⬆
La centru şi la margine
Pagina 3
Memorabila (I)
"Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!"
Generalul Stănculescu şi-a băgat piciorul în ghips în timpul Revoluţiei....
De la o inexistentă agentă literară
Stimate domnule Cosaşu " sînt cea de-a două fiică a colonelului pensionar Roibu, de profesiune agent literar; e o meserie pe care " după cum o ştiu de la tatăl meu " nu o agreaţi....
Forbes
Am citit ultimul număr din Forbes într-un context care iniţial mi s-a părut total nepotrivit, dar care la un moment dat a început să mă amuze....
Corespondenţă
Către mama inexistentă a fiului inexistent
Ştefan Gheorghidiu "al meu" mă presează să-ţi adaug următoarele precizări la cele scrise săptămîna trecută: am făcut din literatură o problemă atî...
După 20 de ani
E " Eroii
Eroii morţi ai Revoluţiei sînt morţi (pentru ei doar Stănculescu şi Chiţac ispăşesc din 2008, cei doi ar fi dat ordine de ucidere a lor în timpul Revoluţiei din 1989)....
Epoca imaginii
S-a deschis Bienala de la Veneţia (7 iunie " 22 noiembrie 2009). Anul acesta expoziţia se numeşte "Making Worlds" şi a fost încredinţată curatorului Daniel Birnbaum....
De la mama inexistentă a fiului inexistent
Îmi este greu să-ţi descriu cît de rău ai căzut cu ultima ta scrisoare; nu-mi găsesc cuvintele, dacă ţi-aş scrie că ai fost penibil nu ar fi suficient....
Case, fabrici, pămînturi, păduri
Pe vremea lui Ceauşescu, toate erau ale statului, neexistînd decît izolat proprietate privată. Asta da "grea moştenire", dacă nu vrei să o administrezi bine....
Întîlnire în Retiro
Feria del Libro, sărbătoarea cărţii de la Madrid, a început anul acesta pe 29 mai şi se va încheia abia pe 14 iunie, avînd ca temă principală cultura franceză, iar Cantabria ca regiune autonomă invita...
Către fiul inexistent din Reykjavik
Fiule " nu mi-ai mai scris de vreo patru luni şi sînt foarte îngrijorat....
După 20 de ani
Cercetătorii....
Bărbatul gentleman
Cumpăr revista GQ (Gentleman’s Quarterly), bucurîndu-mă că mai descopăr încă una pentru bărbaţi....
Peste o mie de 22
Revista 22 a sărbătorit, de curînd, apariţia numărului 1001....
Povestea celor mai frumoşi ani
Confuzia
Cîţi morţi au fost la Revoluţie? a) zeci de mii, b) unii, c) cîţiva, d) dar de ce veniţi cu aceleaşi obsesii?
Cum se trăgea?...
Către inexistenta Veronică din Afula
Dragă, dragă Veronică, de ieri, de cînd am primit ce mi-ai trimis " "Esenţialul" meu şi "Decoraţia" lui Nae Ţic " mă întreb dacă printre discurile tale vechi ai şi "Nu te pot uita"....
De la o inexistentă Veronică din Afula
Relule drag, m-ai topit!
Te citesc pe computerul meu de ani de zile, dar nu am îndrăznit să-ţi scriu, nu mă întreba de ce....
Apostolul, Salvatorul, Mesianicul
Nu am fost lipsiţi de figuri publice dornice să facă dreptate, să se lupte pentru adevăr....
Oameni dispăruţi, generaţii şi amintiri
În numărul ei de primăvară, revista Lettre Internationale ne aminteşte că se împlinesc o sută de ani de la naşterea lui Eugen Ionescu, ocazie cu care Adrian Mihalache compune un savuros "blog-notes di...
Către un inexistent colonel pensionar
Colonele!, ţin minte scrisoarea ta din urmă cu un an, atît de bine încît nu mă feresc să-ţi spun că nu am avut chef să-ţi răspund; îmi urai să nu-mi pierd humorul, dar eram într-o perioadă cînd nu-l c...
Povestea anilor noştri tineri
America
"V-am aşteptat 50 de ani." "Iar ne lăsaţi pe mîna ruşilor?" "NATO! NATO!" chemam, şi mai repede au răspuns Coca-Cola şi McDonald’s în România....
Fără ifose, vă rog!
Celor care înţeleg sensul cuvintelor "traseu montan" sau "drum forestier" şi, în consecinţă, nu se aşteaptă să ajungă la peştera Gheţarul Scărişoara, de exemplu, măcar pe un drum asfaltat dacă nu pe ...
De la un inexistent colonel pensionar
Dragă Cosule " nu ţi-am mai scris de vreun an şi jumătate, dar sper să nu-ţi umilesc memoria reamintindu-ţi că sînt tatăl fostei logodnice a fiului tău, colonelul securist la pensie cu care te-ai fi p...
Povestea anilor noştri tineri
Uite un subiect din august-septembrie 2008: criza economică americană. Nu crezi ce spun? Dă-te cu Hopa-Mitică, dă-te pe tobogan....
Corigent la orice materie
Mă întreb dacă, de cînd s-a inventat copy & paste, mai foloseşte cineva termenul de "notiţe"....
De la arta rusă la antica păpuşă Barbie
Printre reportajele şi articolele primului număr pe anul acesta al revistei Antichităţi " "Enigma Maestrului din Flemalle", "Arta rusă în vremea ultimului ţar", "Ţinute vestimentare la Curtea imperial...
Povestea anilor noştri tineri
Mîine-poimîine facem 20 de ani de la Revoluţie, scurt prilej de crize şi de superstiţii. Am îmbătrînit cu 20 de ani precum cei trei, ba nu, patru muşchetari....
Resemnarea ca suspans
Ingredientele de bază ale thriller-ului sînt prezente: o fată frumoasă, arme, droguri, sex, ruşi, mafie, crimă. Cu toate astea, Le silence de Lorna " filmul fraţilor Dardenne " nu e thriller....
O
Nici că se putea un titlu mai convenţional, mai facil, mai la îndemînă....
O făclie de Paşte de I.L. Caragiale
Se termină: "" Leiba Zibal, zise hangiul cu tonul înalt şi cu un gest larg, merge la Ieşi să spună rabinului că Leiba Zibal nu-i jidan... Leiba Zibal este goi......
(Tot) despre filme
Acum, că dragul nostru extremist de centru şi-a luat o binemeritată vacanţă (deşi sînt convins că vede filme pe ascuns!) iar rubrica sa a fost împrumutată, cu tandreţe, unei serii de articole desp...
Cui i-e frică de lup?
În Republica Cehă, cîteva generaţii au crescut în tradiţia unei combinaţii dintre filmul de animaţie şi filmul artistic....
Răscoala de Liviu Rebreanu
Se termină: bine, cum a început, într-un compartiment de tren, dar cu răscoală întîmplată. Rău: Miron şi Nadine au murit....
Scena.ro
După apariţia, în noiembrie 2008, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, a numărului-pilot, Scena.ro va apărea acum cu regularitate, o dată la două luni....
Triunghiul conjugal - o întîmplare a vieţii -
Cu Premiul Trieste cîştigat în 2009 şi Un Certain Regard la Cannes, în 2008, În al nouălea cer este considerat o dramă romantică. O să vedem de ce. În plus, e un film nerecomandat celor sub 18 ani....
Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon
Se termină: cel rău, Dinu Păturică pus la ocnă, înnebuneşte şi moare. Cel bun, Gheorghe, este ridicat în caftan boieresc şi dăruit cu fata Banului C....
Diaspora online
Nu ştim exact numărul românilor care au plecat să muncească în străinătate de la Revoluţie încoace şi/sau sînt pe cale să se stabilească peste hotare, dar e posibil ca el să se apropie de două milioa...
Bietul canon
Pe măsură ce avansează receptarea critică a Istoriei... lui Nicolae Manolescu, se relansează discuţiile pe marginea canonului....
Moara cu noroc de Ioan Slavici
Se termină: şi neplăcut: 1) Arde hanul "Moara cu noroc". 2) Femeia e ucisă. 3) Lică Sămădăul îşi zdrobeşte capul. 4) Ghiţă e împuşcat fără să vadă de cine....
Protest-fantezie la vreme de fandacsie
Nu voi înţelege niciodată
de ce a fost batjocorit, umilit, dispreţuit,
aruncat atît de jos pe scara valorilor " balonul
De ce atîţia oameni nu acceptă să fie luaţi în balon?...
Tînjind la o nouă revoluţie - din "Exerciţiile de oarecare posteritate" -
Ce-ar fi ca într-o bună zi al lui ’97, ’98, ’99 şi eţetera " sînt dispus să aştept " să aibă loc încă o revoluţie şi toate partidele să treacă de la politică la politeţe?...
Popa Tanda de Ioan Slavici
Se termină: satul Sărăceni îşi înfrînge renumele. Popa Tanda în trei cuvinte: un popă, în sfîrşit, tace şi face....
Scrutînd vremurile cu Scruton
"Ar trebui......
Cum continui să mă tratez pe timp de criză
Acum cîteva nopţi, după ce-am ascultat, ca de obicei, cursul indicelui Dow Jones la bursa din New York,
am întins mîna spre bibliotecă şi, în haosul ei, am nimerit* peste Singur pe lume a lui Hector...
Istoria fondărei oraşului Bucureşti de Papazoglu
Se termină: cu o lamentaţie: "Pretinşi arheologi, cei în drept a face rapoarte guvernului, trec printre aceste monumente, pleacă la peştera de la Izvorul Ialomiţei, însoţiţi de lăutari şi de adunări p...
Turism cinefil
Numărul 576 al lunarului de cinema Positif se deschide cu o surpriză: editorialul din pagina 1 nu este semnat de directorul publicaţiei, Michel Ciment, ci de Christian Viviani (critic de film la fel d...
Eşecul unei megalomanii
Acum 18 ani, pe vremea cînd mai ţineam "Telecinemateca" în România literară şi americanii eliberau Kuweitul din ghearele Irakului, m-a lovit un atac de entuziasm şi am trimis revistei următorul artic...
Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati
Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati
Se termină: cam toate operele sînt plimbări în cerc. Povestea e ieşirea din cercul strîmt....
Grădina mea de vis
Este, evident, o revistă de grădinărit (editată de Burda România, redactor-şef Cristina Stoica), dar nu orice fel, ci "cea mai apreciată revistă europeană de grădinărit"....
Despre unchi şi mătuşi
Se dedică doamnei Antoaneta Ralian pentru minunatul ei articol "Bătrîneţe fără tinereţe", din Dilema veche nr. 262
Tanti Clara a Samanthei-vrăjitoarea era o actriţă admirabilă....
Balada motanului de Nichita Stănescu
Se termină: autorul, deşi îşi doreşte mult să ajungă motan, poezia nu-l ajută să fie....