Voyage of Time: Life’s Journey – invitaţie la contemplare prin călătorie

17 mai 2018
Voyage of Time: Life’s Journey – invitaţie la contemplare prin călătorie jpeg

Luni, 21 mai, de la ora 20, la Centrul Ceh vedem Voyage of Time: Life’s Journey, primul documentar al renumitului regizor Terrence Malick, narat de Cate Blanchett. Continuăm seria Documentary Mondays din această primăvară cu un documentar ca o poezie, care îmbină datele ştiinţifice cu imagini impresioante, menite să absoarbă privitorul într-o lume care e a noastră, însă pe care ochiul uman nu o poate surprinde astfel.

Abordînd atît trecutul nostru planetar, cît și o căutare a locului umanității în viitor, documentarul vibrează cu energia naturii în sine, combinînd diferite efecte speciale inovatoare cu imagini de arhivă terifiante de pe întreg mapamondul, în căutarea a ceea ce rămîne, ceea ce supraviețuiește timpului schimbător.

Acțiunea trasează cronologia științifică a Terrei, de la nașterea stelelor pînă la apariția vieții și, în final, la debutul umanității şi schimbările pe care aceasta le produce asupra planetei. Malick invită publicul să asiste la trecut, prezent și viitor într-un mod intim. Lucrînd cu o echipă de consultanți științifici și artiști vizuali conduși de Dan Glass (The Tree of Life, Batman Begins, The Matrix Reloaded), documentarul ilustrează o înșiruire de fenomene naturale nemaivăzute – celeste și terestre, macroscopice și microscopice – într-o varietate de moduri. 

„Unul dintre cele mai mărețe vise ale mele” – spune regizorul despre documentarul la care a lucrat mai bine de 40 de ani. Un film colaj (la fel ca Koyaanisqatsi de Godfrey Reggio) care intenționează să ilustreze viața unui univers nedescoperit. Probabil cel mai ambițios film al lui Malick, Voyage of Time este un film ce poate fi considerat a fi extrem de experimental, incluzînd imagini puternice care dau o notă copleșitoare imaginii filmului.  Acesta a fost lansat în două versiuni, cea narată de Cate Blanchett, de 90 de minute, pentru publicul larg și o a doua, narată de Brad Pitt, de 40 de minute, pentru IMAX.

Dacă unele imagini vă sînt cunoscute, este pentru că acest proiect realizat de Terrence Malick porneşte de la prologul filmului The Tree of Life, care a primit premiul Palme D’Or în 2011, dezvoltînd astfel o idee care îl măcina de mult de regizor. 

Aşadar, vă aşteptăm la Centrul Ceh pentru o nouă aventură cinematografică. Ca de obicei, intrarea este liberă şi berea Budweiser Budvar din partea casei.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

image png
Ironia unui șofer de autobuz: s-a îmbrăcat în fustă, după ce compania i-a interzis pantalonii scurți
Un șofer de autobuz din Varșovia a găsit o soluție neobișnuită pentru a face față temperaturilor ridicate din cabina vehiculului, după ce regulamentul companiei i-a interzis să poarte pantaloni scurți.
banner inainte și acum png
Neschimbată de 23 de ani! Raluca de la Angels, mamă a cinci copii, are o siluetă de invidiat: „Am renunțat la zahăr”
Raluca de la Angels, mamă a 5 copii, a revenit pe litoral, după o pauză de 23 de ani, alături de fosta ei colegă, Monica Ene. Secretele siluetei ei de vis
Cuplu - bagaje - aeroport- vacanta - turism - FOTO Shutterstock
Europa schimbă strategia împotriva supraturismului. Orașele care îi recompensează pe turiștii responsabili
În timp ce tot mai multe destinații europene introduc taxe, amenzi și restricții pentru a limita efectele supraturismului, alte orașe aleg o strategie diferită: îi recompensează pe turiștii care adoptă un comportament responsabil
Sistemul S-400 FOTO EPA-EFE
Cum lovește Rusia Kievul cu rachete antiaeriene S-300 și S-400. De ce reprezintă un pericol tot mai mare pentru populația civilă?
În noaptea de 5 august, Rusia a lansat asupra Ucrainei 24 de rachete balistice, pe care Forțele Aeriene ucrainene le-au încadrat în categoria comună „Iskander-M/S-400".
andreea ibacka poze santier jpg
Apariție spectaculoasă pentru Andreea Ibacka la UNTOLD. Ținuta care i-a pus în valoare silueta
Andreea Ibacka a reușit să atragă toate privirile la UNTOLD, unde a ales o apariție care nu a trecut neobservată. Actrița a mizat pe o ținută îndrăzneață, care i-a pus în valoare silueta și a fost apreciată de fani.
zodiac zodii horoscop shutterstock1 jpeg
Horoscop săptămâna 7-13 august. Trei nativi trec printr-un moment important
Potrivit horoscopului pentru săptămână 7-13 august 2026, trei nativi trec printr-un moment important, care ar putea să le schimbe destinul.
Donald Trump FOTO AFP
Trump, furios după ce justiția a blocat sala de bal de 400 de milioane de dolari de la Casa Albă: „Această decizie nedreaptă trebuie anulată”
Donald Trump a reacționat dur după ce o curte federală de apel a decis suspendarea lucrărilor la controversata sală de bal de 400 de milioane de dolari pe care administrația sa o construiește la Casa Albă.
image png
Acoperiş desprins de vânt, căzut peste mai multe maşini în Sibiu. Traficul a fost închis
O parte din acoperişul unui bloc din municipiul Sibiu s-a desprins, vineri seară, din cauza vântului şi a căzut peste mai multe autoturisme parcate. Maşinile au fost avariate, iar circulaţia rutieră a fost închisă în zona afectată.
george ilinca simion1 jpeg
Imagini rare cu George și Ilinca Simion: „Am revenit în locul unde am trăit una dintre cele mai frumoase zile”
George Simion și Ilinca trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar în această perioadă se bucură de clipe emoționante, care îi aduc și mai aproape. Soția politicianului este însărcinată pentru a doua oară, iar până când copilul va veni pe lume, cei doi se bucură de momente de vis împreună.