10 motive ca să-l vedeţi pe Avishai Cohen în concert

23 aprilie 2013
10 motive ca să l vedeţi pe Avishai Cohen în concert jpeg

Joi, 25 aprilie, de la ora 19.00, bucureştenii se vor împărţi în trei categorii: cei care merg la Mark Knopfler, cei care se duc la Avishai Cohen şi cei care ies la terasă/aleg Cineclubul Film Menu/rămîn pe dinafară. Dacă încă nu ştiţi din care categorie să faceţi parte, iată 10 motive pro-Avishai:

1. E cel mai bun basist israelian de jazz. Şi unul dintre cei mai buni din lume.

2. E multilateral dezvoltat: cîntă la contrabas, bass electric, pian. Şi din voce.

3. Uneori, cîntă fără cămaşă. (îmi cer scuze, dar chiar trebuia să scriu asta)

4. E singurul muzician de jazz pe care l-am văzut vreodată hipnotizîndu-şi publicul într-un asemenea hal, încît ar fi putut face şi stage diving, dac-ar fi vrut.

5. E liric, dar nu siropos.



6. Are simţul umorului.



7. Şi ritm.



8. La Festivalul de jazz de la Gărâna, s-a întors pentru încă vreo 7 bisuri, în timp ce publicul se adunase în faţa scenei şi nu-l mai lăsa să plece.



9. Dacă nu l-aţi mai văzut, atunci nu trebuie să rataţi concertul de la Sala Radio, căci se va vorbi despre el multă vreme după. Dacă l-aţi mai văzut, atunci sînteţi deja convinşi, iar lista asta nu e pentru dvs.



10. Nu trebuie neapărat să vă placă jazz-ul ca să veniţi la concertul lui Avishai. E de-ajuns să vă placă muzica bună.


 

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Stilul care definește cel mai important accesoriu - ce mesaj transmite geanta ta?
Există obiecte care trec dincolo de utilitate și devin, în timp, o extensie a personalității. O geantă nu este doar un recipient pentru chei, telefon și portmoneu - este o alegere estetică, o poziționare socială și, uneori, o mică declarație de independență.
Președintele AUR, George Simion, face declarații de presă după depunerea  moțiunii de cenzură alături de PSD împotriva guvernuluii. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Nici AUR nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan. George Simion: „Nu ne doborâți!” Formațiunea cere din nou alegeri anticipate
AUR anunță că nu va vota Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan și susține că alegerile anticipate reprezintă soluția pentru depășirea actualei crize politice.
Friedrich Merz FOTO AFP
Alegeri în Germania: Merz caută soluții și timp, extrema dreaptă propune „colaborare“. Cum au votat tinerii?
Scena politică germană traversează un nou moment de turbulență, după ce rezultatele alegerilor regionale de duminică au adus partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) pe primul loc în landul Mecklenburg-Pomerania Occidentală.
teren pixabay jpg
Piața terenurilor se schimbă în România. Care vor fi cele mai dorite?
Piața terenurilor din România traversează una dintre cele mai importante transformări din ultimii ani, arată o analiză Crosspoint Real Estate.
zodii, foto shutterstock jpg
Horoscop marți, 22 septembrie 2026. Surprize în iubire, bani și sănătate. Ce le rezervă astrele celor 12 zodii
Horoscop marți, 22 septembrie. Ziua vine cu schimbări de perspectivă, întâlniri neașteptate și decizii importante în plan sentimental, profesional și financiar.
CNN a organizat prima dezbatere electorală Trump-Biden FOTO EPA-EFE
Marile televiziuni americane boicotează acoperirea evenimentelor lui Trump la Casa Albă. Posibile dificultăți în transmiterea imaginilor de la ONU
Marile rețele de televiziune din Statele Unite au decis să suspende participarea la acoperirea comună a evenimentelor la care ia parte președintele Donald Trump, după ce administrația de la Casa Albă a restricționat accesul CNN, MS NOW și POLITICO.
masina de pompieri
Incendiu de proporții la o fabrică de celuloză din Mehedinți. Flăcările au cuprins o hală uriașă
Un incendiu puternic a izbucnit la o fabrică de celuloză din Drobeta-Turnu Severin. Flăcările au cuprins o hală de 20.000 mp.
protest AUR Parlament Facebook George Simion jpg
George Simion mobilizează AUR pentru a-l susține pe Călin Georgescu: „Opriți poliția politică!”
Parlamentarii AUR au protestat luni în Parlament în sprijinul lui Călin Georgescu, în aceeași zi în care fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost dus la DIICOT pentru audieri.
gondola venetia pixibay jpg
Veneția ar putea crește taxa de turism din 2027. Cât vor plăti vizitatorii
Veneția analizează posibilitatea de a extinde perioada în care se aplică taxa de acces pentru turiști și de a majora valoarea acesteia până la 30 de euro pe zi, a declarat Michele Zuin, consilier pentru buget și taxe în administrația locală.