Valerie şi săptămîna ei de nebunii
Valerie a týden divu / Valerie și săptămâna ei de nebunii
Sărutările unei fecioare vindecă muşcăturile de vampir şi o perlă sub limbă te scapă de pe rug! Un basm cehesc pe peliculă, de un onirism liric, comic şi uneori înfricoşător, despre coming-of-age-ul lui Valerie, o puştoaică de 13 ani, cu un istoric sexual al familiei mai mult decît dificil de dezlegat.
Într-o lume idilică, într-un orăşel de provincie, cîndva în secolul 19, trăia Valerie într-o cameră albă, cu danteluri, într-o vilă boierească veche, alături de bunica sa palidă, Elsa, aceasta din urmă o creatură ciudată, oscilînd între devotament creştin, desfrînare şi tînjind, şi ea, ca alte eroine din basme, la tinereţea fără bătrîneţe. Viaţa se scurgea liniştit cu lecţii de pian, cules de margarete şi după-amiezi pe verandă, pînă cînd într-o bună zi vin în oraş, două alaiuri: o procesiune catolică şi un grup de actori. Valerie nu ştia foarte multe despre ce s-a întîmplat cu părinţii ei, însă păstrase o pereche de cercei de perle de la mama sa. Fiind între somn şi trezie, un tînăr, aşa-numitul Vultur, îi fură cerceii ca să îi ducă stăpînului, adică unchiului/tatălui (e dificil să spui cu precizie) său, înfricoşătorului (chiar e înfricoşător) Nevăstuică (capă neagră cu glugă peste un cap spîn, albicios ca varul sau ca Nosferatu). Nici Vulturul nu o ducea prea bine în compania stăpînului, acesta schingiuindu-l de cîte ori avea ocazia. Ba îl lega în lanţuri în piaţa publică, ba în ţăruşi în mijlocul rîului şi tot aşa.
Vulturul, însă, se îndrăgosteşte de Valerie, care îi este soră/verişoară, şi îi recapătă cerceii magici. În timpul acesta, Valerie, o femeie-copil, este ademenită, ca-n buna tradiţie a filmelor cu vampiri, de Nevăstuică, acesta crezînd că ea deţine secretul tinereţii veşnice. (Să ne înţelegem, e un basm oniric tratat cu ironie). Valerie i se opune şi lui şi unui preot, cam desfrînat şi el. Lucrurile par să reintre pe făgaş. Fetele din orăşel se mărită în continuare, spălătoresele se joacă ba cu peştişorii în rîu, ba una cu cealaltă, ba cu diverşi muncitori la bustul gol, călugăriţele îşi acoperă ochii la văzul unor lucuri necurate prin pădure, ş.a.m.d. Dar vai, Elsa, bunica nesăbuită, face un pact cu Nevăstuică (un amant din tinereţe, de altfel) să-i dea casa în schimbul recăpătării tinereţii. Ceea ce se şi întîmplă, bunica scorţoasă transformîndu-se într-o strigoaică nimfomană.
Într-un moment la care Freud ar fi jubilat probabil, în care îşi închipuie că vampirul Nevăstuică e tatăl său, Valerie fură nişte găini şi cu sîngele lor pe buze, îl sărută pe monstrul muribund (oamenii se sărută mult în filmul ăsta), salvîndu-i astfel viaţa.
De aici înainte, lucrurile o iau şi mai razna. Preotul pofticios e spînzurat şi cînd învie cu ajutorul lui Valerie (morţii învie la cîntatul cocoşilor într-o veselie în film; aici, sub alura realismului magic regăsim ceea ce criticul Robin Wood numeşte incoerenţă narativă) , porneşte un witch hunt chiar împotriva ei. Pe rug, ca o Ioana d’Arc mai mult jucăuşă decît serioasă, fata îşi aminteşte de perlele magice, îşi pune una din ele sub limbă şi dispare ca din senin, numai ca să-şi refacă apariţia în plin party dionisiac underground, în pivniţa tenebrosului monstru. Fata pune capăt dezmăţului, otrăvindu-l pe Nevăstuică cu una din perle pusă în paharul de vin şi muşcă victorios dintr-un măr verde.
Fantasmagoria suprarealistă pare să se risipească şi să nu fi fost decît un vis al fetei, cînd, de fapt, epilogul poveştii – în care bunica ba moare, ba învie, Nevăstuică ba pleacă din oraş, ba se întoarce sub forma tatălui ei, la braţul mamei lui Valerie, sanctitatea sa, preotul, e închis într-o cuşcă – continuă seria nebuniilor, cursul evenimentelor devenind din ce în ce mai ameţitor, toată lumea, celebrînd în cele din urmă, printr-o amuzantă „orgie castă” nesfîrşită.
O delicatesă stilistică – a cărei savoare de basm-reverie e dată de imagini aproape haptice, cu Valerie muşcînd din rodii şi cireşe, la planuri apropiate, plonjeuri care accentuează castitatea camerei sale albe, filmări de exterior pe pajişti în lumină de regim, o coloană sonoră ca de cutiuţe muzicale acţionate mecanic, întreruptă doar de cîntecul vreunui cocoş sau de muzica de cor – glazurată cu umor şi ironie crocantă.
Hilariously naughty. A must-see!
P.S.: Am văzut pentru prima dată filmul cîndva în liceu. Un prieten foarte bun (pe atunci, un necunoscut, şi după aveam să aflu, unul dintre cei mai ascuţiţi cinefili ever) venise la Teatrul Equinox din Ploieşti cu o unitate centrală de cîteva kilograme la subraţ şi a proiectat aici pentru cîţiva oameniValerie and Her Week of Wonders. Încă mai am un coaster handmade („material promoţional”) cu un gros-plan cu Valerie mirosind o margaretă pătată cu sînge. Mulţumesc, Dan (pentru film/-e)!
