Un festival de-o viaţă
Fac parte din generaţia care a prins Gărâna din mers.
N-am fost la primele ediţii şi sînt invidios pe cei care au amintiri de atunci. Însă odată ajuns în Poiana Lupului, m-am împrietenit instantaneu cu oamenii (cei care vin an de an la festival mi se par cea mai simpatică „sectă” posibilă), m-am ataşat subit de împrejurimi (pe care le explorez în fiecare an, în profunzimi şi-n înălţimi), am devenit dependent de capriciile vremii şi de riscurile vieţii la cort (încă nu mă simt suficient de copt pentru a mă aşeza şi eu la o pensiune) şi, mai ales, am descoperit nevoia acută de a asculta jazz în aer curat, sprijinit de buştenii care, într-o zi, sînt convins, vor deveni la fel de faimoşi precum artiştii de pe scenă.
Aş putea vorbi mai mult, mult mai mult despre muzică, despre această experienţă în sine a jazzului ascultat seara sub cerul liber, dar mi se pare încă şi mai important felul în care Gărâna s-a insinuat în istoriile mele personale.
La Gărâna am învăţat jazz şi mi-am rafinat gusturile (cel puţin aşa sper!); am descoperit artişti noi şi mi-am cunoscut idolii în carne şi oane; am scris poeme şi scrisori şi am citit zeci de cărţi - de altfel, aici mi-am şi lansat cea mai spectaculoasă carte a mea, Trei săptămîni în Himalaya (nu mi-aş fi imaginat asta niciodată!) -; mi-am adus aici prieteni care nu ascultau jazz în mod normal (rog să se consemneze că am făcut destui prozeliţi!); am vorbit despre festival şi despre locurile de aici cu străini din toată lumea şi cu prieteni care acum nu mai sînt (părinţii mei sînt geloşi că, în loc să merg la ei la ţară, undeva tot la munte, „mă duc la dracu`n praznic să ascult muzica pe care oricum o am acasă pe CD-uri”); am descoperit oameni frumoşi, talentaţi şi interesanţi; am înotat în lac şi am făcut drumeţii prin păduri; am legat prietenii; am fumat şi m-am îmbătat, am dansat, am rîs şi am lăcrimat (mai ales de emoţie); m-am îndrăgostit, am iubit, am şi suferit la Gărâna...
Cum spuneam, n-am fost eu încă de la primele ediţii, dar sper să transmit copiiilor mei (cînd vor veni, într-o zi) obiceiul de a ajunge la Gărâna în fiecare an. Pentru că festivalul ăsta este deja, într-un fel, parte şi din viaţa mea.
Mai multe despre ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărâna aici.
