Adevărata problemă a Europei
Înainte de a spune orice altceva despre întîmplarea cu valul de imigrație ce se abate asupra Europei, îmi voi permite a discuta pe scurt un subiect ce are, cred eu, o legătură directă cu problema enunțată. Este vorba despre întrebările legate despre contextul de apariție a civilizației (folosim termenul în sensul dat de Fernand Braudel, adică de valori materiale plus valori morale. Vezi Gramatica civilizațiilor, Editura Meridiane, București, 1994, vol. I, p35. Toynbee, deosebește 19 tipuri de societăți sau civilizații, între care societatea occidentală și societatea ortodoxă. Este interesant cum autorul desparte Europa în două părți (vezi Studiu asupra istoriei, Editura Humanitas, București, 1997, vol. I, p. 58) – occidentale, europene și care este explicația apariției, aici în acest spațiu geografic, a celei mai înfloritoare civilizații pe care a cunoscut-o omenirea în evoluția sa. Nu există un răspuns unitar la această întrebare, ci doar explicații parțiale. Astfel se discută, într-o sinteză, despre două grupe mari de cauze și anume cele care țin de natură, cum sînt condițiile de climă și mediu înconjurător, sau cauze care țin de morala aparte pe care au dezvoltat-o populațiile de aici și care este dată de particularitățile de ordin religios-cultural: modul de folosință a banului și dezvoltarea comerțului; Reforma Bisericii Catolice; poziția femeii în societate; folosința legii și organizarea socială; individualismul ca mod de manifestare umană; spiritul faustic, neliniștit, de cercetare și căutare; raționalitatea ca atitudine față de natură și lumea fizică; prețuirea vieții; acțiunea și credința în puterea omului de a-și construi propriul destin; percepția unei direcții clare a devenirii dinamice umane dinspre trecut spre viitor, dinspre simplu spre complex ș.a.m.d. Datorăm apariția civilizației occidentale unui moment, unui spațiu, dar și unui om, a unei ființe diferite față de alți oameni ai planetei. O ființă diferită nu sub aspectul culorii pielii ci din alte puncte de vedere mult mai subtile și mai profunde. După cum bine ați observat nu am enumerat rasa printre factorii de mai sus. Nu am făcut acest lucru pentru că nu există dovezi biologice ale superiorității unei rase umane în raport cu alta. Ideea despre posibila noastră superioritate ca rasă (este vorba despre rasa albă) are rădăcini adînci în istorie, în întunericul necunoașterii. Astăzi, prin progresele biologiei dar și a altor științe am aflat că din punct de vedere genetic oamenii sînt egali. Tot ceea ce ne diferențiază este cultura (folosim termenul în sensul dat de Claude Lévi-Strauss, adică de ansamblu de sisteme simbolice, limbaj, relații economice, arta, știința, religia (vezi Gh. Drăgan, Modele culturale comparate, Editura Institutul European, Iași, 2005, p. 33) și civilizația pe care aceasta o provoacă și o dezvoltă. Un nou născut nu deține personalitate și nici amprentă culturală, dacă va fi crescut în Algeria se va comporta ca un algerian, dacăva fi crescut în SUA se va comporta ca un american, indiferent ce culoare are pielea sa la naștere. Socializarea este procesul fundamental prin care ființa umană ia contact cu celelalte ființe umane și se creează. Prin socializare oamenii își transmit bagajul cultural trecut și creează bagajul cultural prezent și viitor. ,,Socializarea reprezintă procesul prin care copilul neajutorat devine treptat o persoană conștientă de sine, inteligentă, integrată în tipul de cultură în care s-a născut” (Anthony Giddens, Sociologie, Editura ALL, București, 2000, p. 33). Pentru a ilustra cele afirmate Giddens ne oferă exemplul copilului-lup care, născut și crescut în animalitate, nu a mai putut recupera niciodată handicapul cultural și de civilizație și nu a mai devenit niciodată o ființă umană (op. cit. pp. 34-35).
Cine sînt acești oameni? Am simțit nevoia unei asemenea introduceri pentru a sublinia că acești oameni nu ne sînt inferiori și nu trebuie să cădem în capcana rasistă de a-i judeca după formule fasciste despre superioritatea sau inferioritatea de rasă. Sînt oameni care trăiesc drama plecării de acasă într-un context intern extrem de violent, marcat de războaie și revoluții fără sfîrșit. Sînt oameni care au avut acces la informație, crescuți în epoca comunicării planetare, și care știu, spre deosebire de părinții lor, că există o parte a planetei unde oamenii trăiesc mult, în liniște, în pace și prosperitate. Acest spațiu este Europa, aflată, geografic, atît de aproape de ei. În același timp ei sînt generația care nu a reușit schimbarea politică și laicizarea în țările lor. Lumea în care s-au născut și au crescut se bazează pe o morală și pe niște instituții pe care acești oameni nu le mai recunosc. Și mai presus de toate îi gonesc nesfîrșitele conflicte religioase. Nordul Africii și Orientul Mijlociu trec printr-o perioadă asemănătoare cu lumea europeană de după Reformă, măcinată sute de ani de războaiele religioase dintre catolici și protestanți. Acești oameni nu sînt nici infractori, sau dacă printre ei se află și infractori proporția nu trece peste un nivel al normalității. Dezbaterea despre infracționalitate, boli și terorism este una marginală în raport cu marile teme pe care le ridică acest val imigraționist. Pentru toți oamenii acestei planete o viață împlinită este viața în cultura și în spațiul în care s-au născut. Nimeni nu pleacă de bine sau de drag de acasă. În acest caz fuga lor este determinată pur și simplu de dorința de a-și păstra viața. Eu cred că înțelegînd contextul de viață din țările lor le putem înțelege mai bine disperarea.
În acest context al venirii lor în Europa, pe o cale sau alta, a ieșit la iveală o mare problemă a acestui spațiu de cultură și civilizație. Oameni politici mici, la propriu, iar conducerea Ungariei a excelat la acest capitol, au scos în fața lor tancuri, poliție și au construit garduri și ziduri. Am aflat cu această ocazie că Ungaria are capacitate de mobilizare militară iar Austria deține nu numai vaci pașnice și lapte ecologic dar și tancuri, lucru pe care, din păcate nu l-am aflat cu ocazia invaziei rusești în Ucraina. Din păcate au existat soldați europeni care au fost chemați să-și dovedească vitejia în fața unor femei, copii și tineri înfometați. Adevărata criză a Europei nu constă în faptul că pe teritoriul său intră cîteva sute de mii de oameni, ci faptul că acești oameni sînt întîmpinați, așa cum spuneam, cu arme și ziduri. Asta înseamnă că liderii europeni care au pus la cale asemenea acțiuni nu au înțeles nimic. De ce este Europa mare și dorită? De ce acești oameni nu merg în Rusia și vin aici? Pentru că civilizația europeană este una înfloritoare și este așa pentru că a dărîmat și nu pentru că a construit ziduri. Zidul este simbolul izolării și al sărăciei. Capitalismul a reușit pentru că este o lume a orizontului deschis și a expansiunii. Zidul înseamnă criză și sărăcie de idei și soluții. Comuniștii au construit ziduri pentru a închide între ele foamea și mizeria. Zidul înseamnă izolare și stagnare. Pentru noi, europenii, pentru occidentali în general, zidul este simbolul dictaturii, iar cîteva caricaturi de dictatori s-au gîndit acum la zid ca la o soluție. Imperiul Roman a fost ultima mare construcție civilizațională între ziduri. De aproape 600 de ani occidentul se luptă cu zidul ca simbol al izolării, deschizînd noi spații și noi orizonturi. Dorința de viață este mai puternică decît orice zid. De aceea acești oameni depășesc cu ușurință zidurile. Aceasta este adevărata criză a Europei. Faptul că uităm valorile care ne-au adus unde sîntem și pe baza cărora am construit această uluitoare civilizație. Acest lucru s-a văzut și cu ocazia crizei ucrainene dar se vede și mai clar cui ocazia crizei imigranților. Europa duce lipsă de lideri politici care să știe cine sîntem și de unde venim.
În acest context trebuie să amintim că și politicienii români s-au înscris în rîndul celor fără viziune. Gabriel Oprea și-a propus să întărească paza la granițe iar Traian Băsescu a articulat cîteva enormități despre iminentul pericol pe care îl reprezintă acești oameni. Nimeni nu spune nimic despre nevoia uriașă de forță de muncă pe care o resimte România, care este confruntată, la rîndul său cu o imensă emigraţie. Piața forței de muncă a fost bulversată de pierderea a milioane de oameni. Nevoia de forță de muncă se resimte pe toate segmentele pieței, dar mai ales la nivelul elitelor și al muncii necalificate. Pentru a găsi un om care să-ți sape grădina trăiești o adevărată aventură, iar costul zile zilei de muncă este enorm, trecînd chiar de 25 de euro. Estimez necesarul de forță de muncă al nostru a fi cu mult peste totalitatea imigranților intrați în Europa în această perioadă. Deci, dacă ar avea capacitatea organizatorică de a-i absorbi pe toți, România tot ar mai avea nevoie de forță de muncă. Omul este principala avuție a unei țări și măsura tuturor lucrurilor, așa cum frumos spunea filosoful.
O întrebare legitimă este aceea dacă valul de imigrație de acum și imigrația în general pot afecta în vreun fel identitatea statului de destinație, valorile sale, nivelul de trai. Puritatea absolută de rasă sau națională este un vis . În realitate așa ceva este imposibil de obținut. Oamenii au migrat și vor migra în continuare. Oamenii se amestecă, rasele se amestecă, totul este sinteză și devenire.Însă valorile noastre, occidentale trebuie să rămînă și ele trebuie apărate pentru că pe ele stă lumea noastră. Dacă privim în istoria noastră vom observa că imigrarea a fost unul dintre elementele care au stat la baza economiei și societății occidentale, europene sau americane. Pe de altă parte, pentru o reușită integrare a imigrantului, Europa are de depășit modelul multicultural, experimentat fără succes în ultimele decenii. Astăzi în Europa există mai multe metode și tehnici de integrare (vezi Daniela Cervinschi, Migrație și integrare, www.sferapoliticii.ro). Importantă este integrarea civică și politică dar, cu timpul, și realizarea integrării culturale. Cei care vin aici trebuie să știe că Europa este creștină, tolerantă și se bazează pe valorile libertății și egalității între oameni. Cine nu se adaptează acestor valori se poate întoarce și este bine să se întoarcă la el în țară. Pericolul afectării valorilor europene există și trebuie înlăturat. Pe de altă parte, cel puțin la prima generație ei rămîn străini iar asimilarea lor culturală este aproape imposibilă. Asta trebuie s-o știe și europeanul. Modelul de integrare este marele pariu, marea provocare. Franța este exemplul clasic de multiculturalism în care integrarea eșuat. Dacă se realizează cu sensibilitate și respect față de străin integrarea poate reuși. Practic străinul trebuie să accepte și să se conformeze noului model cultural, civic și politic fără violență și fără constrîngeri care să-i afecteze confortul și libertatea personală. Presiunea pentru integrare trebuie să fie una soft, acceptabilă, dar permanentă. Există un echilibru aici, în interiorul căruia nu le putem permite să ne mănînce animalele de companie și nici nu ne putem apuca să le construim sute de moschei. În același timp nimeni nu le poate interzice să-și vorbească limba în familie sau să-și practice alte obiceiuri care nu vin în contradicție cu morala occidentală. Multiculturalismul depășit nu trebuie înlocuit cu naționalismul care îi neagă ca străini și care militează pentru asimilarea lor forțată. Abia începînd cu cei născuți în Europa, adică începînd cu cea de-a doua generație procesul de asimilare și socializare, adică de creare a personalității în valorile occidentale este mai accentuat.
Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brîncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Feţele monedei – o dezbatere despre universalitatea banului, Editura Institutul European, 2015.