Tulcea și RowmaniaFEST sărbătoresc Unirea

28 august 2018
Tulcea și RowmaniaFEST sărbătoresc Unirea png

RowmaniaFEST va sta acest an sub semnul Centenarului Marii Unirii. Derulată între 31 august – 2 septembrie, a opta ediție a festivalului va marca lansarea la apă, la Tulcea, a Flotilei România Centenar, al cărei parcurs internațional va continua cu Londra (8 septembrie) și București (21 – 23 septembrie).

Flotila este alcătuită din șase ambarcațiuni care reprezintă, simbolic, regiunile istorice care au revenit „acasă”, pe rînd, în Anul Marii Uniri, respectiv: Basarabia (martie 1918), Bucovina (noiembrie 1918), Dobrogea (noiembrie 1918), Transilvania, Moldova, Muntenia (1 decembrie 1918). Bărcile au fost construite la Tulcea, în atelierul Geneza, singurul din România care încă mai păstrează meșteșugul marangozeriei (construcția și reparația bărcilor tradiționale).

„Delta noastră, cu forma ei de inimă, colectează de fapt, prin intermediul Dunării, toate apele curgătoare din toate provinciile țării. Fiecare picătură de apă din rîurile României ajunge la un moment dat în marea inimă verde a Deltei, înainte de vărsarea în mare. Flotila Centenar este mesajul nostru de unire, transmis din inimă, pe apă, din Tulcea către concetățenii noștri și către lumea întreagă. Salutul nostru pentru Marea Unire.” – Ivan Patzaichin

Festivalul va prezenta publicului tulcean Flotila Centenar, pe Faleza Dunării, iar manifestările încep de vineri dimineață la ora 9:00, la Mila 23, cu plecarea ambarcațiunii Dobrogea, care va porni în marș spre Tulcea, în amonte, cu un echipaj aflat sub comanda lui Ivan Patzaichin, secondat de Toma Simionov și marangozul Paul Vasiliu, constructorul Flotilei. Pentru a-i primi cum se cuvine, deținătorii de ambarcațiuni cu vîsle din Tulcea sînt invitați să coboare pe Dunăre, în jurul orei 18, să întîmpine ambarcațiunea, la ieșire Canal 36, și să vîslească alături de ea, în amonte, ultimele 2 mile ale călătoriei sale pînă la debarcaderul RowmaniaFEST. Este deja al treilea an în care invităm deținătorii de ambarcațiuni cu vîsle să participe la această defilare cu campioni, și sperăm că nu doar tulcenii vor răspunde chemării noastre!

Echipajul care va vîsli de dimineață pînă seara, cei aprox. 40 de km de la Mila 23 pînă la Tulcea, va fi cel care va intra în Competiția Tamisei, la Londra, pe 8 septembrie, unde va acoperi o distanță asemănătoare (22 mile marine), însă acolo cursa va fi mai puțin dificilă, pentru că se va vîsli în aval. Un moment special ROWmania va fi reîntîlnirea de la Tulcea dintre Ivan Patzaichin și vechiul său rival devenit bun prieten, canoistul maghiar Wichmann Tamás, care împlinește 70 de ani în zilele Festivalului. Un mare sportiv, multiplu campion mondial și dublu medaliat la Jocurile Olimpice, acesta este o legendă a sportului în țara sa. Pentru context, Institutul Maghiar Balassi, partener de nădejde al Festivalului, prezintă expoziția foto „Istoria canotajului maghiar”.

Pe lîngă concursurile de canotcă pe Dunăre și Lacul Ciuperca, Festivalul găzduiește din nou seri de film în Piața Civică: Acasă la tata (2015, r. Andrei Cohn, comedie) și România neîmblînzită (2018, r. Tom Barton-Humphreys, documentar).

Scena Rock’n’Row prezintă nume mari ale rock-ului românesc: Luna Amară, Proconsul, The Mono Jacks, Trooper, Jurjak și Nagy János Trio. Lansarea de vineri seara va fi luminată de artiștii focului de la Drum ’n’ Fire, care jonglează cu flăcările în ritm de tobe.

Sîmbătă îi vom întîmpina pe participanții la Tour International Danubien (TID), cei care vîslesc de două luni pe traseul de peste 2500 de km pe care se întinde Dunărea, de la izvoare și pînă la vărsarea în Marea Neagră.

Duminică, participanții la Festival sînt invitați, la Hotel Esplanada, alături de specialiști în arhitectură, peisagistică, operatori de turism și reprezentanți ai autorităților locale, la o sesiune de discuții în timpul conferinței „Peisajul cultural din Deltă – ajută sau periclitează turismul?”, care va atinge teme precum: rolul peisajului cultural în turism, inițiativa ARBDD de modernizare a legislației privind urbanismul și arhitectura locală, cum se poate construi modern și pune în valoare, simultan, tradițiile arhitecturii deltaice.

În avanpremiera Festivalului, pe 25-26 august s-au desfășurat etapa națională de triatlon și MiniTri – Delta Rowmania Triathlon (a şasea ediție) și Cupa ETU pentru tineret (a patra ediție), ale căror rezultate sînt disponibile pe www.deltatriathlon.ro.

Programul complet al Festivalului poate fi consultat aici: http://rowmania.ro/festival.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

fructe istock jpg
Fructele campioane la vitamina C: 8 alegeri recomandate de nutriționiști pentru imunitate și energie
Vitamina C este unul dintre cei mai importanți nutrienți pentru organism, având un rol esențial în susținerea sistemului imunitar, formarea colagenului și protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.
Bitcoin, criptomonede, portofel virtual FOTO Shutterstock
Răsturnare de situație pe piața crypto: În timp ce Bitcoin scade, Zcash explodează din cauza panicii globale privind AI-ul
În timp ce Bitcoin continuă să evolueze volatil și să piardă din impulsul care a dominat piața cripto în ultimii ani, o criptomonedă aproape ignorată de investitori până recent revine spectaculos în atenție.
vacanta elevi jpg
Când începe vacanța de vară 2026. Clasele a VIII-a și a XII-a termină cursurile mai devreme
Cel mai așteptat moment din an pentru elevi se apropie: vacanța de vară. Anul acesta, cursurile se vor termina pe 19 iunie pentru majoritatea copiilor. Cei care au examene importante vor termina cursurile mai devreme, ca să se poată pregăti.
Autobuz TATA Motors FOTO: Pexels
Nemulțumiți de mediul intern de afaceri, miliardarii indieni cumpără firme occidentale
Companiile indiene accelerează achizițiile externe într-un moment în care creșterea economică internă încetinește, iar investițiile private din India rămân sub așteptări.
IMG 7496 jpg
Când e momentul să pui punct unei relații? „Unii acceptă compromisuri dureroase, folosindu-se de relație ca de un pansament”
Mulți oameni rămân în relații care îi rănesc din teamă de singurătate, din obișnuință sau din speranța că lucrurile se vor schimba. Raluca Anton, doctor în psihologie şi psihoterapeut, explică pentru „Adevărul” cum ne dăm seama că o relație ne consumă emoțional.
Metrou la Moscova  Foto Alex Florstein Fedorov WIKIPEDIA (2) jpg
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
Când te gândești la metrou, probabil îți imaginezi tuneluri gri, grabă și aglomerație. Există însă două orașe în care stațiile de metrou sunt opere de artă, cu tavane decorate și coloane de marmură, ba chiar și candelabre.
Zodii norocoase, foto shutterstock jpg
Noroc și belșug pentru două zodii. Luna iunie va fi memorabilă pentru ele
Luna iunie vine cu o energie aparte pe zona astrologică, o perioadă în care lucrurile par să se reașeze în favoarea unor nativi care, în ultimele luni, au simțit că au muncit mult fără rezultate pe măsură.
robot japonez jpg
Cum încearcă Japonia să devină cea mai prietenoasă țară din lume pentru inteligența artificială. O abordare diferită față de SUA
În timp ce în SUA dezbaterea despre inteligența artificială este dominată de temeri legate de pierderea locurilor de muncă și impactul social al automatizării, Japonia pare să urmeze o strategie diferită: mai lentă, mai pragmatică și orientată spre integrarea treptată a tehnologiei în economie.
Ferenc József koronázása Budán jpg
Ziua în care Transilvania a fost înghițită de Regatul Ungariei. Măsurile de deznaționalizare forțată la care au fost supuși românii
Anul 1867 a marcat sfârșitul autonomiei Transilvaniei și anexarea ei de facto la Regatul Ungariei, un moment de cotitură cu efecte severe pentru majoritatea românească.