Vina lui Polanski
Eu unul m-am cam săturat de cazul Roman Polanski. Vestea că a fost eliberat şi că nu va fi extrădat în America mă bucură. După treizeci de ani se prescriu pînă şi datorii de milioane de dolari – de ce nu s-ar prescrie şi faptele pentru care e acuzat (mai ales că cea care l-a acuzat şi-a retras, între timp, toate plîngerile, ba chiar a cerut clemenţă pentru pîrît)? Şi, pînă la urmă, care e vina lui Polanski?
În 1978, Roman Polanski, deja regizor celebru, fusese invitat de revista „Vogue” să fie editor-coordonator al unei ediţii speciale. Una dintre propunerile sale a fost un pictorial cu Samantha Jane Gailey, o tînără de 13 ani care îşi dorea să ajungă fotomodel. Fata a fost invitată la casa lui Jack Nicholson din apropiere de Hollywood. La un moment dat, în timpul şedinţei foto, lucrurile au derapat: după ce i-a oferit şampanie şi barbiturice, Polanski a întreţinut relaţii sexuale cu fata. Consimţite – spune el; viol – a acuzat mama fetei.
Faptele de care a fost acuzat regizorul se referă la: oferire de alcool şi droguri unei persoane minore, act impudic asupra unei persoane minore, relaţii sexuale ilegale cu o minoră, copulaţie orală, sodomie, viol. Dintre toate aceste acuzaţii, Justiţia s-a concentrat asupra celei mai grave, violul. Însă cum nu s-au putut aduce suficiente dovezi ale faptei (şi în urma înţelegerii între avocaţii celor implicaţi), s-a convenit că în proces se va judeca infracţiunea de relaţie ilegală cu o minoră. Pînă să se încheie procesul, Polanski, eliberat pe cauţiune, şi-a luat tălpăşiţa şi n-a mai dat prin America nici măcar ca să-şi ridice premiul Oscar cîştigat în 2003 cu filmul „Pianistul”.
Cu Polanski absent, cazul nu poate fi tranşat de justiţia americană. Însă mii de juraţi, celebrisimi sau anonimi, îl judecă, în continuare, prin ziare şi emisiuni tv. Pe măsură ce trece timpul, acuzaţiile sînt tot mai subtile, detractorii tot mai vehemenţi, povestea tot mai absurdă.
De fiecare dată cînd justiţia are de tranşat chestiuni ce ţin de moravuri, lucrurile se complică. Problema în cauză e, de fapt, vîrsta fetei. În SUA (şi nu numai), relaţiile sexuale cu o persoană minoră sînt pedepsite chiar şi atunci cînd există consimţămînt din partea ambilor parteneri. Roman Polanski însuşi a pledat „vinovat”, riscînd o pedeapsă de pînă la 20 de ani. Numai că în cazul de faţă, minora nu mai era virgină. Ea şi-a început deja viaţa sexuală şi arăta – după spusele martorilor – ca o femeie de 25 de ani. Pretinsa vină a lui Polanski – aceea de a fi făcut sex cu o minoră – e, deci, un moft. În definitiv, cît de nevinovată e o fată care acceptă să pozeze pentru revista „Vogue” în prezenţa unui bărbat matur şi în absenţa mamei? Cît de credibilă poate fi o mamă care pretinde că ţine la moralitatea (şi virginitatea) fetiţei ei, dar acceptă să o trimită, neînsoţită, în casa lui Jack Nicholson, la un shooting nocturn?
Pînă şi acuzaţia că Polanski s-ar fi folosit de statutul său pentru a seduce o fetiţă neajutorată mi se pare absurdă: oare statutul nu face parte şi el din jocul seducţiei? Oare seducţia nu e un joc al dominaţiei? Oare nu se găseau zeci, sute de femei care îl adorau tocmai pentru statutul său?
Lubriq este editor al site-ului www.erosfera.ro
