Angajatorul eşti tu!
Alegerile pentru Parlamentul European sînt un moment neglijat de către publicul românesc în pofida importanţei simbolice şi politice pe care această instituţie o are, de fapt singura aleasă în mod direct de către cetăţenii europeni. Potrivit unei analize a Institutului pentru Politici Publice (IPP), la scrutinul din 2009 doar puţin peste un sfert din cetăţenii români cu drept de vot s-au prezentat la urne, faţă de media europeană de 43% în 2009.
IPP, cu sprijinul programului de finanţare Fondul pentru Inovare Civică al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, şi-a propus să readucă în atenţia opiniei publice româneşti miza reală a alegerilor europene. IPP susţine că de modul în care va arăta configuraţia noului Parlament European depind nu doar viitorul Uniunii Europene, ci şi oportunităţile de dezvoltare ale României. Alegătorii români au posibilitatea şi responsabilitatea de a se pronunţa asupra felului în care Europa şi România vor arăta în următoarea decadă şi poate şi mai departe.
Analiza IPP bazată pe estimarea rezultatelor alegerilor în toate statele membre arată că viitorul UE va fi decis în continuare de principalele două familii europene: popularii şi social-democraţii europeni. Unul dintre aceste două grupuri va desemna pe Preşedintele Comisiei Europene, cu susţinerea liberalilor europeni şi poate a unuia sau mai multor dintre grupurile politice mai mici din Parlamentul European. În plus, este de aşteptat ca noul Parlament European să conţină o minoritate mai consistentă şi foarte vocală de populişti eurosceptici sau de-a dreptul anti-europeni. În acest moment, cel puţin la nivel declarativ, se pare că cei 32 de eurodeputaţi români vor înclina balanţa în favoarea familiilor politice care doresc continuarea proiectului european. Pornind de la această analiză, pe 28 martie IPP a organizat o dezbatere cu candidaţii principalelor partide înscrise în cursa pentru Parlamentul European în încercarea de a pune în centrul atenţiei temele europene desprinse de cacofonia luptelor politice interne.
În fapt alegerile europene sînt tratate chiar de către partidele politice ca o repetiţie pentru alegerile naţionale, fără o altă miză vizibilă: este testată capacitatea de mobilizare a maşinii de vot de partid sau se foloseşte scorul electoral obţinut pentru negocieri privind alianţele şi jocurile de putere din preajma celorlalte bătălii politice.
Această abordare nu este specifică României. Există suficientă literatură academică care pune în evidenţă acest fenomen. De altfel, privind profilul aleşilor din adunarea europeană, s-a remarcat o altă strategie a partidelor europene (deci şi a celor neaoşe): rezolvarea problemelor interne prin răsplătirea cadrelor de partid sau dimpotrivă prin exilarea colegilor incomozi la Bruxelles. Astfel, în Parlamentul European vom regăsi fie personaje politice a căror carieră naţională s-a încheiat şi sînt astfel recompensate cu o « pensie » bunicică, fie figuri publice care trec prin momente dificile pe plan intern şi au nevoie de o perioadă de reciclare sau de spălare a imaginii în lumea în general septică a instituţiilor europene, fie lupi tineri (sau mai puţin tineri) cărora li se pregăteşte un viitor în politica internă şi care sînt antrenaţi şi legitimaţi în mediul sigur al capitalei europene. Fireşte, pe lîngă aceştia sau printre ei se regăsesc atît figuri extravagante care aspiră mai uşor voturi în această competiţie care este adesea tratată atît de partide cît şi de public pe picior de egalitate cu, să zicem, Eurovisionul (sic !), cît şi cîţiva oameni bine pregătiţi, pasionaţi de jocurile politice europene şi care doresc să îşi clădească o reputaţie la Bruxelles pentru a ocupa mai apoi, de ce nu, poziţii inclusiv alte instituţii europene sau naţionale.
Date fiind aceste elemente de logică a partidelor politice, întrebarea firească este de ce ar merge totuşi la vot cetăţenii români? În primul rînd pentru că Parlamentul European decide în materie de legislaţie europeană care în prezent afectează în mod direct şi covîrşitor cam tot ce se întîmplă în România. Tot el are un cuvînt greu în alocarea bugetului UE, implicit a fondurilor de care poate beneficia România. Şi, nu în ultimul rînd, pentru că parlamentarii români gestionează de fapt o parte substanţială din imaginea şi puterea de negociere a României pentru alocarea fondurilor europene şi pentru prioritizarea acelor politici pe care ţara noastră le susţine şi care ar trebui să o avantajeze.
Cetăţenii români trebuie să trimită în Parlamentul European doar acei reprezentanţi care sînt echipaţi pentru a susţine interesele României, fără a neglija nici apărarea Uniunii Europene în faţa atacurilor forţelor anti-europene fiindcă pentru România, Uniunea este importantă. De aceea societatea civilă trebuie să continue să pună presiune asupra partidelor politice astfel încît listele de candidaţi ale acestora să conţină în primul rînd candidaţi competenţi şi integri. Iar cetăţenii trebuie să fie conştienţi că de fapt ei sînt patronii care angajează personal pentru 32 de locuri de muncă bine plătite de la Bruxelles. Rămîne de văzut dacă partidele vor trimite 32 de oameni la muncă sau într-o vacanţă all-inclusive prelungită...
