A patra zi

Două reci ...

Sibiul se bălăceşte în soare şi excesul de serotonină transformă bunăvoinţa în îngăduinţă. Uneori soarele nu e suficient, mai trebuie şi un strop de performance. În sala CAVAS a Universităţii din Sibiu, acolo unde zilele trecute trupa Trukitrek ne-a „retrocedat copilăria” (aşa cum sună titlul spectacolului lui Gavriil Pinte) cu ajutorul păpuşilor,  compania Ring of Fire din Germania a prezentat o altă versiune a  copilăriei, cea maladivă. De ce fierbe copilul în mămăligă, romanul autobiografic al Aglajei Veteranyi, e scris cu febră, amintirile sînt inflamate şi dor pînă la os. Spectacolul germanilor, minimalist ca imagine, este un lung monolog al copilei (Katalyn Bohn), care funcţionează labirintic prin memorie în căutarea unor puncte de reper biografice în stare să-i clarifice confuzia existenţei tarate de traume vechi. Spectacolul are unele elemente de forţă (actriţa cocoţată într-un dulap, cu picioarele în sertare, „răstignită” în timp ce povesteşte despre relaţia incestuoasă dintre sora şi tatăl ei), cu muzică live, de fapt, nişte sunete ţiuitoare care scrijelesc timpanul aşa cum amintirile zgîrie memoria, rămîne însă într-o zonă strict intelectuală, fără emoţie. Textul e puternic (avantaj anulat din lipsa traducerii, impediment major pentru spectatorii nevorbitori de germană), dar dacă e lăsat singur pe scenă, prefer să îl citesc.

Nici întîlnirea cu italienii de la Sud Costa Occidentale nu a fost mai fericită. Balerinii timpului este un spectacol de teatru – dans în care biografia unui cuplu este parcursă invers, de la bătrîneţe la prima întîlnire. Acest „Benjamin Button” relaţional începe bine, cu bătrîneţea coregrafiată emoţionant în detalii precum tremurul mîinilor, respiraţia grea, slăbiciunea trupului ce pare a fi la un pas de prăbuşire, o neîndemînatică şi prin urmare nereuşită tentativă de iubire fizică şi măşti groteşti. Din păcate, restul spectacolului se rezumă la o frenezie isterică cu două, trei elemente de dans şi cîteva hituri italieneşti din anii '50 – '70. Simplist, simpatic pe alocuri şi enervant de la un moment încolo.

... una fierbinte

„Fabulos” este cuvîntul potrivit pentru Perla, un spectacol israelian de teatru, dans, circ, în coregrafia lui Inbal Pinto şi Avshalom Pollak, o feerie în care se îmbină imagini din filmul lui Fellini, Giuletta şi spiritele, personaje magice din poveştile lui Carlo Gozzi, un Lac al lebedelor comic şi Charlot multiplicat. E o exploziv de imaginativă paradă de creepy clowns, unii diformi, alţii excesiv de frumoşi în veselia lor un pic melancolică, Colombine moţate şi baroni fanfaroni, apariţii demne de Familia Adams, cum ar fi un personaj etajat, cu două capete, comic şi puţintel înfricoşător în ciudăţenia lui. Unele scene îţi taie respiraţia. O Tinkerbell zburlită pluteşte pe corpul unui la fel de ciufulit arlechin, ba chiar acesta pare că o ţine în palmă. Dansatoarea este susţinută de o coardă, dar senzaţia este de magie pură. Un alt personaj devine marionetă, dansînd cu picioarele legate de urechi. Două balerine dansează cu jumătatea inferioară a corpului văzută din spate. Picioarele şi tutu-ul formează imaginea unor lebede, iar sceneta este adorabil de comică. Să rîzi cu picioarele, iată o performanţă! Un deliciu de bizarerii se revarsă din scenă, te poţi pierde fericit ca un copil în acest basm, şi feerie, şi freaky show. Spectacolul are 12 ani, multiple premii şi a colindat toată lumea. Aşa că Perla este spectacolul pe care aş vrea să îl fac cadou unui copil.
 

Frumos, Sibiul dormea

FITS în imagini. Două expoziţii de fotografie radiografiază suprarealist spectacolele din ediţiile anterioare ale festivalului. La parterul primăriei din Sibiu, la centrul de presă, fotografiile lui Dragoş Spiţeru şi ale lui Scott Eastmann surprind teatrul în stil Picasso. Domină negrul, roşul şi personaje „tăiate” în colţuri. Cred că pe undeva stau ascunse chiar domnişoarele din Avignon. La Centrul Habitus, Mihaela Marin a  pictat cu aparatul de fotografiat. Mihaela Marin mă surprinde mereu cum „regizează” spectacolele, relevînd sensuri din imagini juxtapuse precum  reflexia involuntară a unui personaj în oglindă. Uneori, cel mai bun lucru din spectacolele fotografiate de ea au fost... fotografiile.

Constantin Chiriac, directorul FITS şi al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu a primit aseară o decoraţie din partea Majestăţii Sale Regele Albert II al Belgiei, înmînată de ambasadorul Philippe Beke. Teatrul poate ajunge la sufletul regilor.

A plouat puţin, cît să se împrăştie aroma îmbătătoare de iasomie. E o noapte caldă în Sibiu. La miezul nopţii, Piaţa Mare e goală (sînt spectacole la Hala Simerom şi la clubul Atrium), felinarele sînt aprinse, apa ţîşneşte din pavaj (fîntînile din 2007, cînd Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană), „ochişorii” de pe acoperişuri privesc iscoditor. Poţi dormi liniştit aici. Noapte frumoasă!

Foto: Mihaela Marin, Dragoş Spiţeru

Oana STOICA este jurnalist şi critic de teatru.