune bazată pe deficit caloric câștigă tot mai mult teren.
criminalisti politia nu treceti jpg
Un bărbat din Arad și-a ucis prietenul pentru că a refuzat să meargă cu el să recicleze pet-uri
Un bărbat de 58 de ani a fost ucis într-un cartier din Arad, suspectul reţinut de anchetatori fiind un prieten al acestuia, care l-ar fi atacat după o ceartă pe tema colectării de sticle din plastic din oraş.
niczuly roland rps7565 jpeg
Ce a declarat Ronald Niczuly în presa din Ungaria, după ce Sepsi l-a tras pe linie moartă
Portarul a fost scos vinovat de retrogradarea covăsnenilor.