Păcatul originar al jafului

Publicat în Dilema Veche nr. 503 din 3-9 octombrie 2013
Păcatul originar al jafului jpeg

Cînd discutăm despre capitalism, cei mai mulţi dintre noi, aflaţi sub puternica amintire a comunismului românesc, ne gîndim la cuvinte şi trăim stări precum libertate, democraţie, lege, proprietate şi chiar, mai nou, prosperitate. Sîntem îndreptăţiţi să gîndim aşa pentru că noi sîntem cei care colecţionau prin vitrinele sufrageriilor sticle de bere goale, după cum ne fuduleam al naibii de mult cu plasa din material plastic ieftin pe care scria vreo denumire de ţigară. Îmi amintesc anii studenţiei, cînd ne înghesuiam în faţa „shop-ului“ pentru a vedea ce mai este nou, ca şi cum am fi avut vreodată bani sau permisiunea de a cumpăra ceva de acolo. Am perceput, fără să vrem, doar strălucirea capitalismului, ţigările bune, luminile oraşelor, filmele „cu bătaie“ şi, ceea ce mi se părea incredibil atunci, magazinele pline cu mărfuri. Nu reuşeam să înţeleg cum ajung să păstreze rafturile pline, ca şi cum de acolo nu ar cumpăra nimeni niciodată nimic. Acum am aflat că lucrurile sînt mai nuanţate şi că lumea capitalistă are şi o altă faţă. Capitalismul nu este un mod de producţie, aşa cum greşit l-a caracterizat Marx. Nu are la bază o doctrină, o filozofie articulată şi nici nu îşi propune să vîndă iluzii nimănui.

Lumea libertăţii este şi spaţiul unei concurenţe acerbe, al competiţiei, al austerităţii, al recunoaşterii caracterului imuabil al legilor sociale şi economice. Etica şi morala sînt repere individuale şi nu au valoare sau încărcătură economică. De aceea, în afaceri este etic să cumperi la un preţ şi să vinzi la alt preţ, mult mai mare. După cum este, iarăşi, etic să dai bani cu împrumut şi să obţii dobînda, adică o contraprestaţie pentru care nu faci nici un efort (problemă îndelung dezbătută la începuturile capitalismului). Lumea capitalistă este o lume a omului care gîndeşte şi se manifestă raţional. Începînd cu reforma condusă de Martin Luther şi definitivată de Jean Calvin, a face avere nu mai este un păcat. În zilele noastre, este chiar un semn de distincţie. Legea este cea chemată să asigure că averile şi profiturile sînt legitime sau ilegitime, indiferent că este vorba despre firme, persoane sau economii naţionale. Cu toţii ne supunem unui joc raţional, guvernat de lege şi a cărui finalitate o reprezintă nivelul de trai şi satisfacţia cu viaţa. Pe această bază, omul occidental al zilelor noastre s-a schimbat mult, atît în raport cu semenul său din epocile anterioare, dar mai ales în raport cu omul aparţinător altor civilizaţii şi culturi contemporane. Trăim cu certitudine mai mult şi mai bine. Cît de mult ne mai iubeşte Dumnezeu şi cum ne mai raportăm la El viaţa de zi cu zi, gîndul şi fapta, asta este o altă discuţie. Este vorba despre fericire… Ceva mult mai complicat, mai personal, mai intim… Capitalismul are la baza sa păcatul originar al jafului. Este născut din durerile noastre de fiinţă decăzută din graţiile divine, obligată să mănînce de minim trei ori pe zi, să respire în fiecare secundă şi să adune în jurul său mii de nevoi şi interese. La baza lumii moderne se află jaful organizat al Americii, pus la cale de către colonialiştii europeni, deposedarea de pămînturi a ţăranilor din Evul Mediu, dar şi numărul mare de războaie pe care le-am purtat, în căutare de averi.

Am simţit nevoia unei asemenea introduceri într-o discuţie despre bogăţiile României, tocmai pentru a aminti că lucrurile nu sînt chiar simple şi că grădina în care vieţuim este populată cu tot felul de vietăţi. Dacă cineva va putea să ne jefuiască, o va face fără să stea pe gînduri, indiferent că este vorba despre petrol, aur, gaze de şist, gaze, argint, grîu sau forţă de muncă. Totul depinde de poziţia noastră, de inteligenţa noastră şi de măsura în care ne putem pune la adăpost de posibile transferuri de avuţie, mai mult sau mai puţin acoperite de lege. Cel puţin în cazul aurului, „zgomotul“ este infernal şi ascunde în spatele său interese uriaşe. În aceste săptămîni mi-a fost dat să aud şi să citesc cele mai mari dezinformări şi aberaţii. Am aflat că aurul nu ar avea chiar o valoare constantă şi că uneori îi mai şi scade preţul, că cianurile nu ar fi chiar atît de toxice, că firma respectivă – multinaţionala canadiană – este, „săraca“, în regulă cu asumările de responsabilităţi, numai că „miniştrii cei răi“, care au avut mediul în gestiune, nu au dorit să dea avizul, sau că ţara poate pierde mai multe miliarde de dolari dacă nu permite exploatarea, după cum domnul premier deţine dublă personalitate, deci poate vota de două ori în două feluri diferite ş.a.m.d. Oameni politici care, pînă mai ieri, păreau mai „serioşi“, încep să aibă o voce uşor tremurată, devin incoerenţi şi îşi trădează tot: aliaţi, prieteni, dar să sperăm că nu şi ţara. Roşia Montană este un exemplu de manual al neputinţei omului politic român de a fi serios şi în slujba ţării sale. Retrăim vechiul blestem al bogăţiilor cu care ne-a dăruit natura, aşa cum spunea într-o emisiune televizată istoricul Adrian Cioroianu, oferind exemple de scandaluri din istoria recentă, care au reprezentat mari acţiuni de jefuire a ţării. Am auzit, cu această ocazie, cea mai nebunească declaraţie pe care putea să o facă un demnitar român, actualul ministru al Mediului. „Dînsa“ a spus că, dacă Parlamentul României va aproba legea, atunci va da aviz de mediu pentru exploatarea de acolo. Se confundă, în acest fel, dezbaterea şi posibilul vot parlamentar (imposibil, de altfel, în acest caz, al unui contract comercial) cu un aviz pur tehnic, aflat în atribuţiile unor specialişti dintr-un Minister. Dacă un ministru crede că Parlamentul poate da avize de mediu, atunci nu mă miră părerea vecinului meu de la ţară, cum că Parlamentul trebuie să le dea mîncare copiilor săi.

Este o adevărată modă în România ca deciziile mai sensibile pe care ar trebui să le ia oamenii cu funcţii să fie pasate în mod ilegal şi abuziv către organisme colective de dezbatere şi deliberare, care nu iau decizii, ci emit hotărîri. Aşa se face că primarii transmit spre Consiliile locale asemenea „castane fierbinţi“, directorii generali către Consiliile de administraţie şi rectorii către Senatul universităţilor, ca să mă opresc aici cu exemplificarea. Cînd un „deştept“ aflat într-o funcţie de conducere doreşte să se acopere, face această procedură de pasare a răspunderii, forţează votul şi apoi trece liniştit la fapte. La o eventuală întrebare din exterior, răspunde invariabil: „Aşa a decis Senatul“ (Consiliul de administraţie sau, mă rog… după caz, Consiliul local). Este speranţa hoţului că, implicînd cît mai multe persoane, chiar dacă acestea nu au atribuţii legale directe, se va pierde urma hoţiei sale. Dacă Parlamentul este chemat să dea avize de mediu, atunci de ce nu ar fi chemat să legifereze şi un contract comercial între două părţi? Urmează să-i urcăm în autobuz şi să-i ducem la Roşia Montană pentru a vedea „ce greu o duc oamenii de acolo“, după care şedinţa lor zilnică va avea loc în Piaţa Universităţii, în dialog cu protestatarii sau pe ogoarele patriei, pentru că „nici agricultura nu ne este indiferentă“. Este absurd, cineva îşi bate joc cu bună ştiinţă de noi şi de instituţiile care ne reprezintă. Este o combinaţie intolerabilă de populism, rea-voinţă şi politicianism de cea mai joasă speţă.

În legătură cu Roşia Montană rămîn, totuşi, două întrebări. De ce nimeni nu a dat avizul de mediu pînă acum şi de ce această exploatare a celui mai preţios metal – aurul – nu este făcută de o firmă de stat, în beneficiul direct al ţării? Există mai multe răspunsuri la prima întrebare. Cred că nici multinaţionala în discuţie nu s-a gîndit, iniţial, că va trebui să respecte condiţii şi standarde europene de mediu şi mai cred că există, în culisele puterii din România, oameni care au interzis semnarea contractului fără îndeplinirea unor asemenea condiţii şi standarde. Este clar că miniştrii au fost atenţionaţi şi avertizaţi asupra consecinţelor dezastruoase ale unei posibile semnături superficiale. Faptul a fost, din fericire, destul de bine conştientizat, dacă ne gîndim că nu s-a căutat un secretar de stat anonim, ca posibil înlocuitor, aşa cum ştim că este regula. Dacă ne amintim confuzia care domnea în anii ’90 la noi în ţară, ne dăm seama că planul iniţial al multinaţionalei nu era unul greşit. Între timp, lucrurile au mai evoluat şi s-au mai complicat… A doua întrebare mi-a fost adresată de un interlocutor, zilele trecute. Omul credea că mă pricep la economie şi a crezut că îmi adresează o întrebare uşoară. L-am dezamăgit. Am stat puţin pe gînduri şi i-am spus că nu ştiu… Cum să explici folosind nu ştiinţa, ci chiar bunul-simţ elementar, că o firmă care poate exploata sute de tone de aur şi argint a falimentat şi că am fost obligaţi să căutăm un „investitor“ străin pentru acest lucru? Dacă ne uităm cu atenţie la cei care sînt în spatele „investitorului“, vom vedea că există relaţii strînse cu lumea de lobby din patria licuriciului la care cineva se declara conectat. Nu sînt un adept al teoriei conspiraţiei şi, de aceea, mă opresc aici. Oricum, situaţia în care am ajuns este cert că nu are de-a face cu economia, raţionalul şi bunul-simţ. Cineva a dorit să dea un „tun“ în România, considerînd că se poate purta ca într-o ţară bananieră, unde nu mai scuturi bananele, te pui cu tunul pe bananieri, iar dacă localnicii nu sînt cuminţi, le mai distrugi şi plantaţiile alăturate de cocotieri, după care pleci în Insulele Verzi din largul Oceanului Albastru şi gata, ţi se pierde urma, în timp ce indigenii maimuţăriţi, proprietari ai cocotierilor şi bananierilor, stau cu burta goală la soare şi aşteaptă liniştiţi să moară de foame.

Concluzia este că nu trebuie să fim naivi. Mă bucur că societatea civilă reacţionează atît de puternic. Am văzut acolo oameni mult mai conştienţi şi mai îngrijoraţi decît în zona politică, din păcate. Se pare că începem să înţelegem că lumea în care trăim este una a intereselor acerbe, iar capitalismul, în spatele plaselor frumos colorate şi a actriţelor frumoase din filmele „cu bătaie“, ascunde o concurenţă căreia din neatenţie sau rea-credinţă putem, foarte uşor, să-i cădem victime. Dacă cineva va putea, ne va jefui fără să se gîndească că sîntem membri NATO sau că nu ştiu ce calităţi credem noi că mai avem.

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“.

Foto: L. Muntean

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

Cappadocia
Un oraș subteran care a adăpostit peste 20.000 de locuitori, descoperit în Turcia
Un oraș subteran care a adăpostit, timp de foarte multă vreme, chiar și 20.000 de locuitori, a fost descoperit sub suprafața aridă a Cappadociei, Turcia.
Toma Petcu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Ceartă PNL-PSD pe închiderea minelor: cum justifică liberalii votul din Parlament
PNL susține că PSD dezinformează și vrea să speculeze subiectul închiderelor a două mine, proces întins însă pe durata a patru ani, în care se poate reveni asupra deciziei.
zloti polonezi FOTO Shutterstock
Zlotul polonez atinge un minim istoric în raport cu dolarul. Pentru 1 USD trebuie să plătiți mai mult de cinci zloți
Zlotul polonez a atins un minim istoric în raport cu dolarul american, conform datelor publicate marți de portalul Businessinsider.com.pl.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.